Primele sincope în expansiunea mondială nemaiîntâlnită a Pokemon

Acțiunile companiei Nintendo, care deține 32% din Pokemon Company și care controlează comercializarea și licențierea francizei Pokemon, au scăzut la Bursa din Tokyo cu 17,71%, nivelul maxim permis pentru o zi, cel mai mult după 1990, după ce grupul japonez a avertizat că jocul Pokemon Go, al cărui succes a dus la dublarea cotaţiilor în numai două săptămâni, va avea o contribuţie limitată la profit, transmite MarketWatch.

Titlurile diviziei din Japonia a McDonald’s, care a anunţat săptămâna trecută o colaborare cu Pokemon Go, au inversat la rândul lor tendinţa ascendentă, înregistrând un declin de peste 11%. La finele săptămânii trecute, titlurile Nintendo au stabilit un nou record, fiind tranzacționate acțiuni în valoare de 476 miliarde de yeni, adică 4,49 miliarde de dolari, cel mai mare volum zilnic de tranzacționare înregistrat de acțiunile unei singure companii la bursa japoneză.

Pokemon Go este un joc gratuit, care implică găsirea şi capturarea de personaje virtuale Pokemon în diferite locuri din viaţa reală. Utilizatorii se mută din jocul digital în lumea fizică, prin intermediul camerei smartphone-urilor lor, făcându-i să descopere locuri în viaţa reală unde pot găsi, face schimb şi lupta cu pokemoni.

Numele Pokemon este o abreviere a cuvintelor Pocket Monsters, care în traducere înseamnă ”monştri de buzunar”. În perioada 7 – 19 iulie, acţiunile Nintendo au înregistrat un avans de 114,04%, iar capitalizarea bursieră a companiei a urcat până la 4.360 miliarde yeni, devansând-o cu 300 miliarde de yeni pe cea a Sony, una dintre cele mai renumite companii japoneze.

În doar patru zile, Pokemon Go a fost descărcat de mai multe ori decât aplicaţia de dating Tinder şi în alte două zile a depăşit Twitter la numărul de utilizatori activi. Directorul companiei care a dezvoltat Pokemon GO a declarat vineri că vrea să lanseze jocul în aproximativ 200 de ţări şi regiuni “relativ curând”, adăugând că în prezent lucrează la creşterea capacităţii serverelor pentru a putea face faţă unui număr mare de jucători. Pokemon Go a fost lansat americanii de la Niantic, fiind creaţia lui John Hanke, un antreprenor american care a revoluţionat domeniul aplicaţiilor mobile.

Hanke este fondatorul Google Earth, harta virtuală folosită de toată lumea. El a mai a fondat Niantic în 2010, în cadrul Google, şi a lansat jocul Ingress, în 2014, şi Pokemon GO în vara aceasta.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cristian Cretu 866 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.