PSD apără PC: Guvernarea nu stă în orgoliile domnului Antonescu

Atitudinea liberalilor care afirmă că PSD va trebui să aleagă între PC și PNL, atâta vreme cât formațiunea condusă de Crin Antonescu nu acceptă varianta unui vicepremier conservator, este puerilă în opinia purtătorului de cuvânt al PSD, Cătălin Ivan.

Acesta a declarat joi, pentru AGERPRES, că i se pare ciudat faptul că liderul conservatorilor, Daniel Constantin, a devenit „indezirabil” pentru liberali.

„Este o atitudine surprinzător de neserioasă, de puerilă, pentru că PC-ul a fost foarte dezirabil pentru PNL până de curând. Erau în ACD, lucrau împreună, era acea Alianță de Centru Dreapta. E foarte ciudat cum, în foarte scurt timp, PC-ul și Daniel Constantin au devenit indezirabili pentru Crin Antonescu. Nu cred că existența Uniunii Social Liberale poate să țină de niște mofturi copilărești. Guvernarea nu stă în orgoliile domnul Antonescu sau în orgoliile noastre. Cred că sunt proiecte importante pe care ni le-am asumat împreună. Există o responsabilitate politică a celor care au înființat USL-ul, de a guverna bine această țară până în 2016”, a afirmat Ivan.

Cătălin Ivan a ținut să precizeze că, la ora actuală, este necesară reorganizarea Cabinetului astfel încât activitatea în domeniile Interne, Finanțe și Sănătate să fie coerentă.

„Ce este cert în acest moment este că nu avem miniștri în zone de competență foarte importante. Suntem în an electoral, avem alegeri foarte curând pentru Parlamentul European, iar la Ministerul de Interne nu avem ministru. Avem reforme începute, care trebuie implementate, și nu știm, în acest moment, cine se ocupă de ele. Domnul Bușoi sau domnul Nicolaescu? Cine este la Finanțe, iarăși un domeniu cheie pentru orice țară?”, a mai spus Ivan.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.