Priorităţile politicii externe a României

Agenda politicii externe a României este foarte încărcată. Ne amintim că, de plidă, în volumul „Probleme fundamentale ale politicii noastre externe” (1934), Gheorghe Brătianu enumera drept „probleme fundamentale” ale politicii externe româneşti: „păstrarea neştirbită a integrităţii teritoriale a României şi a suveranităţii sale; condiţiunile necesare unei dezvoltări economice a țării; legătura strânsă între politica externă şi apărarea naţională”. Astăzi, din fericire, apărarea naţională este asigurată, graţie integrării României în cea mai puternică alianţă politico-militară a lumii libere – NATO.

Unele dintre aceste „probleme fundamentale” rămân, însă. Învăţatul care a fost Gheorghe Brătianu continua: „Oricât s-ar fi accentuat, în ultimii ani, internaţionalizarea vieţii statelor, oricât de mult s-ar fi strâns legăturile de interdependenţă economică de la un capăt la altul al globului, sunt margini înăuntrul cărora voinţa naţiunii nu poate fi îngrădită de nimeni. Ea are datoria să-şi apere acest patrimoniu moral, cu aceeaşi stăruinţă cu care îşi menţine hotarul” (p. 35). Reflecţia aceasta induce o întrebare retrospectivă: a folosit ţara noastră în interesul propriei modernizări şi dezvoltări nu numai cea mai lungă perioadă de pace din istoria Europei, ci şi perioada de după 1989, în care şi-a luat deciziile mai independent decât oricând? Aceeaşi reflecţie ne stârneşte şi conştiinţa unei obligaţii – aceea de a face din politica externă un mijloc al modernizării, dezvoltării şi afirmării ţării noastre într-o lume în care conştiinţa de sine şi voinţa de organizare de sine a naţiunilor nu şi-au pierdut importanţa.

Agenda politicii externe a României fiind încărcată, stabilirea priorităţilor a devenit indispensabilă. Trebuie făcut mult într-un timp scurt, chiar dacă a ne apuca de toate nu este o deviză realistă. Pe de altă parte, priorităţile trebuie stabilite dincoace de gusturi şi patimi, plecând de la proiectul istoric încă neîncheiat şi nedepăşit al României – cel al sincronizării cu lumea valorilor occidentale, căreia şi ţara noastră i s-a ataşat, încă odată, în neuitatul decembrie 1989.

Cred ca putem vorbi legitim de priorităţi punctuale ale politicii externe a României, care sunt chestiuni practice, de rezolvat imediat. Am in vedere intrarea cit mai devreme posibil in sistemul Schengen şi în regimul Visa Waiver, atragerea pe scară corespunzătoare a investiţiilor directe, deschiderea de cooperări eficace în cercetare şi dezvoltare şi mărirea şi diversificarea neîntârziată a exporturilor româneşti. Avem nevoie de paşi concreţi, făcuţi practic săptămână de săptămână, în aceste direcţii, iar aceşti paşi depind de multe ministere, inclusiv de cel care răspunde de politica externă a ţării.

Avem, apoi, pe agendă priorităţi sistemice ale politicii externe a României. Este vorba de profilarea României în Uniunea Europeană prin absorbţia în folos obştesc a resurselor financiare puse la dispoziţie şi contribuţia proprie de valori, de folosirea pe scară mai amplă a parteneriatelor strategice şi a altor parteneriate ale ţării noastre, de cooperări dezvoltate cu celelalte ţări din vecinătate, cu alte supraputeri şi alte puteri ale lumii, de promovarea unei politici de securitate şi a abordărilor multilaterale, a soluţionării conflictelor prin negocieri directe între părţi, cu respectarea reglementărilor internaţionale, de grija pentru identitatea şi drepturile românilor din afara ţării, de sprijinirea cursului proeuropean al Republicii Moldova, de ameliorarea şi schimbarea imaginii României.

