Profanarea memoriei lui Ion Stănescu de către istoricul Lupu Corvin

Autorul “Trădării Securităţii în decembrie 1989” (Editura Elion, Bucureşti 2015), atât în alegaţiile dintre coperţile numitului volum de compilaţii şi opinii personale, cât şi în apariţii publice, maculează memoria unor dispăruţi, care nu se mai pot apăra şi calomniază persoane în viaţă, acuzându-le, fără a indica probele, de cea mai gravă, oribilă şi de neiertat crimă, trădarea de ţară.

Pe lista celor calomniaţi de Corvin Lupu se află, în primul rând, generalul Iulian Vlad şi in senso lato ofiţerii din toate armele Ministerului de Interne, care, urmare a dispoziţiilor generalului,nu au executat ordinele repetate, ale lui Nicolae Ceauşescu, de a se reprima, inclusiv letal, revoltele din decembrie 1989.

Despre lipsa de susţinere a unui astfel de raţionament este inutil a mai relua argumentele prezentate în contradictoriu, cu prilejul demontării tezei autorului.

De altfel, autorul nu pare a fi în măsură să contraargumenteze cele 12 aspecte observate în notele noastre de lectură, preferând să ducă dezbaterea la periferia bunului-simţ şi să exerseze atacul la persoană.

În observaţiile critice anterioare nu ne-am referit şi asupra conţinutului Jurământului Militar, a cărui încălcare este invocată de „sesizorul public, Corvin Lupu”, ca referinţă a trădării Securităţii.

La data evenimentelor din decembrie 1989, Jurământul Militar implica, în primul rând, obligaţia sine qua non de fidelitate faţă de patrie şi popor (“…jur credinţă nestrămutată poporului român şi patriei mele…”), nu faţă de o persoană.

Executarea ordinelor Comandantului Suprem, ale comandanţilor şi şefilor (paragraful subsecvent al textului jurământului) era, în mod logic, pusă sub condiţia nelezării credinţei nestrămutate faţă de ţară şi popor. Altfel, jurământul ar fi conţinut obligaţii în contradictoriu şi, pe cale de consecinţă, nul.

Dar lista trădătorilor de ţară întocmită de Lupu Corvin nu are în vedere doar luna decembrie 1989. Un caz cu totul special este cel al lui Ion Stănescu, fost preşedinte al Consiliului Securităţii Satului şi ministru de interne (1968-1973) deţinător al altor cinci portofolii ministeriale, până în decembrie 1989, şi a două mandate de preşedinte de consiliu judeţean şi, respectiv, prim secretar al comitetelor judeţene ale P.C.R. Dolj şi Dâmboviţa.

Corvin Lupu nu se limitează, însă, la etichetarea lui Ion Stănescu ca trădător, agent sovietic, participant la un complot antisovietic. Nu, el, cu de la sine putere, îl şi deznaţionalizează! Astfel, la pag.65, în nota de subsol 62, „sesizorul public” denunţă:

„Ministru Ion Stănescu şi-a ascuns aproape întreaga viaţă etnia maghiaro-evreiască. El era fratele vitreg al lui Leontin Sălăjan (pe numele adevărat Leon Szilagyi), fost ministru al apărării. El a susţinut mereu că este român. În anul 2006 a recunoscut că este ungur (nu a menţionat că este şi evreu) şi că a minţit pentru că etnicii români ar fi fost favorizaţi la promovări (…)”.

Realitatea este alta! Ion Stănescu s-a născut în judeţul Dolj, într-o familie de români, cu numele maghiarizat (Silaghi, dar cu grafie română, ceea ce este foarte important!). Bunicul său, de loc din Jibou, judeţul Sălaj, s-a stabilit, înainte de anul 1900, la Turnu Măgurele, unde s-a născut Hariton, tatăl lui Ion Stănescu. Mama, Elena, s-a născut la Craiova. Numele şi l-a românizat în anul 1962, când era activist al Secţiei C.C. al P.C.R. pentru probleme militare, afaceri interne şi justiţie.

