Proteste violente în Portul Constanţa

Noi proteste cu violenţe în Portul Constanţa în această dimineaţă. La manifestaţie au participat sute de angajaţi ai portului.

Jandarmii au făcut un cordon pentru a împiedica oamenii să-l linşeze pe consilierul directorului general venit la muncă.

Îmbrâncelile au durat mai bine de 15 minute, iar jandarmii au reuşit cu greu să îi stăpânească pe angajaţi.

Oamenii acuză actuala conducere de măsuri abuzive împotriva muncitorilor şi de încalcarea contractului colectiv de muncă.

Nemulţumirile s-au canalizat împotriva directorului general, căruia îi cer demisia. Este a 58-a zi de proteste.

Nemulţumirile salariaţilor Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa, expuse într-o scrisoare

“Ne întrebăm….
De ce a prezentat în AGA din 16.01.2012 , prin hotărârea nr.1 , date neadevărate asupra condiţiilor economice ale Companiei în scopul obţinerii în favoarea sa a unor indicatorii , care să-i înlesnească prelungirea mandatului. Astfel în proiectul ,,Bugetului de Venituri şi Cheltuieli,, pe anul 2012 al Companiei, a raportat la venituri realizate în 2011, mai puţin cu 11074 mii lei , astfel veniturile au fost diminuate intenţionat. Pe cale de consecinţă, profitul brut raportat a fi realizat în anul 2011 a
fost diminuat cu aceeaşi sumă, aceasta făcând ca prevederile de buget pentru anul 2012 să cuprindă indicatori falşi, subdiminuaţi intenţionat. Tot în acelaşi proiect, a trecut la poziţia creanţe restante, numai suma de 16500 mii de lei, ceea ce arată o slabă abordare a acestui indicator de performanţă. Despre participarea salariaţilor la profit, în noul proiect de buget, nici nu se mai face vorbire, această rubrica dispărând cu totul. Motivaţia: aşa a vrut AGA…, fără cuvinte. Încălcare clară a legii şi a
contractului colectiv de muncă 

Sindicatul Lucrătorilor din CN APM SA

De ce sunt folosite cu rea credinţă sursele financiare ale Companiei, într-un scop contrar intereselor acesteia şi în folosul propriu al directorului general prin : încheierea unui contract de servicii de asistenţă juridică în valoare de 180 000 euro / contract (cu prelungire şi repetare sume pe alte speţe), cu casele de avocaţi Volonciu şi Frunză, deşi în structura organizatorică a Companiei , în cadrul compartimentelor funcţionale din subordinea directorului general, se află Serviciul Juridic şi Contecios
cu două birouri: birou consultanţă legală şi birou litigii şi negocieri contencioase . De ce a luat, de facto, hotărâri cu privire la schimbarea formei structurale a Companiei şi a promovat hotărâri de consiliu fără a avea hotărârea AGA , cu privire la desfiinţarea Sucursalei de Administrare Constanţa Sud –Basarabi. În fapt această sucursală a fost înfiinţată prin lege, era profitabilă, avea salariaţi puţini şi gestiona patrimoniul fostei regii a zonei libere, dar prin manevre repetate de transfer a unor contracte către Serviciul Domenii Sud din Companie şi prin detaşarea salariaţilor de acolo către diverse structuri ale Companiei nu a urmărit decât să desfiinţeze această sucursală. Pe cine deranja oare acest serviciu, pe ce afacerişti din zonă !? De reţinut că această desfiinţare este ilegală şi cine a făcut-o va răspunde în faţa legii. De ce se urmareşte externalizarea Sucursalei Energetice, al cărei studiu de impact şi evaluare este gata şi ţinut la mare secret ? Care din băieţii deştepţi este pregătit să-l înhaţe? Prin redistribuirea de
energie electrică , Compania a realizat anul trecut 6.891.500 euro adică 10% din cifra de afaceri, gândiţi-vă, că dacă de acum Compania va fi nevoită să achiziţioneze prin licitaţie energie ieftină, ce se va întâmpla după ce un ,,Băiat Deştept,, va pune mâna pe acest ,,borcan cu miere,,. Urmează Secţia Navală care în mod voit este subdotată şi neglijată din punct de vedere al echipamentului şi al dotării cu nave.
Numai aşa serviciul poate fi externalizat către terţi, adică alţi ,,Băieţi Deştepţi,, . De menţionat că numai pe domeniul depoluării sunt fonduri europene pe care onor Conducerea ori nu le cunoaşte, ori nu vrea să le cunoască.
De ce în convocatorul din 08.02.2012 al Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor din 12.03.2012 directorul general Aurelian Andrei Popa, în calitate de preşedinte al CA, propune modificări de substanţă ale Statutului Companiei, modificări concepute de către casele de avocatură mai sus menţionate şi care să ducă în final la obţinerea unei poziţii de conducere autoritară pe termen
nelimitat şi ieşirea de sub autoritatea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii.
Ce se întâmplă acum? Se întâmplă că prin încălcarea permanentă şi flagrantă a CCM, prin modificareaarbitrară a regulamentelor, prin angajarea pe posturile de conducere a unor persoane incompetente,
directorul Popa nu face altceva decât să desconsidere această Companie, să o submineze şi să o distrugă. Acestea sunt, în mare, motivele pentru care angajaţii CN APM SA au demarat încă din data 27.02.2012 acţiunile de protest şi nici până în data de azi nu au primit un răspuns. Promitem să nu ne oprim şi să facem tot ce ne stă în putere pentru a îndepărta această mafie din portul Constanţa . Dumnezeu să ne ajute şi să auzim numai de bine”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
George Anghel 1101 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.