În istoria lor pe teritoriul României, romii nu au avut o perioadă de prosperitate care să le favorizeze integrarea cu majoritatea populaţiei. Eliberaţi de Domnitorul Ioan Alexandru Cuza şi deveniţi nomanzi, lor nu le-au rămas multe opţiuni de a-şi asigura subzistenţa. Încercarea de a-i transfera în Transnistria, în anii ’40 s-a soldat cu un eşec, inclusiv moral, umanitar. După război, procesul de dezvoltare economică a ţării le-a oferit însă, locuri de muncă, locuinţe în mediul urban, posibilitate de a-şi trimite copii la şcoală, favorizarea renunţării la regimul de nomand, dar în haosul instalat după 1989- numit tranziţie- când s-au desfiinţat 3-4 milioane locuri de muncă prin lichidarea industriei (catastrofă naţională de ordin istoric), romii, ca de-altfel întreg poporul român, au cunoscut o situaţie paradoxală: pe de o parte, ofensiva sărăciei, emigrarea masivă, depopularea satelor, pe un fundal al degradări serviciilor publice (sănătate, învăţământ, justiţie şi al actului de decizie politică şi administrativă), iar pe de altă parte, apariţia unor îmbogăţiţi şi hiperîmbogăţiţi (romi şi români) ce au deplasat puterea politică şi economică în favoarea lor, a celor puţini, concomitent cu îngustarea canalelor de comnicare între cele două categorii sociale.
În perioada tulbure a ultimelor două decenii, etnia romă a avut „norocul” să ofere ţării un Preşedinte, un Prim- ministru, miniştrii, generali, parlamentari, primari, au apărut oameni de afaceri de mare calibru, etc., dar această conjunctură nu s-a dovedit favorabilă întregii etnii, locurile de muncă au devenit o fata –morgana, accesul la învăţământ tot mai dificil. Din rândul etniei însă, cu sprijinul conducerii statului şi îngăduinţei Bisericii ortodoxe ( a se aminti „încoronarea” unui rege rom la Catedrala Curtea de Argeş) au apărut regi, împăraţi, o curte princiară –personaje fără semnificaţie după părerea noastră pentru prezentul şi viitorul etniei care, împinsă de sărăcie, de disperare ca şi alte două milioane de locuitori, (efecte colaterale ale tranziţiei) au luat drumul emigrării către Apus.
O deplasare de populaţie de asemenea anvergură, unică în istoria României, a dus însă şi la neadaptarea unor categorii de emigranţi la condiţiile ţărilor-gazdă, imaginea acestora s-a răsfrânt asupra tuturor emigranţilor, întregii populaţii româneşti , asupra României ca ţară, situaţie privită cu placiditate de decidenţii noştri în ciuda reacţiilor autorităţilor şi populaţiilor din ţările-gazdă de rejectare a fluxului imigraţilor.
Cu toate criticie aduse cetăţenilor de etnie romă ( şi nu numai romă) ce n – au reuşit să se adapteze nivelului de civilizaţie din Occident, autorii acestui material cred în posbilitatea de a ameliora situaţia romilor, deoarece ca resursă umană, reprezintă un potenţial important, apreciat ca forţă de muncă, talent, rezistenţă fizică, abilităţi profesionale diverse (unele specifice), poftă de viaţă, natalitate, etc. Oricând se poate întocmi uşor o listă cu sute de personalităţi de etnie romă care au ilustrat viaţa publică, politică, profesională, culturală etc a societăţii româneşti de-alungul istoriei comune şi se presupune că asemenea exemple sunt încă sau există în stare latentă şi pot fi mobilizate în folosul etniei şi României.
La această credinţă, trebuie adăugată şi speranţa că decidenţii români vor găsi un minim de răgaz de a se apleca şi asupra problemelor etniei rome, poate asupra întregii societăţi sărace din România ( ceea ce ar fi o premieră în politica româneasă din ultimii 23 ani) şi în această ipoteză optimistă facem propunerea caromii şi alte persoane sărace, lipsite de proprietate asupra pământului, fără loc de muncă să primească din fondul funciar al statului o suprafaţă de teren arabil, probabil 2 ha per familie, concomitent cu un loc în vatra satului apropiat terenului arabil unde noul proprietar sau concesionar se va stabili.
Materializarea acestei idei presupune un pachet de măsuri de sprijin ce privesc:
stabilirea suprafeţei de teren arabil din fondul de stat ce ar putea fi destinat împroprietăririi ( Domeniile statului, Agenţii diverse, Ministerul transportului, al Apărării, Romsilva etc.;
găsirea celei mai potrivite forme de transfer de proprietate către cei fără pământ şi care vor să devină fermieri: împroprietărire, concesionare pe termen lung cu scutire de redevenţă pe termen de 10 -20 ani, arendare în condiţii avantajoase noului arendaş etc.;
pot fi luate în considerare şi terenuri ce aparţin şi autorităţilor publice locale, unor instituţii finanţate de către Stat precum: cultele religioase, Academiile diverse;
modalităţi de stabilire a a noilor proprietari în vatra satului apropiat terenului agricol;
suport financiar, mai ales din surse ale Uniunii Europene pentru instalarea noului proprietar (locuinţă, animale domestice, unelte agricole, seminţe pentru prima recoltă, plantare pomi fructiferi, etc). Consiliile judeţene ar pute deveni organizatorii acestui proces complex de integrare economică, culturală, socială:
asistenţă de specialitate acordată noilor fermieri; Camerele Agricole pot organiza şi desfăşura această acţiune. Meseria de fermier se învaţă şi nu este uşoară;
încurajarea desfăşurării şi de activităţi nonagricole în comunele –gazdă ale noilor locuitori;
studierea posibilităţii de a pune în valoare cele 2 mil hectare teren arabil nelucrate în fiecare an, prin arendarea eventuală către cei ce vor să lucreze în agricultură şi să se stabilească în mediul rural, scheme de sprijin financiar şi asistenţă de specialitate;
blocarea posibilităţii de a se înstrăina pământul primit de la stat;
organizarea de şcoli cu profil necesar mediului rural, prevăzute cu internate pentru copiii famililor sărace;
revederea politicii guvernamentale de ajutorare financiară a famililor cu mulţi copii în sensul ca părinţii să-şi stabilească numărul copiilor în funcţie de capacitatea lor materială de a-i susţine;
ideea de împroprietărire presupumne şi depăşirea multor dificultăţi, dintre care, critice, par a fi următoarele: acceptul etniei de a lucra efectiv în economia rurală, înţelegerea locuitorilor de a acorda teren în vatra satului noilor veniţi şi, mai presus de orice, voinţa, determinarea decidenţilor de a iniţia şi duce la bun sfârşit ideea de împroprietărire;
elaborarea unei strategii sau politici de reconsiderare a micii gospodării rurale ( ce reprezintă aproape şase milioane locuitori), consolidarea acesteia şi decolarea ei către prosperitate. In acest scop, autorii pun la dispoziţia celor interesaţi studii ce privesc acest subiect şi care sunt accesibile pe portalul WWW.CARTESIARTE.RO, tema Cine vahrăni România ?
Propunerea schiţată sumar mai sus trebuie privită nu numai ca o preocupare a guvernului şi autorităţilor publice în favoarea minorităţii rome, dar este şi o mână întinsă de restul populaţiei acestor oameni necăjiţi de prea mult timp şi care au prilejul să-şi depăşească condiţia actuală. Provocarea poate avea importanţă istorică. Merită asumată!
Ing. Gheorghe Manea, nov. 2013
Telefon:0213204264
e-mail: Ghe_manea@yahoo.com
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.