Prin Galerii, jocuri de forme şi culori

“TANDEM 8”, la Accademia di Romania in Roma

Ieri, în Sala de expoziţiia Accademia di Romania in Roma, a fost vernisată expoziţia de pictură TANDEM 8 de Eugenia Boteanu şi Victor Foca.

Expoziţia se vrea un omagiu adus, prin culoare şi forme, Armoniei Divine, poeziei divine care uneşte spiritul creator al Italiei şi României, ai cărei mesageri s-au făcut Ovidiu, Dante, Petrarca, dar şi Eminescu, Blaga şi Arghezi.

Victor Foca, lucrare din expoziţia de la Roma

Cu ani în urmă, Eugenia Boteanu şi Victor Foca au pornit în doi, pe drumuri paralele, spre acelaşi ţel, al bucuriei născute din semnificaţia culorii şi raţiunea formelor. Formele spontane şi pline de căldură din florile, chipurile şi peisajele Eugeniei Boteanu, încântă privirea şi delectează sufletul privitorilor prin intermediul culorilor blânde şi luminoase, pline de energie şi linişte sunt aceleaşi pe care, Ovidiu şi Eminescu le-au privit, visat şi cântat cu ochii minţii în cuvinte.

Eugenia Boteanu (profesoară, prozatoare, plasticiană) şi Victor Foca (profesor, artist plastic) se mândresc cu zeci de expoziţii în ţară şi peste hotare.

Expoziţia va putea fi vizitată între 26 aprilie şi 3 mai.

“Oglindiri”

DanaArt Gallery şi Galeria Odeon vă invită să vizitaţi expoziţia de pictură intitulată Oglindiri semnată de Larisa Melnic, deschisă în foaierul sălii Studio, la Galeria Odeon.

“Proiectul Oglindiri, format dintr-o serie de lucrări în care se evidenţiază personajul feminin reflectat în oglindă, subliniază căutarea eului fiinţei. Astfel, oglinda e un «ochi» străin în care căutăm adevărul despre noi şi reprezintă un obiect cu valoare revelatoare, ce reflectă personalitatea interioară a privitorului şi întalnirea cu propria conştiinţă. Realitatea şi adevărul se întind dincolo de capacităţile noastre de perceptive, evocând ideea lumii transcendente. Metaforă a artei, oglinda marchează simbolul cunoaşterii, punctul de plecare a tuturor dedublărilor, însă lipsite de consistenţă. Chiar dacă imaginea reflectată în oglindă este una virtuală, noi o percepem ca un lucru real, ca un alt eu, un eu care îţi este prieten, confident, îţi poate răspunde la toate întrebările şi îţi arată ce ştii şi ce nu ştii despre tine. Cum este posibil? Prin oglindire, prin evocarea subconştientului ce poate descoperi noi forţe şi răspunsuri în interiorul nostru.

– Ce văd în oglindă sunt chiar eu?

– Da şi nu!”

Absolventă a Universităţii Naţionale de Artă Bucureşti, secţia Pictură, artistul plastic Larisa Melnic urmează în prezent studii masterale în cadrul aceleaşi universităţi şi a participat la numeroase expoziţii de grup.

Expoziţia poate fi vizitată între 25 aprilie şi 15 mai 2016.

Curator Daniela Zbarcea

O nouă expoziţie personală a pictorului Şerban Savu, la Los Angeles

Şerban Savu, Artists

Institutul Cultural Român din New York (ICRNY), în parteneriat cu Nicodim Gallery, din Los Angeles, are plăcerea de a vă invita la cea de-a treia expoziţie personală de pictură a cunoscutului artist român Şerban Savu.

Expoziţia, intitulată New Works, va fi deschisă publicului în perioada 23 aprilie – 28 mai, la Nicodim Gallery.

