Proteste cu arc și cheie

Manifestațiile populare au o lungă istorie în România postcomunistă. Paradigma revoluționară moștenită din decembrie 1989 s-a perpetuat în toți acești ani. Dar tot în tradiția Revoluției, bunele intenții ale celor care au ieșit să protesteze față de nedreptăți sau ilegalități au fost deturnate în scopuri politice. Puterea a îngenuncheat opoziția, iar opoziția a răsturnat puterea; și toate astea, în numele unor nobile idealuri sociale transformate cu cinism în arme politice în interesul unora sau altora. Până acum, în ultimii 27 de ani România a avut 12 premieri. Dintre aceștia, patru au fost demiși în urma unor proteste de stadă. Petre Roman, Emil Boc, Victor Ponta și Radu Vasile au fost cei mai loviți de furia populară exploatată politic.

Ultimul a reușit totuși să-și amâne debarcarea cu câteva luni, prin curajul dovedit în două dintre cele mai violente confruntări sociale.

Considerate a fi unele dintre cele mai active modalități de exprimare a „voinței poporului“, mișcările de stradă au fost aproape întotdeauna deturnate de politicienii care le-au pus rapid în slujba propriilor interese.
Decembrie 1989: indiferent dacă au apărut spontan, ori în urma unor subtile instigări și manipulări, protestele populare, pornite inițial din Timișoara, au fost „trambulina“ de pe care, într-un fel sau altul, s-a lansat mare parte din clasa politică postdecembristă. FSN adunat în jurul lui Ion Iliescu a fost primul și cel mai odios profitor al mișcărilor de protest organizate de românii sătui de „binefacerile“ fostului regim comunist.

1990. Mineriada care a suprimat violent „Piaţa Universităţii” şi i-a folosit lui Ion Iliescu la eliminarea adversarilor politici

Haoticul an 1990

28-29 ianuarie: Spre sfârșitul lunii ianuarie 1990, Bucureștiul a fost zguduit de ceea ce, ulterior, avea să se numească „Prima Mineriadă“. Atunci, pe 28 ianuarie, în Piața Victoriei, a avut loc un uriaș miting organizat de proaspăt reînființatele „partide istorice“ PNȚ-CD și PNL, plus alte câteva mai mici, care au protestat faţă de hotărârea FSN de a participa la viitoarele alegeri. Acolo s-a scandat pentru prima dată „Cine a stat cinci ani la ruși nu poate gândi ca Bush!“, slogan care avea să-l urmărească pe Ion Iliescu în lunga lui carieră politică.

Liderii FSN au organizat o contramanifestație, cu muncitori de la IMGB, ICTB, IMMR și IIRUC. Aceștia au fost cei care au lansat sloganul „Moarte intelectualilor“, ce va fi repetat obsesiv în cursul acelui an. Cele două mitinguri au marcat împărțirea societății în tabere care se vor urî de moarte de-a lungul întregului an 1990. Inițial, nu a existat intenția de a se ajunge la violențe, dar spre prânz, Palatul Victoria a fost luat cu asalt și s-a cerut demisia guvernului FSN. A doua zi, în urma apelurilor lansate de Ion Iliescu prin intermediul Televiziunii, circa 5.000 de mineri din Valea Jiului au venit la București. unde, înarmați cu lanțuri și bâte, au devastat sediile „partidelor istorice“. Atunci, Petre Roman s-a dus la PNȚ-CD, de unde l-a preluat, pentru a-l proteja, pe Corneliu Coposu, care a fost la un pas de a fi linșat de hoardele furioase.

13-15 iunie 1990: Actualele mitinguri din Piața Victoriei încep să semene, din ce în ce mai mult, cu „mitingul-maraton“ din Piața Universității: aceeași atmosferă pașnică, aproape ca de carnaval popular, punctată cu replici pline de umor. Dar atunci, în iunie 1990, totul s-a încheiat prin cea mai cumplită dintre „Mineriade“. Chemați tot de către Ion Iliescu, „ortacii“ au devastat Bucureștiul, au bătut și schilodit zeci și sute de oameni, ba chiar au și ucis câțiva dintre ei. A fost un lanț întreg de evenimente care, încheiate prin mulțumirile „tovărășești“ pe care Ion Iliescu le-a adresat minerilor, au distrus, pentru mulți ani, imaginea României în lumea civilizată.

25 septembrie 1991

Un an mai târziu, în septembrie 1991, a avut loc cea mai „eficientă“ dintre Mineriade. A fost cea în care „ortacii“, porniți din bazinul minier Oltenia, au debarcat guvernul Petre Roman. Un guvern care, pe atunci, era considerat progresist, dar despre care s-a spus că ar fi deranjat cercurile „neobolșevice“ aflate încă la cârma României. Deosebit de violentă, și acea Mineriadă a provocat victime omenești. Totuşi, de fiecare dată, beneficiarii tuturor acelor „Mineriade“ pornite în urma unor mișcări populare au fost Ion Iliescu și partidul său, care s-au văzut scăpați fie de „partidele istorice“, fie de alţi adversari politici.

