PSD, între răfuieli și dezorientare

La PSD se agită spiritele. În așteptarea congresului extraordinar – pentru prezentarea decontului aferent eșecului de la prezidențiale -, criticii actualei echipe de conducere sunt eliminați din funcțiile pe care le dețin, iar în plan parlamentar, unii aleși vin în partid iar alții pleacă.
Se anunță o perioadă grea pentru Victor Ponta, după împovărătoarea înfrângere în alegerile prezidențiale, puțin sau deloc ostoită în criticata mini-vacanța din Orient. Vine să pună el piciorul în prag sau îl vor pune liderii de filiale ?

Majoritatea liderilor de filiale din țară cer un congres imediat la care să se ia măsurile ce se impun după eșecul liderului social-democrat în alegerile prezidențiale din acest an. Despre un congres extraoridnar, din același motiv, vorbește pe un ton ferm și liderul onorific al partidului și fost președinte al României, Ion Iliescu.

Se cere și capul Gabrielei Vrânceanu-Firea pentru declarația care a provocat scandal, cea în care se spunea că Iohannis vrea să ajungă președinte dar nu are copii. Deocamdată, fără succes.

Capul lui Șerban Nicolae a căzut

Plenul Senatului a aprobat, luni, inlocuirea senatorului Serban Nicolae cu Mihai Neagu in functia de membru al Comisiei juridice. Propunerea de inlocuire a venit din partea liderului grupului PSD din Senat, Ilie Sarbu. Amintim ca saptamana trecuta Serban Nicolae si Ilie Sarbu s-au atacat reciproc, după cum transmitea HotNews.

„Nu domnul Serban Nicolae e un lider al partidului care poate sa pretinda pretentii de genul acesta. El apare cand apar functiile si dispare cand pierdem functiile”, declara Sarbu pe 18 noiembrie.

Senatorul PSD Serban Nicolae considera, intr-o scrisoare deschisa catre social-democratii transilvaneni, publicata pe pagina sa de Facebook, ca locul lui Ioan Rus si al lui Ilie Sarbu „nu e in Partidul Social Democrat”.

Dragnea, vocea liderilor locali

Marea majoritate a liderilor PSD „zic sa se faca” un congres al partidului in acest an, dar exista si posibilitatea convocarii ”oricand a unui consiliu national de analiza si de lansare a unor proiecte politice”, a declarat, duminica, pentru Mediafax, presedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea.

„Daca se face congres, marea majoritate a liderilor din partid zic sa se faca in acest an, ca din ianuarie sa ne ocupam de guvern si de guvernare, pentru ca avem obiective serioase si tara chiar are nevoie de guvernare, dincolo de emotie. Daca nu se face congres, putem face un consiliu national de analiza si de lansare a unor proiecte politice oricand”, a afirmat presedintele executiv al PSD.

Anterior, intr-o emisiune a Antenei 3, Dragnea a exprimat opinia conform careia presedintele PSD Victor Ponta nu risca sa piarda aceasta pozitie, in eventualitatea unui congres.

Iliescu, vrea dare de seamă

Presedintele de onoare al Partidului Social Democrat, Ion Iliescu, a reafirmat vineri ca se impune un congres extraordinar al formatiunii, pentru a da un semnal de mobilizare electoratului si totodata pentru a face o analiza a rezultatului alegerilor prezidentiale din 16 noiembrie, potrivit Agerpres preluată de Hotnews.

Ion Iliescu considera ca rezultatul obtinut este nu numai esecul lui Victor Ponta, ci al intregului partid.

„Pai nu numai el. Si el si partidul (n.r. sa raspunda), pentru ca nu este esecul unei persoane, ci si al PSD. Eu am si lansat aceasta idee, de fapt este o chestie fireasca, va trebui ca organele executive de partid si apoi un congres special sa faca o analiza serioasa si sa traga concluziile cuvenite, cum anume sa se pregateasca. Cred ca da, vom discuta si vom vedea, parerea mea este ca se impune un congres tocmai pentru a da un semnal de mobilizare a fortelor de care dispunem”, a declarat Ion Iliescu.

Intrebat daca este necesara schimbarea echipei de conducere a PSD, Iliescu a evitat sa raspunda transant. „Asta-i altceva, se va discuta”, a spus el.

Tănase pleacă din grupul PSD

Deputatul Razvan Tanase a devenit independent din data de 19 noiembrie, dupa ce a fost membru al grupurilor parlamentare PP-DD si PSD (membru UNPR), anunta Agerpres.

Anuntul a fost facut luni in plenul Camerei Deputatilor de presedintele de sedinta, Miron Mitrea.

Bordeianu schimbă liberalismul cu socialismul

Deputatul Dan Bordeianu a parasit grupul parlamentar al PNL si s-a alaturat grupului PSD, potrivit Agerpres.

Dan Bordeianu este deputat de Vaslui si a fost ales pe listele PNL.

Adrian Nastase a dezvaluit ca i-a trimis mesaje de incurajare lui Victor Ponta dupa infrangerea in alegeri, insa nu a primit niciun raspuns. Victor Ponta a anuntat ca va fi o saptamana in concediu dupa pierderea alegerilor prezidentiale, iar de atunci si-a inchis si telefonul, spune Adrian Nastase. Nastase a fost intrebat de jurnalisti daca a vorbit cu Victor Ponta de cand acesta din urma a intrat in vacanta. „Nu am vorbit. I-am trimis doua sms-uri. Am respectat, pana la urma, dorinta lui de a sta in ambianta de familie si de a trece peste un moment extrem de dificil”, a raspuns Adrian Nastase, potrivit Digi 24.

Premierul Victor Ponta s-a aflat, pentru cateva zile, in Abu Dhabi. Postul Realitatea TV a transmis o fotografie cu Ponta si omul de afaceri Sebastian Ghita, deputat PSD, si precizand ca imaginea este dintr-un club exclusivist din emiratul arab, din noaptea de sambata spre duminica.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.