Este faimoasă vorba americănească “Nu mă întreba cum am făcut primul milion”. Ea grăieşte despre faptele unei generaţii întregi (părinţi-copii-nepoţi) care, într-o perioadă lungă (80 – 100 de ani), a reuşit să adune o avere de un milion de dolari prin metode nu totdeauna foarte onorabile (mită, şantaj, sabotarea concurenţei, trafic ilegal etc.). Vorba asta nu vorbeşte doar despre onorabilitatea îndoielnică a primei generaţii dintr-o familie de afacerişti, ci şi despre dificultăţile strângerii unei averi de un milion. Încă ceva: pe vremea aceea un Ford modest costa 1.000 de dolari; astăzi, un astfel de Ford costă 10.000 de dolari. Prin urmare, milionul acela ar valora astăzi zece milioane.
Aşadar, să nu-i întrebăm pe afaceriştii români de azi cum au făcut primele zece milioane? Există, azi, o prejudecată publică, generalizată în România (dar şi în Rusia, şi în alte ţări ex-comuniste): nu îl întreabă nimeni pe omul de afaceri cum a făcut primele zece milioane pentru că toată lumea e convisă că le-a făcut fără onoare, pe lângă lege sau împotriva legii.
Întrebarea cea gravă e alta: puteau ţările ex-comuniste să aştepte 80 – 100 de ani până ce s-ar fi format primele averi private onorabile (sau nu) ale capitalurilor naţionale? E clar că, dacă ar fi aşteptat aşa ceva, privatizările care erau necesare şi iminente s-ar fi făcut numai în beneficiul capitalului privat străin. În Rusia, Soljeniţîn nu putea să înţeleagă acest fapt de istorie ex-comunistă: de ce numai protejaţii securităţii, ai fostului KGB se îmbogăţeau peste noapte. La noi, la fel: opinia publică şi main-curentul mediatic nu pot accepta (i)moralitatea acestui fapt de istorie recentă.
Ce aţi fi făcut dacă aţi fi fost la butoane, cum se zice? Aţi fi înţeles, desigur, că este necesară apariţia unui capital privat românesc suficient de puternic. Pe cine aţi fi protejat în acest sens? Pe intelectuali? Pe tinerii necompromişi sub comunism? Pe oricine aţi fi protejat, trebuia să fiţi la butoane. Or, la butoane nu puteau fi tot nişte intelectuali sau tot nişte tineri necompromişi. La butoane nu puteau fi decât nişte oameni care se aflau (sub jurământ) în serviciul interesului naţional. Cum au luat-o lucrurile la vale, într-o direcţie care pare să fi servit prea puţin interesul naţional (care, în acest caz, cerea să avem repede un capital privat românesc puternic, nu neapărat onorabil)?
E clar, azi, că interesul naţional n-a fost servit cum ar fi trebuit prin “uneltirile” acestei scheme de îmbogăţire rapidă. Schema era necesară, dar nu era şi suficientă. Ar mai fi fost nevoie de un ingredient: să fi avut o clasă politică formată din patrioţi competenţi. Dar ce am avut? Fie patrioţi incompetenţi, fie competenţe lipsite de patriotism. Clasa noastră politică n-a ştiut să producă un consens al priectului de ţară. Nici azi nu pare a fi interesată de conştientizarea acestei urgenţe.
În consecinţă, România a devenit ceea ce nu trebuia să devină dacă schema de îmbogăţire rapidă ar fi fost dublată de patriotismul şi competenţa legiuitorilor: o pradă a intereselor naţionale (şi private) străine!
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.