1999. Ultima mineriadă folosită politic de adversarii premierului Radu Vasile. Foto Timi Slicaru

Ultima Mineriadă

Ultima ,„Mineriadă“, cea din ianuarie 1999, a debutat ca un conflict de muncă. Ulterior, prin lipsa de combat a Jandarmeriei, a luat chipul unei veritabile operațiuni militare. „Ortacii“ porniți din Valea Jiului s-au confruntat cu forțele de ordine trimise de la București, forțe care pur și simplu s-au făcut de râs din cauza incompetenței generalilor care le comandau. Atunci, cel care a reușit să rezolve criza a fost premierul Radu Vasile, cel care, negociind cu liderii minerilor, a semnat ceea ce, de atunci încoace, se numește „Pacea de la Cozia“. Dar întrucât nicio faptă bună nu trebuie să rămână nepedepsită, Radu Vasile a fost forțat să demisioneze din postul de premier.

Protestele ajută democrația

Alin Teodorescu, sociolog

De actualele proteste profită în primul rând sistemul democratic, este un exercițiu democratic, oamenii au dreptul să-și spună părerea, să se exprime. De altfel, este o tendință a ultimilor ani. Am avut proteste spontane, reușite, cu diferite teme. În stradă s-a ieșit la proteste cu subiecte precum Roșia Montană, gazele de șist, în 2012 – împotriva demiterii lui Raed Arafat de la SMURD. În 2015, protestele au fost provocate de situația de după incendiul din clubul Colectiv. Acum, cu ocazia acestei ordonanțe. Au fost manifestații spontane, unele au formulat și revendicări politice. Vedem cum vocea manifestanților, dacă ne referim la actualele proteste, se face auzită. Ordonanța a fost retrasă, ministrul Justiției, Florin Iordache, care o inițiase și obținuse adoptarea ei în Guvern, și-a dat demisia. Acum se cere demisia Guvernului și rămâne de văzut cum vor evolua lucrurile, dacă se va identifica un compromis.

27 de ani de proteste politice

Alfred Bulai, sociolog

Protestele din ultimii 27 de ani au fost doar pe teme politice. Nu protestăm, din păcate, în legătură cu alte subiecte importante: educația copiilor noștri, drepturile persoanelor defavorizate și multe altele. Am avut doar proteste de acest tip, stimulate de forțele politice. Nu este o situație specială nici acum. Protestele nu vor înceta dintr-o dată, ele vor mai continua câteva săptămâni. Cine se așteaptă ca evoluția unui grup mare de oameni să fie mecanică se înșală. Evident, la un moment dat, oamenii se plictisesc, dar există o masă critică de oameni care vor sta în stradă până la îndeplinirea obiectivelor lor. Politicienii au puterea de a calma spiritele sau de a pune gaz pe foc, prin acțiunile pe care le întreprind. Deocamdată, președintele Iohannis a dat un semn de calmare a mișcărilor din stradă, de depășire a momentului, ducându-se la munte, să schieze. În Parlament, moțiunea introdusă de PNL a dat dovadă de naivitate și favorizează zona guvernamentală, întărindu-i coeziunea. Nu cred că Iohannis a renunțat la dărâmarea Guvernului, dar momentan, atât el, cât și PSD înțeleg că orice va fi pus în loc, va fi o improvizație. Chiar PSD ar putea pune gaz pe foc, dacă nu face nimic pentru a intra într-un dialog. Până la urmă, PSD este cel căruia i se datorează acest număr de protestatari atât de mare, din cauza modului în care a guvernat în ultima lună. Chiar dacă guvernarea a cedat, abrogând ordonanța și demisionând ministrul Justiției, încrederea unei părți a populației în faptul că asemenea tentative de a interveni în Justiție nu se vor mai repeta este serios afectată, motiv pentru care se și cere demisia întregului Guvern. Rostul oricărui protest de acest gen este să fie introduse probleme pe agenda publică. Obiectivul de bază pentru care s-a protestat, ordonanța, a fost obținut. Însă prin continuarea manifestațiilor s-a intrat într-o logică revoluționară, într-o paradigmă moștenită de fapt din 1990 și de la care nu am deviat niciodată. „Rămânem în stradă până învingem“, acest deziderat face parte din logica revoluționară. De aceea, este o inerție. În Spania, un protest de 500.000 de oameni în întreaga țară e ceva în firea lucrurilor, dar logica e alta. Se stă pentru un obiectiv, apoi lumea pleacă acasă, nu există această abordare revoluționară. În cazul nostru, suspiciunea e cea care alimentează în continuare protestele și, este ceva firesc, încrederea nu va fi restaurată rapid, dar e nevoie de acest lucru, iar pentru asta, Guvernul trebuie să intervină.

