Protestul lui Tăriceanu la adresa lui Iohannis

Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, afirmă luni că decizia sa de a nu participa la ceremonia depunerii jurământului de către noii miniştri reprezintă protestul său faţă de declaraţia făcută de preşedintele Klaus Iohannis privind prezumția de nevinovăție în politică.

”Doresc să informez opinia publică despre semnificaţiile acestei decizii. În primul rând, neparticiparea la acest eveniment reprezintă protestul meu punctual faţă de declaraţia făcută de Preşedintele României, dl. Klaus Iohannis, potrivit căreia domnia sa nu mai recunoaşte principiul prezumţiei de nevinovăţie valabil pentru toţi cetăţenii, aşa cum este el statuat de Constituţie. Din istoria recentă s-a putut constata că domnul preşedinte aplică selectiv acest principiu, în funcţie de apartenenţa subiectului la o tabără sau alta sau dacă e vorba de propria persoană”, susține Tăriceanu într-un comunicat.

Liderul ALDE mai declară că, de asemenea, a dorit să marcheze public prin acest gest faptul că președintele ”şi-a abandonat rolul de garant al Constituţiei”.

”În al doilea rând, am dorit ca să marchez public prin acest gest că Preşedintele României şi-a abandonat rolul de garant al Constituţiei, pe care a jurat la învestire, faptă inacceptabilă pentru Parlament, pentru Senatul României al cărui preşedinte sunt şi, în general, pentru orice cetăţean român”, afirmă Tăriceanu.

”Îmi exprim speranţa că domnul Preşedinte Iohannis îşi va revizui poziţia şi va accepta că nimeni nu este mai presus de lege, nici măcar Preşedintele României, chiar dacă se bucură acum temporar de o imunitate absolută”, mai declară preşedintele Senatului.

Președintele Klaus Iohannis a declarat săptămâna trecută că prezumția de nevinovăție funcționează în fața justiției, însă când vine vorba de politică lucrurile ar trebui să stea cu totul altfel.

„În ceea ce priveşte persoanele cu problemele penale, m-am exprimat de nenumărate ori. Persoane cu probleme penale nu au ce căuta în primul rând la funcţii în stat. În politică nu funcţionează prezumţia de nevinovăţie, aşa cum funcţionează în justiţie prezumţia de nevinovăţie. (…) Aud tot timpul politicieni care spun că nu sunt vinovate şi trebuie să funcţioneze prezumţia de nevinovăţie. Da, în faţa justiţiei, dar în politică trebuie să fie altfel. Cum să creadă românii într-un guvern care are acolo persoane suspecte”, a spus Iohannis.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.