PSD, acuzat că face majorități locale cu PDL în timp ce plânge după USL

Primarul municipiului Bacău, Romeo Stavarache (PNL), consideră că este de-a dreptul revoltător modul în care liderii PSD susțin refacerea USL, în vreme ce în teritoriu, potrivit acestuia, pesediştii încheie din ce în ce mai multe alianțe cu PDL în cadrul Consiliilor Județene și Locale, cum este cazul județului Iași.
”Liderii PSD mint fără pic de jenă când vine vorba de refacerea USL, în speranța că vor păcăli electoratul care și-a dat votul pentru această Uniune în 2012. Aceștia trâmbițează în toate declarațiile publice că își doresc refacerea USL, dar în teritoriu realitatea este cu totul alta. La nivel județean și local, social-democrații au renunțat la alianțele cu Partidul Național Liberal și au ales să meargă pe o nouă majoritate mai șubredă cu PDL. Consider de-a dreptul revoltător modul în care PSD aleargă după membrii PDL pentru a putea crea o nouă majoritate la nivelul conducerii administrațiilor locale, în vreme ce de la centru se încearcă să se acrediteze ideea că după alegerile europarlamentare s-ar putea reface alianța cu PNL”, a afirmat edilul.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.