Protest în stradă anti-vaccinare

Update Aproximativ 200 de persoane au protestat, duminică, pentru câteva ore, în Piața Victoriei din Capitală împotriva obligativității vaccinurilor, ei susținând că legea care le impune să-și imunizeze copiii le îngrădește dreptul la libertate.
Părinții, care și-au adus și copiii, au protestat în fața Muzeului Antipa, relatează Mediafax.
Mulți dintre părinții prezenți la manifestație au susținut că micuții lor au suferit efecte adverse în urma administrării serului, de aceea, l-au refuzat pentru ceilalți copii ai lor.
„Am venit, pentru că vrem să fim liberi. Am trei copii, doar unul este vaccinat. Are șase ani. Pentru ceilalți doi nu am acceptat vaccinul, pentru că am experimentat reacții adverse la prima fetiță. A avut tot felul: valori modifcate la ficat, nu lua în greutate, agitație. În principiu, e ideal să fim liberi. Ceilalți copii ai mei au 5 ani și 3 luni”, a declarat Mihaela, prezentă la protest cu copii și cu soțul ei.
Protestul a fost unul pașnic, fără scandări și fără incidente. Mulți dintre manifestanți și-au pregătit de acasă mesajele, fie pe pancarte, fie pe propriile tricouri, care să le exprime mai bine nemulțumirea față de Legea vaccinării.

Pe materiale puteau fi citite mesaje precum: „Nu obligativității!”, „Unde există risc, există alegere!”, „Niciun medicament nu este obligatoriu pentru copiii noștri perfect sănătoși!”, „Copiii mei nu sunt proprietatea statului!”, ”Pe copii îi protejează părinţii, nu politicienii corupţi”, ”Proiectul de legea privind vaccinarea obligatorie este ilegal, neconstituţional şi abuziv”, ”Dreptul la alegere nu este negociabil”, ”Familia naşte şi îşi creşte copiii, nu statul”.

„Suntem o țară liberă, cetățenii au dreptul la libertate. Nicio lege nu ne poate obliga să ne asumăm ceva. Medicul nu-și asumă în scris, de ce părintele trebuie să-și asume în scris un act, în condițiile în care avem dreptul la informare? Nu ni se prezintă riscurile, și cu toate acestea, tot părintele trebuie să accepte acest risc. Am un singur copil, are patru ani și cred că nu va mai apărea altul din cauza legilor din România. Nu a fost vaccinat, doar în maternitate, la două ore după naștere și a avut reacții după vaccin. Acolo ne-am oprit, am refuzat alt vaccin”, a spus Roxana, o altă mămică prezentă la protest.
Mulți dintre părinți sunt nemulțumiți de compușii chimici prezenți în vaccinuri care, opinează aceștia, sunt dăunători pentru sănătatea celor mici.
„Cum să pui formaldehidă într-un vaccin pentru copii? Nu vedem asta decât în borcanele de la Muzeul Antipa, unde sunt ținute exponatele!”, a spus nemulțumit un bărbat.

Și Cristian este un părinte care spune că vaccinul a avut efecte negative asupra fetiței lui: „Au ieșit și mulți doctori la rampă și au dat explicații. Fetei mici i-am făcut vaccinul ROR (rujeolă-oreion-rubeolă, n.r.), și la 3-4 zile mi-a răcit. Te duci înapoi la spital, bagă antibiotice în ea. După câteva zile, iar. Are patru ani și jumătate și deja este victima unui vaccin. Asta credem noi, că nu avem cunoștințe medicale, dar de la el este – are stări de nervozitate, își revenea după o oră și jumătate. Doar de la el putea să fie”.

Proiectul Legii vaccinării prevede că, în cazul vaccinurilor obligatorii, consimţământul pentru imunizare se prezumă ca fiind dat, iar sancţiunile pentru părinţii care refuză vaccinarea copiilor merg de la avertisment şi până la amenzi de 10.000 de lei. La înscrierea în unităţile de învăţământ va fi solicitată o adeverinţă care să ateste efectuarea vaccinurilor, iar în cazul în care schema nu este completă, este obligatoriu ca în maximum un an copiii să fie imunizaţi. Antigenele vaccinale obligatorii la intrarea în colectivitate a copiilor sunt cele împotriva difteriei, tetanosului, tusei convulsive, poliomielitei, rujeolei, rubeolei, oreionului, hepatitei B. Legea va intra în vigoare la 1 ianuarie 2019.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.