Într-un interviu acordat Laviniei Betea în anul 2008 (n.n. Deci, la doi ani după pretinsa recunoaştere invocată de istoricul care nu-şi verifică sursele!), Ion Stănescu spunea:

„Sunt născut la 23 ianuarie 1929, comuna Gherceşti, judeţul Dolj. Părinţii: mama – Elena, tatăl Hariton. Tatăl purta numele de Silaghi întrucât bunicii veneau din judeţul Sălaj, din Jibou. Şi cu maghiarizarea forţată care avusese loc înainte de 1940, au purtat numele de Silaghi. Dar bunicul a venit la Turnu Măgurele cu dezvoltarea porturilor pe Dunăre, fiind lăcătuş. Tata s-a născut la Turnu Măgurele, mama este născută la Craiova. Mi-am schimbat numele… ● Când? În 1962. ● Aşa aţi vrut sau vi s-a cerut? Eu am dorit. Mi s-a dat şi sfatul… dar a fost iniţiativa mea şi a soţiei. (…)”

În legătură cu schimbarea numelui, lucrurile s-au petrecut astfel:

Nicolae Ceauşescu avea în vedere numirea lui Ion Stănescu ca prim secretar al Comitetului Regional Oltenia al P.C.R. În acest sens, l-a chemat şi i-a spus “Tu eşti născut la Craiova, de loc eşti oltean, dar un prim secretar la Regiunea Oltenia cu numele Silaghi… Ce-i cu numele tău? “Au urmat explicaţiile cu originea ardeleanească a bunicului, cu maghiarizarea forţată a numelui şi stabilirea bunicului în Regat, la Turnu Măgurele. Ceauşescu l-a întrebat dacă nu vrea să revină la un nume românesc. Răspunsul a fost afirmativ. “Atunci, uite, tot cu litera “S”, “Stănescu” este un nume românesc. Aşadar, Ceauşescu l-a botezat pe Ion Stănescu, a concluzionat naratorul acestei întâmplări.

Leontin Sălăjan, fratele vitreg descoperit de istoricul victimă a intoxicărilor, s-a născut la data de 19 iunie 1913, în localitatea Santău (judeţul Satu Mare, Tasnádszántó, comitatul Sătmar), cu numele de Leon Szilágyi. Deşi s-a spus că Sălăjan era de etnie maghiară, Gheorghe Gaston Marin susţine că acesta era român..” [Gaston Marin – Din Rezistenta franceza in partidul comunist, 4 martie 2007, Lavinia Betea, Jurnalul Naţional]

Corvin Lupu preia o aserţiune publicată de Lary Watts, în “Fereşte-mă doamne de prieteni”, Editura RAO, Bucureşti , 2011, pag. 367, nota de subsol (1) pag.523-526 şi 583, potrivit căreia Ion Stănescu ar fi fost implicat într-un complot prosovietic.

(1) “Deşi Stănescu a fost implicat în 1971 într-un complot prosovietic împotriva lui Ceuşescu, iar în 1978 s-a descoperit că era agent sovietic, mărturia sa privind un atac planificat (n.n. al Pactului de la Varşovia pentru ocuparea României) este confirmată de surse din ţările semnatare ale Tratatului de la Varşovia şi N.A.T.O., precum şi de membri ai serviciului de contrainformaţii al D.S.S.”

Fără să fi urmărit evoluţia cercetărilor istoricului american, cu rezidenţă în România, Larry Watts, istoricul Corvin Lupu, din nou, nu-şi verifică sursele, amplifică aserţiunea menţionată şi o citează ca certitudine.

Trebuia obligatoriu observat că nici Larry Watts, la rândul său, nu era acoperit în ceea ce a publicat, fapt pentru care, în volumul următor („Cei dintâi vor fi cei urmă”, Editura RAO, 2013) avea să-l excludă pe Ion Stănescu din ceea ce istoricul american desemnează ca fiind “grupul de comandă al K.G.B.” (Nicolae Doicaru, Mihai Pacepa, Mihai Caraman şi Iosif Constantin).