2012. Protestele violente pentru susţinerea lui Arafat au deschis drumul către putere al lui Ponta. Foto Timi Slicaru

USL, ridicat de stradă

Principalul motiv al manifestațiilor a fost solidarizarea cu Raed Arafat, fondatorul SMURD, doctorul care, din funcția de subsecretar de stat la Ministerul Sănătății, a criticat proiectul legii sănătății, deoarece considera că participarea operatorilor privați la serviciul de urgență va duce la destabilizarea acestuia. În urma dezacordului său, Arafat a fost forțat să demisioneze, ceea ce a stârnit furia populației. Alte motive ale protestului din ianuarie 2012 au fost legile austerității impuse de guvernul Boc și „corupția generalizată“, după cum afirma presa internațională la acea dată.

Protestele au început pe 12 ianuarie la Târgu Mureș. De acolo s-au răspândit în București și alte 51 de orașe. Acestea au fost primele manifestații în care protestatarii au folosit Facebook și alte rețele sociale pentru a se mobiliza. S-a cerut demisia premierului Emil Boc și a președintelui Traian Băsescu.

Cronologie

13 ianuarie, București: manifestanții s-au adunat în Piața Universității. Apoi au plecat în marș spre Palatul Cotroceni, unde au ajuns 3.000 de oameni.

14 ianuarie: protestele din București au devenit violente, mai mulți participanți fiind răniți. Scandalul a debutat când Jandarmeria a strâns cordonul și le-a interzis oamenilor să ocupe carosabilul. Manifestanții au răspuns aruncând cu pietre, petarde și au dărâmat și incendiat chioșcuri, garduri și bănci. Jandarmeria a ripostat cu gaze lacrimogene.

15 ianuarie: proteste violente, după ce în Piața Universității au ajuns și membrii galeriilor de fotbal. Răspunsul Jandarmeriei a venit cu gaze lacrimogene și tunuri de apă. Numărul protestatarilor crescuse simțitor, în acea zi fiind 15.000 de manifestanți în toată România.

Din 16 până în 18 ianuarie, manifestațiile au continuat în toată țara.

Pe 19 ianuarie, opoziția USL (PNL și PSD) a organizat un miting politic la Arcul de Triumf. După mitingul politic, o parte din liderii USL s-au dus în Piața Universității, unde au fost însă huiduiți de protestatari și alungaţi din Piață. „PDL și USL, aceeași mizerie!“ a fost sloganul care a făcut carieră în acele zile. Protestele au continuat, la fel și acțiunile Jandarmeriei, care a dus cu dubele numeroși manifestanți la secțiile de poliție, indiferent dacă aceștia erau sau nu violenți. Chiar și unii jurnaliști au fost loviți. Replica filmată a unui jandarm, „Urcați site-ul de cultură în dubă“, a devenit celebră.

Urmări și beneficiari

Revendicările principale ale protestatarilor au fost îndeplinite relativ repede. Pe 13 ianuarie, Băsescu a cerut guvernului Boc retragerea proiectului legii sănătății. Pe 17 ianuarie, Arafat este rechemat în funcția de subsecretar de stat la Ministerul Sănătății. Protestele și criza însă nu s-au calmat. Protestatarii au stat în stradă până la finele lunii ianuarie. Pe 6 februarie, Emil Boc și-a dat demisia din fruntea guvernului, invocând neadoptarea reformei sănătății, și a menționat explicit că nu ar fi luat această decizie la presiunea străzii.
Tot în acea zi, Mihai Răzvan Ungureanu a fost desemnat premier. Guvernul său nu a durat însă decât două luni, fiind înlăturat prin moțiune de cenzură. A urmat primul guvern Ponta. Protestele din ianuarie 2012 au deschis drumul spre putere al USL. De altfel, acestea au fost considerate ca având un puternic caracter politicianist, ca urmare a faptului că protestele au fost susținute în principal de USL, prin participarea la proteste a numeroși membri ai partidelor de opoziție.

2015. Indignarea populară de după tragedia de la Colectiv l-a forţat pe Ponta să demisioneze

Ponta și Colectiv

Dacă drumul spre Guvern al lui Ponta a fost deschis de protestele din ianuarie 2012, arma politică a străzii s-a întors împotriva sa.

Primul contact cu manifestațiile a avut loc pe 1 septembrie 2013. Oamenii au ieșit pe străzi pentru a protesta față de un proiect de lege privind continuarea proiectului minier de la Roșia Montană, deși în campania din 2012 PSD susținuse stoparea acestuia, dacă va câștiga alegerile. O altă revendicare a fost cea legată de interzicerea exploatării gazelor de șist.