Urmărim cu aceeaşi stăruinţă priorităţile durabile ale politicii externe a României. Am în vedere afirmarea ţării în condiţiile unei lumi în schimbare, mărirea efectelor economice benefice ale acţiunii diplomaţiei noastre, asigurarea în continuare de mijloace ale modernizării şi dezvoltării ţării, participarea la consolidarea lumii instituţiilor şi valorilor democratice, sporirea competitivităţii calificărilor şi produselor româneşti.

Am spus mereu că s-a intrat pe nesimţite într-o lume nouă – o lume în schimbare profundă. Îmi permit să reiau, pentru lămurire, descrierea pe care am făcut-o în declaraţia programatică „România într-o lume în schimbare” (19 iunie 2012). „Este vorba, în primul rând, de întărirea şi diversificarea acţiunii SUA pe glob. Rolul Statelor Unite în lume va continua să fie determinant pentru gestionarea provocărilor complexe ale comunităţii internaţionale, iar Washingtonul va întruchipa avangarda Occidentului în competiţia globală pentru progres şi relevanţă. Uniunea Europeană se află în faţa unor decizii majore privind poziţionarea în procesul îndelungat şi dificil de redistribuire a puterii la nivel mondial, astfel încât Europa socială să coexiste cu Europa competitivă. NATO înregistrează noi evoluţii spre consolidarea apărării colective, menţinerea ataşamentului pentru politica uşilor deschise, descurajarea eventualelor atacuri asimetrice, spre dezvoltarea scutului antirachetă şi spre asigurarea securităţii energetice şi cibernetice. China tinde să devină o supraputere economică şi politică, ceea ce va antrena implicaţii geopolitice de anvergură. Germania îşi consolidează rolul de pivot şi catalizator al schimbării în Europa prin reforme profunde şi convergenţă economică, sub imperiul rigorii şi disciplinei financiare. Revenirea robustă a Rusiei în jocul strategic regional şi global este deja o realitate. Afirmarea puternică a Franţei după instalarea noului preşedinte a devenit o certitudine. Emergenţa Turciei ca putere regională, precum şi afirmarea unor noi puteri (India, Brazilia etc.) pe diferite continente fac parte din ecuaţia redistribuirii puterii la nivel global, care mai cuprinde impetuoasa dezvoltare din Israel, Coreea de Sud şi din alte ţări, dar si schimbările din ţările arabe. Lumea va fi marcată multă vreme de urmările crizei financiare începute în 2008: modelul de dezvoltare economică şi paradigma progresului industrial vor trebui revizuite, rolul statului se impune reevaluat, modelele de protecţie socială trebuie regândite pe alte baze contractuale, resursele financiare se vor investi mai precaut, distribuţia puterii economice şi politice se modifică, rolul naţiunilor se dovedeşte durabil, democraţiile deschid problema legitimării, multilateralismul este sub presiune. Sunt realităţi care atestă, fără echivoc, schimbarea lumii”.

Sunt necesare de acum înnoiri şi eforturi necontenite şi chibzuite în articularea şi promovarea politicii externe a ţării noastre. O schimbare este mai presus de celelalte, anume, revenirea la Constituţia României, care pune politica externă pe umerii a trei mari actori – Parlamentul, Guvernul şi Preşedinţia. Trebuie să ne reobişnuim şi în ţara noastră cu această distribuţie a rolurilor şi să cooperăm în consecinţa prevederilor legii fundamentale. Trebuie – mergând până la capăt în exerciţiul democraţiei – să facem din politica externă materie de consens al forţelor politice şi, de ce nu, rezultat al consensului naţional.

Celebrăm în curând împlinirea a 150 de ani de diplomaţie românească. Cu acest prilej, aduc un omagiu sincer şi exprim recunoştinţa profundă faţă de numeroşii reprezentanţi străluciţi ai diplomaţiei româneşti, care au slujit cu abnegaţie interesele supreme ale societăţii şi ţării noastre. Consider că cel mai potrivit omagiu pe care-l putem aduce înaintaşilor noştri este să gândim cu luciditate noua situaţie a României şi imperativele de astăzi şi să ne asumăm cu responsabilitate şi cu profesionalism îndatoririle ce ne revin.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.