Mai mult, istoricul zvonurilor Corvin Lupu face şi o tentativă frauduloasă de a şi-l alia pe generalul Iulian Vlad în susţinerea fasului, afirmând:

„Trădarea lor va ieşi la lumină, abia cinci ani mai târziu, cu ocazia anchetelor conduse de gl. Iulian Vlad, privitoare la dezertarea gl.Mihai Pacepa” (Corvin Lupu, op.cit. pag.69).

Întrebat fiind, domnul general Iulian Vlad ridică trei chestiuni fundamentale :

1. Domnia Sa spune că nu a condus ancheta respectivă, ci ministrul secetar de stat şi şef al Departamentului Securităţii Statului, Tudor Postelnicu.

2. A văzut întreg dosarul anchetei, dar nici vorbă despre ceea ce afirmă (şi pe ce bază?!) Corvin Lupu.

3. În cazul lui Pacepa, generalul Vlad a îndeplinit o singură misiune: Din ordinul Preşedintelui României s-a deplasat în R.F. Germania, unde, cu sprijinul şi în colaborare cu autorităţile federale în drept, a efectuat cercetări cu privire la dezertarea lui Pacepa.

Acest “grup de comandă al KGB-ului” a fost pur şi simplu imaginat pe baza unei relatări a lui Oleg Kalughin, fost şel al contrainformaţiilor externe ale KGB, în urma unei discuţii avute la Bucureşti, în anul 1972, cu ofiţerul Victor Dorobanţu, cu prilejul plecării ultimei delegaţii de ofiţeri sovietici care au petrecut vacanţa în România.

Întâlnirea dintre cei doi ofiţeri, care au fost în misiune la Washington în aceeaşi perioadă (anii ’50), nu fusese, cumva, anume organizată şi sub control, aspect la care cercetătorii nu s-au gândit?!

Ulterior, Kalughin a făcut o frumoasă “carieră” de defector în Marea Britanie, de unde a putut da afirmaţiilor, fără echivoc cu scop de provocare, ale ofiţerului Victor Dorobanţu interpretarea potrivită cu scopul urmărit de KGB în legătură cu Ion Stănescu, cel care la începutul anilor `60 i-a chemat la Comitetul Central pe agenţii de mare anvergură cunoscuţi ai Moscovei, pentru a le pune în vedere: „Sunteţi cetăţean român. Încetaţi orice legătură cu organele de informaţii sovietice. (…)”.

KGB-ul nu-i puteau ierta lui Ion Stănescu nici rolul avut în 1968 în documentarea informativă a iminentei invadări a României de către statele vecine (URSS, Bulgaria, Ungaria), crearea departametului special de contraspionaj „ţări socialiste”, reformarea şi modernizarea Securităţii, deveniă ţintă inamică ş.a.

Ce spune Larry Watts, la interval de doi ani, în următorul său volum, “Cei dintâi vor fi cei din urmă” (Editura RAO, Bucureşti 2013, pag.125)? Cităm: “După fuga acestuia (n.n. a lui Pacepa), ancheta Departamentului Securităţii Statului (D.S.S.) i-a identificat pe Pacepa, pe Nicolae Doicaru, superiorul lui de la informaţiile externe, pe şeful contrainformaţiilor externe, Mihai Caraman, pe şeful unităţii anti-K.G.B., Constantin Iosif şi pe Ion Stănescu, şeful D.S.S. şi la un moment dat ministru de interne, ca fiind responsabili pentru menţinerea unui cadru de corupţie generalizată la vârful serviciului (…)” (s.n.)

Deci, nimic despre faptul că cei în cauză ar fi complotişi şi agenţi ai KGB! Mai mult, în nota de subsol (1) a paginii 125, de unde este citatul, se precizează că “în discuţiile purtate cu foşti ofiţeri superiori ai D.S.S., aceştia au operat o distincţie clară între Doicaru, Pacepa, Caraman şi Iosif, pe care îi considerau «cârtiţe» sau «trădători» (…) şi Stănescu, pentru care au înaintat evaluări în general pozitive. Exceptând existenţa unor dovezi care să ateste contrariul, autorul este dispus să accepte asemenea interpretări (…)” (s.n.)

