Peste tot numai Buşoi. Buşoi pe panouri, Buşoi pe net, Buşoi la Antena 3 şi la RTV, Buşoi în asociaţie, Buşoi la consolidarea blocurilor. Numai în cămară şi în cutia de pantofi nu miroase a Buşoi. Personajul acesta mult mai caricatural decât Emil Boc şi în acelaşi timp mai iezuit decât acesta, tăcut, fără vocea de clopoţel a primarului de la Cluj, are ceva de vârcolac periculos. Lipeşte de om o privire mută, niţel holbată, de parcă te înregistrează să te dea în primire. Mână moartă în toate disputele politice, el n-a atras atenţia decât atunci când şi-a publicat declaraţiile de avere. Mutul din Parlament, parlamentar european, avea proprietăţi de baron sau de milionar de carton. Unii l-au privit şocaţi abia atunci când Buşoi l-a împins pe tânărul absolvent de Medicină neterminat (adică nerezidenţiat) la postul de ministru al Sănătăţii. La făcutul banilor, Buşoi este mai descuiat la minte decât la politică. Proprietăţile sale impresionează. Să fie opera sa sau a familiei sale? Sau Buşoi este doar o fantomă, o săgeată, un soi de înaintaş al serviciilor, un soi de casierie a PNL, sau o centrală telefonică de vorbit şi ascultat la Bruxelles? Dumnezeu mai ştie căci în această turmă de politicieni nu mai ştii care sunt oi şi care capre în piei de oaie.
Adică ai partidelor şi în egală măsură ai serviciilor secrete.
Contrariat de insistenţa cu care personajul e pompat ca şi cârnatul de Crăciun din puşca măcelarului, am încercat să aflu nişte detalii. Şi i-am întrebat pe liberalii care mai răspund la telefon şi, din când în când, la întrebări.
– De ce aţi desemnat tăcutul şi anonimul ăsta politic? Cu ce v-a convins? Cu ce îi sunteţi datori? Ce meritele lu‘ peşte imposibil de detectat şi la controlul corporal are el?
– Nu noi, şefu‘, nu noi!
– Dar cine?
Şi am avut parte de un răspuns care m-a întors pe dos. Adică o muţenie de om speriat, care se uită în jur şi apoi duce două degete la umărul celeilalte mâini, pe locul unde de regulă sunt epoleţii şi gradele. De când mă ştiu acesta a fost semnul Securităţii şi, mai nou, al serviciilor secrete, fie ele române sau străine. Dacă ar fi să ne luăm după cap şi după privire şi după anumite reacţii, Buşoi seamănă leit cu Ponta, cu Hellvig, cu Maior, cu Mihai Răzvan Ungureanu, cu Georgian Pop, cu Daniel Dăianu, cu Cezar Preda, cu Sorin Blejnar, cu Sebastian Ghiţă, cu Daniel Morar, cu încă 300 de personaje politico-administrative pe care aş putea să le înşir aici. Mici diferenţe la culoarea ochilor, la ovalul feţei şi la ochelari. În rest, acelaşi stil şi aceeaşi şcoală! Şi acelaşi mod de a fi care te trimite cu gândul la “Oare ăsta n-o fi?”.
Şi tot întrebându-mă eu aşa, adică de unde vine şi ce-i cu el, am ajuns la concluzia că omul este şi el unul din maşinărie. Aşa arată, atâta poate (la Antena 3, unde este ţinut în braţe, arată exact ce poate) şi cu asta basta. Nu este vina lui. E responsabilitatea celor care l-au desemnat. Numai că liberalii neagă. Cică un grup foarte restrâns de la Capitală l-ar fi votat. Şi că aceştia n-ar fi avut încotro. Buşoi ar fi opţiunea lui Eduard Hellvig. Adică a SRI. Şi a lui Klaus Iohannis. El ce reprezintă? Să zicem că din ce în ce mai mult se reprezintă pe sine. Adică el şi Hellvig reprezintă puterea care impune pe cineva fără ca acesta să se bucure de un sprijin democratic. Operaţiunea aceasta a impunerii este o practică mai veche. În ultimii 10 ani a funcţionat mai rău ca la comunişti. Virgil Măgureanu şi Ion Iliescu au fost nişte mici copii faţă de Traian Băsescu, Elena Udrea, Florian Coldea şi toată gruparea politico-infracţională din PDL. El a brevetat tehnica de a impune oameni pe acolo pe unde este nevoie sau pe unde se iau decizii care ţin de legi, de libertăţi şi de drepturi. Şi mai ales pe acolo pe unde sunt cercetaţi şi urmăriţi adversarii.
N-am încotro şi trebuie să mă îndrept spre concluzia că acest Cristian Buşoi, nul politic şi profesional, reprezintă un act de mare tupeu al SRI-ului. Şi o dovadă de mare naivitate a lui Klaus Iohannis. Preşedintele l-a luat într-o excursie demonstrativă într-un soi de vizită mai mult ca să-l arate poporului şi să transmită mediei un mesaj. Bietul preşedinte, nu şi-a dat seama că, în loc să-l ajute, l-a băgat sub tirul bolovanilor şi l-a scos la vedere, punând mâna pe el şi zicând:
– Îl vedeţi? Ăsta este! Pe el, băieţi!
De ce tupeu SRI? Pentru că pe lângă oamenii răspândiţi în „câmpul tactic” în Parlament, în partide, în presă şi în ONG-uri, SRi voia să mai preia şi controlul Primăriei Municipiului Bucureşti.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.