Propunere-șoc a Comisiei Europene, România ar risca sancțiuni uriașe

Comisia Europeană a propus o reformare a politicii europene de azil care ustură la buzunar – circa 250.000 de euro penalizare pentru fiecare imigrant pe care țările membre refuză să-l primească. Oficialii europeni consideră că o asemenea politică foarte fermă, coroborată cu aplicarea acordului cu Turcia pentru stoparea fluxului migrator, va reduce din marile tensiuni create în ultimul an la nivelul UE.

Planul propus de Comisia Europeană trebuie însă să fie susținut de toate statele membre pentru a putea fi aplicat. Măsurile sunt necesare pentru că, după adoptarea în 2015 a unui plan pentru relocarea a 160.000 de imigranți din Italia și Grecia în cadrul UE, pana acum nu au fost redistribuiți decat câteva sute.

Comisia dorește să mențină regulile de bază ale actualei politici a azilului, așa cum sunt prezentate în Regulamentul Dublin III. Astfel, refugiații vor trebui să depună cererea de azil în prima țară membră UE în care au sosit.

Modificările privesc o serie de mecanisme de ajutor pentru statele care primesc un ”număr disproporționat” de refugiați. Pe de altă parte, țările care refuză să primească imigranți vor fi penalizate cu cate 250.000 de euro pentru fiecare imigrant respins. Suma poate fi modificată, notează BBC, însă este limpede că CE dorește impunerea unor penalități dure.

Planul mai prevede că, dacă în cursul unui an o țară va primi peste 150% din ”cota justă” de imigranți, atunci se va iniția procesul de relocare a acestora în alte state. Cota aceasta va fi calculată în funcție de populație și PIB.

Țările care refuză să primeasca imigranți conform cotelor ce le revin vor fi penalizate, iar banii se vor duce către statele din linia întâi a crizei, precum Grecia și Italia. De exemplu, dacă Polonia, care are o cota de 7.000 de imigranți, refuză să primească acești oameni, risca să plătească 1,8 miliarde de euro. România trebuie să primească 6.351 de imigranți; dacă refuză această cotă, țara noastră ar putea fi sancționată cu 1,58 miliarde de euro.

Nonsens, șantaj, încălcarea drepturilor statelor UE – astfel caracterizează țările central-europene propunerea Comisiei.

”Este un sistem prost. Nu are sens, violează drepturile statelor UE”, a spus ministrul de Interne al Poloniei, Mariusz Blaszczak. Șeful diplomației de la Varșovia, Witold Waszczykowski, se întreabă dacă ”este o propunerea serioasă”.

Reacție și mai dura de la Budapesta, acolo unde premierul Viktor Orban a anuntat ca la începutul lunii octombrie va avea loc referendumul pentru respingerea cotelor impuse de UE. ”Este șantaj, este inacceptabil și este o propunere non-europeana din partea Comisiei”, a spus ministrul de externe ungar Peter Szijjartosaid, după o întâlnire cu omologii sai din Grupul de la Visegrad (Ungaria, Polonia, Cehia și Slovacia). ”Conceptul cotelor obligatorii este o fundătură și mă întreb dacă este o propunere serioasă, pentru ca pare o ideea anunțată pe 1 aprilie”.

”De la Bruxelles vin idei din ce în ce mai nebunești. Se pare că nu au renunțat la planul redistribuirii obligatorii”, a spus șeful de cabimnet al premierului ungar.

Ministrul ceh de Externe a declarat că acest plan e o surpriză neplăcută. El a spus că cele patru țări din Grupul de la Visegrad resping sistemul cotelor obligatorii. Omologul său slovac a declarat că țara sa nu va accepta refugiați decât în mod voluntar.

Planul propus de Comisie ar trebui să corecteze din deficiențele așa-zisului sistem Dublin. Inițial, acesta a fost conceput pentru a stopa fenomenul imigranților care depuneau cereri de azil într-o mulțime de state membre UE. Începând din 2005, prin acest sistem țările UE au reușit să retrimită în țările de intrare zeci de mii de imigranți. În acest fel, țările de la periferie (Grecia și Italia în special) au fost foarte afectate. Germania a renunțat să mai aplice sistemul Dublin în august 2015, când a început să preia grosul valului migrator. Numai că în acest fel au luat naștere rute către Germania, iar țările de tranzit au început să construiască garduri la frontiere și să impună controale, iar 50.000 de imigranti au rămas blocați din această cauză în Grecia.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.