Primarul din Tulcea, reținut

Update: Constantin Hogea, primarul din Tulcea, a fost reținut joi seară într-un dosar privind fapte de corupţie, fiind acuzat de către procurori de luare de mită în legătură cu un apartament. Avocatul său susține că primarul a primit foarte rău vestea reținerii.

Soția acestuia este pusă sub control judiciar.


Primarul municipiului Tulcea, Constantin Hogea, împreună cu soția sa și o angajată din Primăria Tulcea, au fost duși joi după-amiază la audieri la sediul DNA Galați, potrivit unor surse.

Procurorii DNA au făcut percheziţii, joi, la sediul Primăriei Tulcea, la locuinţa primarului Constantin Hogea şi la mai multe firme, într-un dosar privind fapte de corupţie, conform unor surse judiciare.

Primarul Constantin Hogea ar fi suspectat de luare de mită. Acesta ar fi primit un apartament drept mită pentru a aproba unei firme o autorizație de construcție a unui bloc în municipiul Tulcea.

Procurori DNA – Serviciul Teritorial Galați fac cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție, comise anul trecut.

DNA a precizat joi că sunt efectuate percheziții domiciliare în 8 locații situate în municipiul Tulcea, din care una este sediul unei instituții publice, restul reprezentând sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații şi din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.