PSD vrea „Guvern de serviciu” care să pregătească anticipatele

Preşedintele CN al PSD, Adrian Năstase, a declarat, luni, după BPN, că, după eventuala adoptare a moţiunii de cenzură din toamnă, o soluţie ar fi constituirea unui „Guvern de serviciu”, similar Executivului Stolojan, din 1991, care să pregătească alegerile parlamentare anticipate.

Năstase a precizat că social-democraţii îşi pun, de pe acum, problema abordării situaţiei create în toamnă, după ce, eventual, moţiunea de cenzură pe care o vor depune va fi adoptată de Parlament, iar Guvernul actual va cădea.

El a precizat că, în acest moment, PSD are în Parlament o situaţie minoritară, dar şi-a exprimat speranţa ca în timpul verii, în condiţiile unei presiuni sociale, să se identifice o formulă prin care să se explice populaţiei care este finalitatea unei noi moţiuni de cenzură.

Potrivit lui Năstase, reprezentanţii PSD sunt întrebaţi, în acest moment, despre abordarea lor vizavi de situaţia în care moţiunea de cenzură ar trece, în condiţiile în care au decis să nu intre la guvernare decât după organizarea alegerilor, anticipate sau la termen.

„O soluţie ar fi ca, după trecerea acestei moţiuni de cenzură (din toamnă, n.r.) să sugerăm crearea unui Guvern de serviciu, care să organizeze alegeri anticipate, ca să ajungem la o situaţie de normalitate, prin respectarea normelor fireşti de pregătire a acestor alegeri. Ţinând seama de experienţele trecute, nu am putea participa din nou la alegeri controlate, în străinătate sau în ţară, prin intermediul unora dintre membrii Guvernului actual”, a spus Năstase, citat de Mediafax.

El a precizat, răspunzând unei întrebări, că „Guvernul de serviciu” la care se referă este similar Guvernului Stolojan din 1991, care a fost desemnat pentru pregătirea alegerilor.

Năstase a adăugat că un astfel de Guvern de serviciu nu implică tehnocraţi în mod neapărat.

„Guvernul de serviciu nu e unul de tehnocraţi neapărat. Cel din 1991 era o formulă mixtă. Nu cred că un Guvern de tehnocraţi se poate opune voinţei lui Traian Băsescu”, a spus Năstase.

Năstase a subliniat că PSD nu vrea să intre sub controlul PDL sau al lui Traian Băsescu.

„Problema e Traian Băsescu. Ştim cu toţii cum desemnează un candidat de premier. Nu vrem să intrăm într-un joc în care nu putem să fim noi înşine, am intra sub un control de suzeranitate al PDL şi al lui Traian Băsescu. Am plătit pentru lucrul acesta la alegeri”, a spus Năstase.

El a arătat că PSD va căuta o soluţie împreună cu PNL.

„Sunt convins că, dincolo de micile disensiuni bazate pe opţiuni ideologice şi economice, avem un interes comun în ce priveşte acţiunea anti-Băsescu, anti-actuala guvernare”, a spus Năstase.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, înaintea şedinţei BPC al partidului, că, în opinia sa, o nouă moţiune de cenzură pentru schimbarea Guvernului Boc ar fi oportună în sesiunea parlamentară din toamnă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.