Şerban Savu, The Waiting Room

Şerban Savu este unul dintre cei mai apreciaţi şi respectaţi pictori români, care face parte din aşa-numita “Şcoală de la Cluj”. Plasticianul este reprezentat de Nicodim Gallery şi de David Nolan Gallery din New York, reputata galerie deţinută de Adrian Ghenie şi de Mihai Pop, de la Berlin şi de la Cluj-Napoca.

Şerban Savu, Freeze

În noile sale picturi, Şerban Savu continuă, cu detaşare, să obţină un efect curios de neclaritate, ca şi cum totul se observă printr-un văl de atmosferă rece. Cu toate acestea, artistul a plecat de la perspectiva lui anterioară voyeuristică a vizualizării în detaliu, şi coboară punctul de vedere la nivelul ochiului, aducând privitorul mai aproape de subiect.

Şerban Savu, The Storm

Şerban Savu, născut în 1978, trăieşte şi creează în Cluj-Napoca.

Expoziţii personale anterioare: Sometimes my Eyes are the Eyes of a Stranger, Monica De Cardenas Galleria, Milan (2014), Daily Practice for the End of the World, Plan B Berlin (2012), Overview, Nicodim Gallery Los Angeles (2012), Under the Radar, PM Gallery and House London (2011), Close to Nature, David Nolan Gallery New York (2011).

Şerban Savu, Reenactment

Dintre expoziţiile de grup anterioare ale lui Șerban Savu, amintim: A Few Grams of Red, Yellow, Blue. New Romanian Art, Centre for Contemporary Art Ujazdowski Castle, Warsaw (2014) Scènes Roumaines, Espace Louis Vuitton Paris (2013), Hotspot Cluj. New Romanian Art, ARKEN Museum for Moderne Kunst Ishøj (2013), European Travellers: Art from Cluj Today, Kunsthalle Mücsarnok Budapest (2012), Unimportant Stories, Nicodim Gallery Los Angeles (2010), XS – Recent Small-Scale Painting, Knoxville Museum of Art (2008), Expanded Painting 2, Prague Biennale 3 (2007).

Amplă Retrospectivă Geta Brătescu la Kunsthalle Hamburg

Geta Brătescu, Alteritate © courtesy of the artist, Ivan Gallery and Galerie Barbara Weiss, Photo Aurora Kiraly

În perioada 30 aprilie – 7 august va avea loc, în prestigiosul spaţiu expoziţional al Kunsthalle Hamburg, expoziţia omagială intitulată Geta Brătescu. Retrospektive, consacrată împlinirii de către artista Geta Brătescu a venerabilei vârste de 90 de ani. Principal organizator al manifestării este Kunsthalle Hamburg, alături de o serie de parteneri, inclusiv Institutul Cultural Român ”Titu Maiorescu” din Berlin. Este vorba despre cea dintâi expoziţie retrospectivă a artistei în afara României.

Cu ocazia manifestării va fi editat, cu contribuţia ICR Berlin, un album bogat ilustrat, bilingv (germană-engleză), care va conţine, între altele, un amplu interviu cu artista, realizat de către curatoarea expoziţiei, Brigitte Kolle, alături de texte omagiale ale unor specialişti, istorici de artă şi scriitori din România, Germania şi Austria. Artişti români consacraţi vor contribui la ilustrarea albumului cu lucrări personale, dedicate artistei.

Prin retrospectiva Geta Brătescu, instituiţia culturală hamburgheză urmăreşte continuarea unei serii de expoziţii consacrate promovării unor personalităţi feminine din domeniul artei. Expoziţia va pune accentul pe varietatea de stiluri în creaţiile venerabilei artiste române, precum şi pe bogăţia de mijloace de realizare, de la desen la fotografie, de la film la materiale textile şi de la colaje la sculptură.

Geta Brătescu (n. 1926, Ploieşti) este considerată una din personalităţile remarcabile ale artei postbelice est-europene, fiind numită ”Marea doamnă a artei conceptuale din România”. A studiat la Facultatea de Litere şi Filozofie a Universităţii Bucureşti şi la Academia de Arte Frumoase din Bucureşti, avându-l ca profesor pe Camil Ressu.

