Procurorul, stavila eliberării condiționate

O situaţie incredibilă, tolerată încă din timpul comunismului, se întîlneşte şi azi în instanţele de judecată: prezenţa unui procuror la şedinţele în care se discută eliberarea condiţionată a unui deţinut! De regulă, acesta nu face altceva decît să ceară în mod automat amînarea eliberării, iar atunci cînd instanţa aprobă eliberarea, procurorul face recurs şi, potrivit art. 587, al. 3, din Codul de procedură penală, „contestaţia formulată de procuror este suspensivă de executare“, adică anulează sentinţa completului de judecată şi deţinutul nu mai este eliberat!

Este de neimaginat că nimeni nu s-a gîndit pînă acum să pună capăt acestei anomalii, cu toate că instituţiile europene cer ca astfel de decizii să se ia strict pe baza conduitei unui condamnat pe timpul executării pedepsei. Puterea excesivă a procurorului în această situaţie este complet nejustificată.

„Exclusiv conduita condamnatului“

Chiar în „Expunerea de motive“ a noului Cod penal există acest fragment care contrazice practica din instanţele de judecată în materie de eliberare condiţionată. Iată ce citim la punctul 34 din „Expunerea de motive“:

„Orientarea europeană în această materie, dar şi a Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor, pe deplin justificată, este de a reglementa acordarea liberării condiţionate ţinând cont exclusiv de conduita condamnatului pe durata executării pedepsei, pentru că numai în acest fel poate fi influenţată şi modelată mai eficient conduita condamnatului, care dobândeşte astfel o motivare în plus, cunoscând că o bună conduită îl aduce mai aproape punerea în libertate“.

Aşadar, legiuitorul cunoştea care sînt „orientările europene“ în acest domeniu, adică faptul că la judecarea cererii de eliberare condiţionată trebuie să conteze exclusiv conduita deţinutului pe timpul executării pedepsei. Or, din acest punct de vedere, procurorul nu are nici o informaţie, căci rolul său s-a încheiat odată cu pronunţarea sentinţei definitive și nu se poate pronunţa faţă de conduita deţinutului sau despre îndreptarea acestuia.

Iniţiatorii au avut în vedere trei componente pe care instanța trebuie să le ia în considerare: buna conduită din penitenciar, îndeplinirea obligaţiilor civile în anumite condiţii şi convingerea instanţei că deţinutul s-a îndreptat.

Condiţiile eliberării condiţionate

Să vedem mai întîi ce spune art. 100 al Codului penal despre eliberarea condiţionată. Avem aici condiţiile necesare pentru ca un deţinut (sau penitenciarul unde acesta execută pedeapsa) să solicite eliberarea condiţionată: executarea a două treimi sau trei pătrimi din durata condamnării, să fi executat pedeapsa în regim deschis sau semideschis, să se achite de obligaţiile civile din sentinţa de condamnare şi instanța să aibă convingerea că deţinutul s-a îndreptat şi se poate reintegra în societate. Deci nimic despre rolul procurorului! Iată textul din Noul Cod Penal:

Despre judecata cererii de eliberare condiţionată, aflăm amănunte în noul Cod de procedură penală, mai exact, la art. 587, care are titlul „Liberarea condiţionată“:

Avem, aşadar, cele două texte fundamentale, din Codul penal şi Codul de procedură penală, care reglementează „eliberarea condiţionată“. Reţinem deci că în faţa instanţei se prezintă un deţinut care a executat o anumită parte din pedeapsă şi, pe baza unui dosar venit de la penitenciar, judecătorul decide, pe de o parte, dacă sînt îndeplinite condiţiile legale de eliberare condiţionată şi, pe de altă parte, dacă elementele rezultate din dosarul său îl conving că deţinutul s-a îndreptat şi poate fi redat societăţii pentru reintegrare socială.

Condiţii în raport cu care este evaluată conduita condamnatului:

a) a avut o bună conduită pe toată durata executării pedepsei, a dovedit interes constant în cadrul programelor de recuperare şi a făcut progrese evidente în vederea reintegrării sociale;

b) a îndeplinit integral obligaţiile civile stabilite prin hotărîrea de condamnare, afară de cazul cînd dovedeşte că nu a avut nici o posibilitate să le îndeplinească;

c) instanţa are convingerea că acesta s-a îndreptat şi că nu va mai săvîrşi alte infracţiuni.

În schimb, în sala de judecată este prezent şi procurorul! El nu are nici o altă informaţie la îndemînă şi, în acest fel, se suprapune atribuţiilor judecătorului, avînd chiar puterea de a stopa decizia judecătorului, ceea ce este absurd şi nelegal.

Nu mai sîntem în faţa judecării pe fond a unui dosar, în care procurorul să vină în faţa judecătorului cu probele administrate în cursul urmăririi penale pentru a-şi susţine acuzarea, ci în faţa judecării unei cereri de eliberare condiţionată, în care nu trebuie să conteze decît comportamentul deţinutului în penitenciar, lucru despre care procurorul nu are nici măcar o informaţie!

