PSD: „Credem că Băsescu a fost și el ofițer acoperit”

PSD contraatacă, prin purtătorul său de cuvânt, în cazul declarației președintelui Traian Băsescu privind ofițerii acoperiți. Dan Șova afirmă că și Traian Băsescu a fost ofițer acoperit, susținând în același timp că președintele nu poate devoala persoana la care a făcut referire, deoarece ar fi o infracțiune.

„Noi credem că domnul Băsescu a fost și el ofițer acoperit, cel puțin până în 1990. Au fost unii care au apărut și au spus că i-au fost șefi. Nu l-am văzut pe Traian Băsescu să ceară o anchetă penală împotriva celor care au făcut aceste afirmații la adresa domniei sale. În legătură cu ofițerul acoperit, dacă era al unui serviciu străin, atunci el trebuia arestat de mult. Dacă el aparține însă unui serviciu secret românesc, atunci nu poți să-l devoalezi pentru că ar fi o infracțiune. Vreau să văd cum o scoate la capăt domnul Băsescu, pentru că, indiferent ce spune, nu e bine”, a declarat Dan Șova la România TV.

Traian Băsescu a afirmat marți seară la B1 TV că în rândul candidaților la prezidențiale există oameni care au lucruri ascunse în CV-uri și le-a recomandat acestora „să-și completeze CV dacă au fost cumva ofițeri acoperiți sau nu”, susținând ca, în caz contrar, va face el public acest lucru.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioana Radu 8516 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.