Aşadar, Larry Watts nu deţinea nici el dovezi care să-i susţină supoziţiiile din secţiunea primului volum intitulată “Cei cinci (nu prea) magnifici ai României”. Aluzie evidentă la “cei cinci magnifici” de la Cambridge ai KGB-ului (Kim Philby, Donald Maclean, Guy Burgess, Anthony Blunt, John Cairncross).

De urmare, în “Cei dintâi vor fi cei din urmă” (Editura RAO, Bucureşti 2013) la pagina 139, Larry Watts menţionează: “Investigaţia DSS a scos la iveală uriaşele vulnerabilităţi privind personalul, create iniţial în mandatul «celor cinci nu chiar magnifici» – fostul ministru de interne Ion Stănescu, Doicaru, Pacepa, Caraman şi Iosif – la sfârşitul anilor ’60 şi la începutul deceniului următor. Ultimii patru din acest grup au fost demascaţi ca fiind agenţi sovietici în cursul anchetelor DSS din 1978-1979”.

Ion Stănescu este scos de istoricul american dintre “cei cinci nu prea magnifici”, dar la istoricul din Sibiu se vede că nu a ajuns, încă, cel de al doilea volum al lui Larry Watts!

Ca să facem parte dreaptă adevărului, trebuie menţionat, conform relatării domnului general Iulian N. Vlad, că în cursul anchetelor din 1978-1979 nu a avut loc nicio demascare de agenţi sovietici.În uriaşul volum de documente ale anchetei circumstanţelor trădării lui Pacepa, nici lui Doicaru, nici lui Caraman şi nici lui Iosif nu li s-au făcut nici măcar aluzii că s-ar fi descoperit probe că sunt agenţi sovietici. Fiindcă asemenea probe nu s-au găsit. Una este imaginaţia, intuiţia, bănuiala, chiar declaraţiile unora, dar cu totul altceva este dovada. În cazul spionajului şi al trădării, în afara flagrantului, a interceptării sistemului de legătură şi a constatării substanţei efective a trădării, nu se poate vorbi de probe.

Dacă sunt istorici care îşi pot îngădui să cuantifice trădarea cu alte instrumente, decât cele ale Dreptului şi Justiţiei, nu este chiar problema lor. Este o problemă a întregii societăţi, ca expresie a responsabilităţii colective faţă de adevărurile pe care ni se va întemeia istoria.

Ar fi un gest elementar de bun-simţ, ca autorul „Trădării Securităţii în decembrie 1989” să urmeze exemplul istoricului american pe care l-a citat. Dacă Larry Watts a avut oarecare îndoieli în privinţa surselor sale, fiindcă nu era verosimil ca Ion Stănescu, însărcinat cu scoaterea sistemului de securitate şi de informaţii de sub tutela sovietică, cu avertizarea agenţilor KGB, între care Leon Tismăneanu şi Walter Roman, să înceteze legăturile informative cu Moscova, promotor al structurii speciale de contraspionaj „ţări socialiste”, dar mai cu seamă cel care l-a informat pe Ceauşescu despre pregătirea invaziei sovietice (Anexa), să fie şi complotist prosovietic, numitul Corvin Lupu nu şi-a pus astfel de întrebări şi nici nu a avut frământări deontologice.

Asta se întâmplă numai celor care recunosc că au făcut parte din Reţeaua clandestină „S”, care nu a fost creaţia Securităţii, ci o producţie cinematografică despre spioni, trădători şi contraspioni, din anul 1980, în regia lui Virgil Calotescu.

Anexa: Raportul Preşedintelui Consiliului Securităţii Statului Ion Stănescu privind pregătirea invaziei in Cehoslovacia, România şi Iugoslavia

REPUBLICA SOCIALISTĂ ROMANIA CONSILIUL SECURITĂŢII STATULUI

Strict secret de importanţă deosebită

Exemplar unic

Tovarăşului

Nicolae Ceauşescu,

Secretar general al Partidului Comunist Român,

Preşedinte al Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România

Raportăm:

S-au obţinut informaţii, confirmate de mai multe surse sigure, din care rezultă iminenţa unei invazii militare a forţelor armate ale U.R.S.S., Bulgariei, R.D. Germană, Poloniei şi Ungariei împotriva Cehoslovaciei, României şi Iugoslaviei „pentru restabilirea ordinii socialiste”.