Au apărut protestele de weekend, pe timpul săptămânii manifestațiile fiind mult mai reduse. A continuat să fie folosită mobilizarea pe Facebook. Manifestațiile au fost organizate în 50 de orașe din țară, dar pentru prima dată și în Diaspora. Campania „Salvați Roșia Montană“ e văzută ca fiind cea mai mare mișcare civică din România de după Revoluție. Manifestațiile au ținut weekend de weekend, până la începutul anului 2014. Începute ca o mișcare civică, aceste proteste au dus la ruperea coaliției de guvernare conduse de USL, prin poziționarea PNL împotriva proiectului Roșia Montană.

Tot cu această ocazie a fost menționată și implicarea SRI și a SIE în aceste evenimente. Directorul SRI George Maior a declarat atunci în fața Parlamentului că Roșia Montană este o temă de securitate națională și că Serviciul a supravegheat astfel niște „structuri anarhiste“ care urmăreau să deturneze mișcarea legitimă de protest.

Ridicat de proteste, îngropat tot de stradă

Revoluția Colectiv a fost mișcarea de stradă care l-a scos din politică pe Victor Ponta.

Protestele au debutat la începutul lunii noiembrie 2015 în București, în urma tragicului incendiu din clubul Colectiv. Motivele nemulțumirii populare au fost de această dată corupția autorităților locale și modul în care acordau licențele și inspectau localurile publice. De aici, nemulțumirile au fost extinse la întreaga clasă politică, socotită responsabilă pentru problemele sociale ale României. Peste 100 de mii de persoane au participat între 3 şi 9 noiembrie 2015 la manifestații în București, în orașele mari din țară și în Diaspora.

Pe data de 3 noiembrie, 25 de mii de persoane cereau demisia primarului Piedone și în scurt timp și a guvernului. Ponta și membrii cabinetului au demisionat pe 4 noiembrie. Pe 10 noiembrie, Iohannis l-a desemnat premier pe Dacian Cioloș. Au beneficiat președintele și opoziția parlamentară, PSD fiind obligat să nu dărâme guvernul tehnocrat până la alegeri. l

Motivația partidelor: reabilitarea lor politică și, mai ales, electorală

Ovidiu Nahoi, analist politic

Toată lumea implicată în politică încearcă să profite într-un fel sau altul de aceste manifestații de protest, așa cum s-a mai întâmplat și în trecut. Inclusiv țintele politice ale protestului încearcă să facă acest lucru. PSD își umflă acum discursul naționalist, de naționalism economic, orientat împotriva companiilor multinaționale, împotriva organizațiilor nonguvernamentale locale susținute sau nu cu fonduri din afara țării. Am mai văzut acest lucru o dată, la începutul anilor ’90, când reacția la manifestațiile de protest din stradă a fost aproximativ aceeași. Actualele proteste sunt folosite și de opoziție, care nu a înregistrat un rezultat bun în alegerile parlamentare și acum încearcă să profite de starea de nemulțumire a manifestanților, uitând, în același timp, să-și rezolve gravele probleme interne. Mai ales PNL, care trebuie să treacă printr-o reformă internă pentru a putea reveni. Dar și USR, care trebuie să ofere o clarificare asupra orientării sale doctrinare și a intențiilor pe termen lung. Și la începutul anilor ’90, partidele de opoziție încercau, uneori cu succes, să se plaseze în fruntea manifestațiilor de protest. Întotdeauna motivația partidelor de a face acest lucru a fost reabilitarea lor politică și, mai ales, electorală, la fel ca în prezent.

E mai important ce se va întâmpla în continuare. Vocea străzii se face auzită, contează în ecuația politică – a provocat retragerea ordonanței, o demisie, tensiuni interne în PSD. Soluția pentru ca ea să influențeze în bine situația este doar dialogul. Acum, PSD trebuie să ia o decizie. Poate trece la un sistem în care să accepte sugestii, un dialog cu oamenii din Piață și să ajungă la un compromis politic pe care să și-l asume. Sau poate păstra o linie dură, ca până acum, să continue să-și urmeze programul așa cum e, cu părțile lui publice și ascunse. Orice ar face, România nu poate continua așa, cu oamenii în fiecare zi în stradă, perpetuarea acestei situații ne va afecta.

Suntem într-o situație de blocaj în care Administrația Prezidențială este implicată ca actor, nu ca mediator. Protestele continuă. PSD ar trebui să fie interesat să rezolve cât mai rapid această problemă, deoarece are altele mai mari. Comisia Europeană a dat o prognoză în scădere de creștere economică a României, mai mică decât cea pe care Guvernul a elaborat bugetul de stat al anului 2017. Asta este una dintre problemele reale pe care PSD va trebui să le rezolve.

Grupaj realizat de Vasile Surcel, Dan Nicu și Mihai Boeru

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.