Procuror de la Parchetul General, anchetat pentru mită

Procurorul Cătălin Ceort de la Secția de Urmărire Penală a Parchetului General, a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile, de procurorii DNA, sub acuzația de luare de mită.

Potrivit DNA, acesta a pretins 260.000 de euro de la un om de afaceri, prin intermediul unui avocat, pentru adoptarea unei soluții favorabile într-un dosar în care omul de afaceri era cercetat.

„În cursul lunii decembrie 2016, inculpatul Ceort Cătălin Nicolae, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția Urmărire Penală și Criminalistică, în mod indirect, prin intermediul inculpatului Ignat Victor, a pretins suma de 260.000 de euro de la un om de afaceri (martor în cauză), cercetat pentru comiterea unor infracțiuni de evaziune fiscală și spălare de bani într-un dosar penal aflat în instrumentarea magistratului.
Acești bani au fost pretinși de inculpatul Ceort Cătălin Nicolae în legătură cu îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu un act contrar acestor îndatoriri, în sensul adoptării unei soluții favorabile față de martor în cauza respectivă.
La data de 27 decembrie 2016, în scopul arătat mai sus, inculpatul Ignat Victor a primit de la omul de afaceri suma de 30.000 de euro, moment în care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante”, arată DNA într-un comunicat.

În acest caz procurorii au dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile și față de avocatul Ignat Victor, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioana Radu 8500 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.