PSD anunţă că şedinţa BPN de luni va fi condusă de…

PSD anunţă că Biroul Permanent Naţional al partidului se va reuni luni, într-o şedinţă care va fi condusă tot de către liderul interimar Rovana Plumb, potrivit Mediafax.

Ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, a declarat miercuri că a discutat cu premierul Victor Ponta și acesta i-a transmis că se va întoarce în România în câteva zile.

Şi preşedinte interimar al PSD, Rovana Plumb, declara pe 1 iulie, la un post TV, că premierul Victor Ponta se întoarce din Turcia, „probabil”, în cursul săptămânii viitoare.

De asemenea, miercuri, surse oficiale au declarat pentru Mediafax că Ponta intenţionează să participe, pe 11 iulie, la deschiderea punctului de frontieră Nădlac (România)-Csanadpalot (Ungaria), prezenţa sa fiind însă condiţionată de acordul medicilor.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.