Expoziţii recente: A Bigger Splash: Painting after Performance, Tate Modern, Londra, 2012-2013; Frieze Masters, Londra, 2012; La Triennale, Paris, 2012; Bienala de la Istanbul, 2011; Museum of Desire, MUMOK, Viena, 2011; Ostalgia, New Museum, New York, 2011; Alteritate, Galeria Barbara Weiss, Berlin, 2011 şi Galeria Mezzanin, Viena, 2010 (solo); Lucrul, Imaginea, Semnul, Ivan Gallery, Bucuresti, 2011 (solo); Geta Brătescu, Galerie im Taxispalais, Innsbruck, 2008 (solo); Resurse, cu Ion Grigorescu, MNAC Bucureşti (2007).

Geta Brătescu, fost director artistic al revistei de literatură şi artă Secolul 20/21, a abordat o gamă extrem de variată de materiale şi medii de expresie: desen, colaj, obiect, gravura, fotografie, film experimental, happening, tapiserie etc. De-a lungul unei cariere de şase decenii, artista s-a consacrat unor teme de mare profunzime, precum căutarea identităţii, istoria, mitologia, fenomenul creaţiei.

Conferinţă dedicată lui Ion Bârlădeanu la Kunsthal din Rotterdam

Ion Bârlădeanu

Institutul Cultural Român de la Bruxelles a sprijinit participarea artistului român Ion Bârlădeanu şi a galeristului Dan Popescu la sesiunea de ateliere şi conferinţe The Weekend of Everything. Evenimentul a fost organizat de Museum of Everything din Londra la Kunsthal din Rotterdam şi completează ampla expoziţie internaţională dedicată artei neconvenţionale (5 martie – 22 mai).

Ion Bârlădeanu este singurul român dintre cei peste o sută de artişti internaţionali din afara canoanelor culturale expuşi la Rotterdam. Expoziţia găzduieşte peste 40 de colaje din opera artistului şi oferă o perspectivă asupra principalelor etape creative.

În cadrul conferinţei, Bârlădeanu a realizat câteva colaje, iar Dan Popescu, fondatorul galeriei H’Art din Bucureşti, prezintă publicului modul în care l-a descoperit pe neconvenţionalul artist şi etapele creaţiei acestuia. Din punctul de vedere al galeristului, Bârlădeanu reprezintă un nume major şi un stil inovator în istoria colajului românesc.

Fost gropar, paznic şi muncitor necalificat, Ion Bârlădeanu (n. 1946) este un autodidact în domeniul artelor vizuale. Artistul foloseşte colajul ca mijloc de exprimare artistic, iar din 2009 expune cu succes la târguri internaţionale de artă. În prezent Bârlădeanu este considerat un autentic şi original reprezentant al curentului pop-art românesc.

Museum of Everything din Londra promovează fenomenele alternative din spectrul artelor, iar centrul artistic Kunsthal din Rotterdam, arta contemporană interdisciplinară.

”Arheologie senzuală” la Centrul de Artă Mora: Materialitatea respiraţiei

Performance în expoziţia Arheologie senzuală

Centrul de Artă Mora găzduieşte expoziţa Arheologie senzuală (instalaţie şi obiect) a Ralucăi Băjenaru. Artista a fost exponat la propriul vernisaj.

În deschiderea evenimentului, artista a susţinut un performance prin care şi-a propus să capteze materialitatea propriei respiraţii şi să se îmbrace în această subtilă ţesătură de efemeritate, prezentându-se publicului ca un exponat protejat de o cutie transparentă. Pereţii casetonului se opacizau, pe măsură ce artista respira în spaţiul etanş, ascunzând treptat nudul în spatele unei perdele de vapori.

