Proiectul de Cod Fiscal, retras de pe site-ul Ministerului Finanțelor

Proiectul noului Cod Fiscal şi al Codului de procedură fiscală nu se mai află pe site-ul Ministerul Finanţelor, acesta fiind retras la solicitarea primului-ministru.
Decizia premierului Victor Ponta a suvernit în contextul numeroaselor critici aduse proiectului ce prevede mărirea mai multor impozite și taxe.
Proiectul ar urma să fie analizat în Guvern și ulterior pus în dezbatere publică.

Ministerul Finanțelor Publice anunță în comunicat că, la solicitarea premierului Victor Ponta, a retras de pe site-ul ministerului proiectele Codului Fiscal și al celui de Procedură Fiscală, „pentru ca acestea să fie analizate în cadrul Guvernului înainte de începerea dezbaterii publice”.

„Intenția Guvernului este de a iniția o dezbatere publică deschisă și transparentă cu privire la modificările necesare Codului Fiscal și Codului de Procedură Fiscală, însă dorim, în același timp, și adoptarea de măsuri care să contribuie la continuarea creșterii economice și la limitarea extinderii poverii fiscale”, spune MFP în comunicat.

„În prezent, una dintre prioritățile Guvernului este de a limita evaziunea fiscală, inclusiv prin modificări ale Codului Fiscal și Codului de Procedură Fiscală. Modalitatea în care se vor concretiza aceste intenții, după discuții cu specialiști și societatea civilă, va fi decisă de Guvern și va fi supusă consultării publice înainte de aprobarea de către Parlamentul României. Propunerile care vor fi asumate de Guvern vor fi dezbătute și asumate, împreună cu Bugetul pentru anul 2015, de către Parlamentul României”, mai arată ministerul.
Potrivit proiectului privind noul Cod Fiscal elaborat de Guvern, impozitele şi taxele vor fi majorate cu până la 50% în funcţie de „condiţiile specifice zonei”.
Alte modificări la Codul Fiscal prevăd sume mai mari de plată pentru proprietarii de mașini, pentru persoanele fizice care deţin clădiri cu o altă destinaţie decât cea de locuinţă, dar și la impozitul pe terenul din intravilan.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.