Mai mult chiar, deseori procurorul face trimitere la infracţiunea pentru care deţinutul este condamnat, ceea ce contrazice „orientările europene“ invocate de legiuitor. Or, aşa cum aflăm zilnic de la instanţele de judecată, deşi judecătorii decid eliberarea condiţionată a unui deţinut, simpla formulare a unei contestaţii de către procuror anulează sentinţa judecătorească de eliberare, ceea ce înseamnă că actul administrativ al procurorului este deasupra unei sentinţe judecătoreşti!

Cum se ajunge la cererea de „eliberare condiţionată“

Pentru a avea în faţă întregul cadru legal care reglementează „eliberarea condiţionată“, trebuie să vedem şi prevederile din Legea 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. Aşadar, în fiecare penitenciar există o „Comisie pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate“, al cărei preşedinte este judecătorul delegat pentru executarea pedepselor. Din această Comisie mai fac parte directorii penitenciarului, consilierul de probaţiune, medicul penitenciarului şi o persoană din sectorul de producţie din penitenciar. Adică toţi cei care se pot pronunţa despre comportamentul deţinutului, despre felul în care a muncit, despre starea lui de sănătate şi chiar despre analiza psihologică efectuată pe timpul detenţiei!

Instanţa va ţine cont în principal de rezoluţia Comisiei din penitenciar şi numai dacă ar constata vreun abuz evident ar putea să ia o altă decizie decît cea formulată de Comisia penitenciarului. Dar, în primul rînd, ceea ce ar trebui să determine o sentinţă este analiza făcută în penitenciar de către cei care au fost în contact direct cu deţinutul.

Astfel, prezenţa procurorului la judecarea cererii de eliberare condiţionată este absurdă, pentru că, din momentul începerii executării unei pedepse, acesta nu mai are nici o legătură cu cel condamnat, misiunea sa legală încheindu-se odată cu pronunţarea sentinţei definitive!

Chiar legiuitorul a precizat în „Expunerea de motive“ la schimbarea Codului penal că „orientarea europeană în această materie, dar şi a Legii nr. 275/2006, este de a reglementa acordarea liberării condiţionate ţinând cont exclusiv de conduita condamnatului pe durata executării pedepsei“!

Iată şi motivaţia acestei prevederi, aşa cum este descrisă tot în „Expunerea de motive“ a legiuitorului: „Acordarea liberării ţinînd seama de stări de fapt anterioare începerii executării, precum natura sau gravitatea infracţiunii comise, forma de vinovăţie, conduita pe parcursul procesului, constituie o cauză de descurajare a condamnatului în procesul de reintegrare, deoarece acesta realizează că liberarea nu depinde de conduita sa pe durata executării, ci de faptele sale anterioare, pe care oricum nu le mai poate influenţa în nici un fel“. Adică exact lucrurile pe care le invocă procurorul în şedinţa de judecată a unei cereri de eliberare condiţionată: stări de fapt anterioare începerii executării, gravitatea infracţiunii, conduita pe timpul procesului! Toate acestea, spune chiar legiuitorul, „constituie o cauză de descurajare a condamnatului în procesul de reintegrare, deoarece acesta realizează că liberarea nu depinde de conduita sa pe durata executării“!

Este cît se poate de limpede că legiuitorul a vizat prin această viziune asupra eliberării condiţionate înainte de termen ca deţinutul să fie reintegrat în societate. Opoziţia din partea procurorului nu face altceva decît să împiedice realizarea acestui deziderat al Codului penal!

Cu alte cuvinte, prezenţa procurorului în sala de judecată atunci cînd este vorba despre un dosar de „eliberare condiţionată“ este nu numai inutilă, ci contrazice chiar „orientările europene“ în acest domeniu.

Documentele ce stau la baza propunerii de „eliberare condiţionată“:

– fracţiunea din pedeapsă efectiv executată;
– partea din pedeapsă care este considerată ca executată pe baza muncii prestate;
– conduita persoanei condamnate;
– eforturile acesteia pentru reintegrarea socială;
– responsabilităţile încredinţate;
– recompensele acordate;
– sancţiunile disciplinare aplicate;
– antecedentele sale penale.

Toate aceste lucruri ar trebui să ducă la sesizarea Curţii Constituţionale, care ar trebui să se pronunţe asupra constituţionalităţii art. 587, al. 3, din Codul de procedură penală, care spune: „Contestaţia formulată de procuror este suspensivă de executare“. De asemenea, CCR ar trebui să se pronunţe şi faţă de prezenţa procurorului în sala de judecată la eliberarea condiţionată, din moment ce el nu face parte din Comisia penitenciarului care analizează comportamentul deţinutului în perioada detenţiei.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ion Spânu 1818 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.