Proiectele petroliere la Marea Neagră, puse în pericol de criza din Crimeea

Înainte ca preşedintele ucrainean Viktor Ianukovici să fie destituit în urma unor revolte violente şi ca Peninsula Crimeea să fie ocupată de forţe militare ruse, un consorţiu condus de Exxon Mobil şi Royal Dutch Shell pregătea investiţii de 735 milioane de dolari pentru forarea a două puţuri în largul coastei de sud-vest a regiunii, potrivit unei analize Bloomberg, citată de MEDIAFAX.

Ucraina a încheiat anul trecut cu un consorţiu format din Exxon Mobil, Shell, Petrom şi compania de stat Nadra o înţelegere prin care se reconfirmă intenţia de a încheia un acord de împărţire a producţiei pentru exploatarea perimetrului gazeifer Skifska din nord-vestul Mării Negre.

Consorţiul urma să extragă gaze naturale din zăcământul Skifska, localizat în largul coastelor Ucrainei, în apropiere de ţărmul României.

Acordul a fost semnat de ministrul ucrainean al Energiei Eduard Stavytsky şi reprezentanţi ai Exxon, Shell şi Petrom, în prezenţa preşedintelui Viktor Ianukovici, anunţa în septembrie anul trecut preşedinţia ucraineană.

Proiectul are un potenţial de 8-10 miliarde metri cubi de gaze pe an, potrivit datelor prezentate atunci. Volumul este echivalent cu peste jumătate din consumul anual al României.

În urma evenimentelor politice recente, nu este clar dacă guvernul de la Kiev mai poate acorda licenţe de explorare sau exploatare a zăcămintelor offshore din largul Peninsulei CRIMEEA.

Parlamentul din CRIMEEA a votat săptămâna trecută separarea de Ucraina şi aderarea la Federaţia Rusă, convocând un referendum pentru data de 16 martie.

„Exxon şi Shell sunt în impas din punct de vedere legal. Au un acord de explorare cu un guvern care ar putea pierde în curând jurisdicţia asupra regiunii”, comentează pentru Bloomberg Chris Weafer, partener la Macro Advisory, Moscova.

Exxon a cumpărat drepturile pentru blocul Skifska din largul coastelor Ucrainei după descoperirea din 2012 de la zăcământul Domino, din apele teritoriale româneşti.

OMV Petrom şi ExxonMobil au anunţat în 2012 o descoperire semnificativă de gaze în Marea Neagră, estimările preliminare plasând zăcământul de gaze naturale la 42-84 miliarde metri cubi, care echivalează cu de 3-6 ori consumul anual al României.

Andrew Swiger, senior vice president la Exxon Mobil, a afirmat săptămâna trecută, într-o prezentare pentru investitori, că grupul este în continuare interesat să obţină licenţe pentru proiecte de explorare în sectorul ucrainean al Mării Negre.

Directorul general al Exxon, Rex Tillerson, a declarat săptămâna trecută că grupul nu este de partea nimănui în ceea ce priveşte disputa din Ucraina.

Purtătorul de cuvânt al Exxon Ucraina, Yuri Prikhodko, a refuzat să comenteze efectul referendumului din Crimeea asupra licenţelor offshore ale companiei.

Pentru guvernul de la Kiev, explorarea potenţialelor resurse din Marea Neagră face parte din strategia de a reduce dependenţa ţării de importurile de gaz natural din Rusia, care asigură mai mult de jumătate din consumul intern. Ucraina a intrat de asemenea în acorduri cu Shell şi Chevron pentru explorarea zăcămintelor de gaze de şist. Guvernul a adoptat şi măsuri de reducere a cosumului de gaze.

„A doua opţiune” presupusă de referendum, respectiv creşterea autonomiei Crimeei fără separarea de Ucraina, ar putea de asemenea să pună sub semnul întrebării statutul drepturilor comerciale asupra resurselor din apele teritoriale, consideră Richard Mallinson, analist geopolitic la Energy Aspects, Londra.

Eni, cel mai mare producător de petrol şi gaze din Italia, a încheiat anul trecut un acord cu Ucraina pentru explorarea unei zone de 1.400 kilometri pătraţi în largul coastei de est a Peninsulei Crimeea.

Directorul general al grupului, Paolo Scaroni, a afirmat săptămâna tercută că nu ştie încă ce impact va avea criza din Crimeea asupra licenţei.

„Aşteptăm să vedem dacă situaţia se va normaliza, după care vor lua cu siguranţă legătura cu noile autorităţi de acolo. Am traversat în multe ţări tranziţii de putere, iar în mod normal noile guverne respectă contractele”, a declarat şeful Eni la CNN.

Grupul DTEK, controlat de miliardarul Rinat Ahmetov, deţine mai multe licenţe în apele din jurul Peninsulei Crimeea. Un purtător de cuvânt al companiei a afirmat că viitorul acestor proiecte este imposibil de anticipat înainte de soluţionarea crizei politice.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.