Hotărârea a fost adoptată în cadrul „Comitetului politic” al şefilor statelor membre ale Tratatului de la Varşovia, la care au participat numai conducătorii de partid şi de stat care au dat curs invitaţiei lui Leonid Ilici Brejnev să efectueze concediul în Crimeea.

Imediat după adoptarea hotărârii politice menţionate, L.I. Brejnev i-a convocat pe Yuri Andropov, preşedintele Comitetului Securităţii Statului, mareşalul A. Greciko, ministrul apărării al U.R.S.S. şi mareşalul I.I. Yakubovski, Comandantul şef al Forţelor Unite ale Tratatului de la Varşovia, cărora le-a precizat că:

• deviaţionismul din Cehoslovacia, România şi Iugoslavia a devenit periculos pentru unitatea sistemului mondial socialist;

• conducerile partidelor din ţările respective s-au dezis de marxism–leninism, pe care îl interpretează sectarist, împotriva internaţionalismului socialist;

• Dubcek, Ceauşescu şi Tito nu mai pot fi toleraţi, ei trebuie izolaţi în propriile partide, care să fie ajutate să-şi impună conducători fideli principiilor marxist-leniniste;

• evoluţiile de la Praga, din zilele ce urmează, s-ar putea sa impună restabilirea ordinii prin intervenţia armată a Tratatului de la Varşovia, pentru apărarea cuceririlor socialiste ale popoarelor ameninţate de aventurismul reformator al unor conducători care subminează coeziunea şi securitatea ţărilor socialiste;

• trebuie acţionat neîntârziat în direcţia celor hotărâte.

Datele obţinute suplimentar de sursa noastră din interiorul Statului Major al Comandamentului Forţelor Unite al Tratatului de la Varşovia indică elaborarea planurilor de operaţii pentru acţiuni militare în trei etape: august – Cehoslovacia; septembrie – România şi, după două-trei săptămâni, Iugoslavia, cu luarea în calcul şi a „reparării erorii strategice de retragere militară din Austria”.

Forţa de intervenţie se va baza, în prima etapă, pe cca. 20-23 de divizii sovietice şi câte 1-2 divizii din partea fiecăruia dintre statele participante. Pentru etapa a doua sunt planificate 10-12 divizii sovietice şi câte 2-3 divizii din Bulgaria, Ungaria şi, în rezervă, 1-2 divizii est-germane şi poloneze

S-au luat măsuri intensificate de control al evoluţiei situaţiei politico-militare şi operative de securitate în toate spaţiile externe, inclusiv de sensibilizare a relaţiilor de sprijin de care dispunem, în vederea obţinerii susţinerii politice la nivel înalt din partea unor şefi de state şi guverne influenţi.

Vom raporta de urmare.

Preşedintele Consiliului Securităţii Statului

Ion Stănescu

Nr. 000189

03 august 1968

Raportul informativ destinat lui Nicolae Ceauşescu este sinteza a numeroase informaţii operative şi telegrame/rapoarte diploma­tice secrete, precum şi rezultatul procesării datelor de cercetare radioelectronică şi interceptare-decodare a comunicaţiilor speciale din benzile de frecvenţă pentru uz militar, diplomatic, agenţii de presă, servicii de securitate şi poliţie, control trafic aerian, coroborate cu ştiri de presă şi cu colectarea observaţiilor personalului aeronavelor, trenurilor şi călătorilor din tranzitul internaţional.

Nicolae Ceauşescu a dispus pregătirea a două sinteze în limba rusă, a câte două pagini fiecare, una pentru Tito şi cealaltă pentru Dubcek. La Belgrad a plecat un curier, iar lui Dubcek i-a remis-o personal, cu prilejul vizitei la Praga, din 17 august 1968.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.