”Lucrarea vizează surprinderea materialităţii respiraţiei, dar şi a ideii că propriul corp ne este stăpân, un mecanism care va fi de cele mai multe ori mai puternic decât noi, care va vrea întotdeauna să trăiască şi pe care nu-l putem opri să respire, să îşi desfăşoare misterioasele procese interne care ne menţin intactă viaţa, indiferent că ne place sau nu. Când fetus, când Cuminţenia Pământului, când «Omul Timid» – statueta-fetiş a populaţiilor din Sulawesi, corpul meu se îmbracă în propria respiraţie, reinterpretând mediul acvatic, înscriind efemer pe pereţii cutiei urmele vieţii”, a menţionat Raluca Băjenaru.

Proiectul Arheologie senzuală aduce în discuţie ideea de memorie corporală, îmbinând materii simbolice (apa, firele de păr uman) şi mulaje după anumite zone ale corpului (stern, buric) în încercarea de a le descifra, de a le ”citi”, aşa cum un arheolog încearcă să descifreze o veche scriere. Căutând soluţia acestui cod al corporalităţii umane, al începutului, Raluca Băjenaru a colecţionat 100 de burice, a închis fire de păr pierdute în sfere umplute cu apă şi a adaptat un magnetofon pentru a ”citi” informaţia de pe o bandă de păr uman. Aşezate în linie orizontală, cele 14 mulaje după sternurile oamenilor creează un puls comun al respiraţiei care trece de la un corp la altul.

O colecţie reprezintă şi cuvintele inventate de copii, transformate într-un text care explorează ideea de proto-limbă şi de spaţiu al creativităţii, anterior învăţării limbajului care, ca orice cod, înlesneşte comunicarea, dar o şi limitează.

Raluca Băjenaru în timpul performance-ului din expoziţia Arheologie senzuală

“Valoarea metaforică a materiei prezentate se află în centrul demersului meu creativ, fie că este vorba de pictură, obiect sau instalaţie. Utilizarea unei materii cu istorie, cum ar fi pământul, cuiele ruginite recuperate din construcţii, părul uman sau chiar semnăturile a sute de necunoscuţi mă aduce în faţa unei simbolistici a înregistrării, a amprentării lumii. Pământul vorbeşte despre întoarcerea la materia originară a construcţiei, iar cuiele fac trecerea de la natură către modificarea lumii prin mâna omului, însă – fiind prezentate ca eliberate de uz, statutul lor identitar este incert, gata să fie învestit cu o simbolistică nouă, cea a semnelor de scriere sau cea a unei vegetaţii artificiale.

Sunt interesată de regresiunea către spaţii anterioare organizării prin intermediul codurilor. Un exemplu este reprezentat de cercetarea limitelor limbajului şi a «substanţei» existente în noi înainte să o trecem prin codul cuvintelor, a energiei dinainte să devină gând organizat prin limbaj. Tema scrierii ca gest corporal, ca semn plastic, nu ca semnificant, este un alt exemplu, alături de abordarea semnăturii personale ca amprentă irepetabilă, dar şi ca o fereastră de non-literalitate în această lume a mesajelor omniprezente şi imposibil de evitat”.

Raluca Băjenaru este absolventă a UNARTE şi câştigătoarea expoziţiei Concept din cadrul proiectului MORA Emerging 2015 dedicat tinerilor artişti la debut. Următoarea sesiune de call-for-projects derulată de Centrul de Artă MORA începe pe 12 mai.

Galeria Mora se concentrează pe prezentarea şi susţinerea unor proiecte care aduc inovaţie, surpriză şi spontaneitate. Artişti vizuali şi artiştii la debut sunt bineveniţi în spaţiul galeriei pentru a dezvolta experienţe personale în ceea ce priveşte conceptul propriei lor expoziţii. Absenţa unui curator, mediatorul tradiţional dintre lucrarea artistului şi public, este una dintre trăsăturile distincte ale galeriei MORA. Astfel, artistului i se oferă şansa să experimenteze cu formele de comunicare dintre el şi public.

Expoziţia poate fi vizitată până pe 25 mai.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.