Proiecţie „La moara cu noroc” şi „Orizont” la Cinema Muzeul Ţăranului

Bucureştenii sunt aşteptaţi luni 1 februarie, de la ora 18.00, la Cinema Muzeul Ţăranului – Studio Horia Bernea la o proiecţie eveniment cu cele două lungmetraje adaptate după nuvela lui Ioan Slavici, Moara cu noroc.

Este vorba despre pelicula La moara cu noroc în regia lui Victor Iliu, dar şi cel mai nou film regizat de Marian Crişan, Orizont.

Evenimentul, organizat de ROVA FILM cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, Arhivei Naţionale de Filme, dar şi al Muzelui Ţăranului Român, se va desfăşura în prezenţa actorilor Ioana Bulcă şi Constantin Codrescu (protagoniştii ecranizării din 1955) şi Rodica Lazăr şi András Hatházi (actorii din Orizont), dar şi a regizorului Marian Crişan.

Filmul Orizont al lui Marian Crişan e mai mult decît o performanţă personală a autorului, e un nou început pentru cinematografia română însăşi, pe una din cele două coordonate considerate în mod tradiţional, prin excelenţă, reprezentative: filmul istoric sau de epocă şi ecranizările/adaptările din literatura clasică”, declară criticul de film Valerian Sava. “Pe primul palier, un nou început a fost în 2015 Aferim! al lui Radu Jude, la fel cum este în 2016 adaptarea liberă sub titlul de mai sus a nuvelei-roman a lui Ioan Slavici Moara cu noroc. Cei doi fac un ameţitor salt «neck-at-neck» pe teritorii neatinse timp de un deceniu şi jumătate de congenerii Noului Cinema Românesc, cu o temeritate a înnoirilor similară doar manifestelor Noului Film German din jurul anului 1970, care se proclama «fără nici o legătură» cu predecesorii din prima jumătate a secolului”, continuă Valerian Sava.

Marian Crişan «schimbă totul», atât faţă de proza din setul fondator al literaturii române, cât şi faţă de filmul la rându-i întemeietor de şcoală, turnat de Victor Iliu sub titlul La moara cu noroc, începând cu mutarea acţiunii în zilele noastre şi terminând cu finalul să-i zecem «antimioritic»: protagonistul nu aşteaptă resemnat împlinirea soartei, ci îl ucide pe răufăcător. Y compris numele modificate ale tuturor personajelor, înlocuirea sămădăului porcarilor cu şeful mafiei locale a tăierilor ilegale de păduri – de unde şi mutarea din peisajul «ondulatoriu» de câmpie-pustă în «orizontul» mult mai tenebros al unui infinit montan. Efectul e cu atât mai tulburător cu cât aceste «rupturi» nu doar că păstrează fondul şi sensurile originare, dar le fac să transpară potenţate exponenţial. Deşi nu-i luată din textul clasic, ci rostită de eroină prin repetiţie mecanică, cvasi-parodic, după omniprezentul televizor, replica antinomică «lumea va fi mai bună, când puterea dragostei va înlocui dragostea de putere» e una dintre cele ce dau relief ideatic inedit şi totodată unificator acestui «thriller», ca «film de autor» (regizoul e propriul său scenarist-adaptator-dialoghist). Iar dacă Marian Crişan e retroactiv un «challenger» redutabil al lui Victor Iliu, imagistica lui Oleg Mutu concurează eminenţele unui Ovidiu Gologan, în timp ce András Hathási, Zsolt Bogdán, Rodica Lazăr şi Valeriu Andriuţă mă fac să retrăiesc emoţiile de acum exact şaizeci de ani, când asistam la filmările de lângă Braşov, cu uluitoarea «schimbare la faţă» adusă în iconografia momentului de Constantin Codrescu, Geo Barton, Ioana Bulcă şi Colea Răutu” mai adaugă Valerian Sava.

Orizont este produs de Solar Indie Juction, Mandragora Movies şi Rova Film cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei. Producători: Viorel Sergovici, Bobby Păunescu, Mihai Dorobanţu, Marian Crişan.

Orizont va avea premiera pe 12 februarie în cinematografe.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.