Puşcăria vrea să schimbe România

Fostul deputat sau senator Sorin Roşca Stănescu a ieşit pe bulevardele media şi-i cere Alinei Gorghiu să candideze la Primăria Bucureştilor. În caz contrar, e pierdută! În privinţa Alinei Gorghiu, Sorin Roşca Stănescu este cât se poate de profetic şi de sumbru:

„Dacă nu va candida şi, mai ales dacă nici Predoiu nu va candida, atunci Alina Gorghiu va fi acuzată, din toate direcţiile, inclusiv din interiorul partidului, că este un lider politic inconsistent. Slab. Fricos. Că este, cu alte cuvinte, doar o pisicuţă”!

Roşca Stănescu este cunoscut. Abia s-a întors din penitenciar. A fost un soi de jurnalist-politician-profet şi om de afaceri. Oricât s-a chinuit, nu i-a prea ieşit nici una dintre ipostaze. Nu demult, cu o săptămână sau două în urmă, anunţa şi demisia lui Victor Ponta. Chestiune de zile, zicea autorul bombelor dogite, cel care l-a lansat şi pe fantomaticul rus Botnariciuc şi care ne-a promis copiile după frauduloasele sume transferate sau ascunse de Traian Băsescu în Insulele Seychelles. Mă rog, stilul omului este de neconfundat. Marea contradicţie a acestui comportament dezinvolt vine din faptul că polivalentul jongleur de panseuri, ştiri, politică şi afaceri abia a scăpat dintr-un penitenciar. Şi scrie sau se plimbă prin studiourile televiziunilor de parcă abia ar fi ieşit de la Academie. Sau consideră penitenciarul doar o perioadă de perfecţionare în muncă. A scris şi acolo probabil. Şi în virtutea acelei opere de detenţie speră probabil să se alăture literaturii româneşti de închisoare. Şi asta este posibil. Dar Sorin Roşca Stănescu scrie ca un însufleţit dirijor şi vector important de scenă publică. Parcă ar fi în continuare senator liberal şi mâna dreaptă a lui Crin Antonescu. Roşca Stănescu se poartă ca un cetăţean român nou-nouţ, deparazitat, parfumat şi validat moral. Şi ne ia la Doamne apără şi trei păzeşte, ne dă sfaturi, anunţă catastrofe politice şi se poartă de parcă s-ar fi născut alaltăieri. Nici urmă de vreun complex, de o anume reticenţă, de o teamă de a nu mai spune prostii.

Din păcate, Sorin Roşca Stănescu era la fel şi acum 30-35 de ani. Cu toate acestea, tupeul şi dezinvoltura inconştientă proprii oamenilor băgaţi până în gât în tot felul de afaceri dubioase nu au fost brevetate de el. Vin de la începutul lumii, de când au apărut aceste caractere pe care nimic nu le zgârie şi nu le clatină. Ţara e plină de asemenea oameni. Ei domină scena publică şi ţipă cel mai tare. Şi Elena Udrea după ce se sulemeneşte în faţa oglinzii dă fuga la telefon să vadă unde mai poate strecura o opinie. Despre Oprescu, despre parlament, despre justiţie, despre vărul lui Scaraoţchi sau despre mama dracului. Despre orice, dar să fie la televizor. În nimicologia politicii este doctor. În flecărelile preţioase câştigă titlul şi pe cartierul Giuleşti, şi pe Ferentari plus Berceni. Elena Udrea are şi ea un lung şir de tinichele agăţate de coada numelui său. Al ei şi al săgeţii regimului Băsescu, fericitul şi nefericitul Dorin Cocoş. Credeţi că-i pasă câtuşi de puţin acestei cucoane de dosarele ei penale, de cazurile ei din instanţă, de cele aflate în lucru, de banii cheltuiţi aiurea pe tot felul de aiureli sportive şi investiţionale? Nopţile la beci i-au înfrumuseţat tenul şi i-au tonifiat tupeul. Cucoana o ţine langa cu ce este de făcut, cu ce trebuie îndreptat, cu direcţia în care trebuie să meargă ţara. Toate mahalalele României reunite nu pot da un tupeu mai mare. Cum Dumnezeu se poate aşa ceva? De unde vine această energie a inconştienţei? De la cele îndurate de madam până la a atinge o asemenea cotă de notorietate? Sau de la o foame nebună de revanşă?

Oricum, Elena Udrea nu are probleme în a-şi găsi o justificare şi o explicaţie a faptului că nu roşeşte la nimic. A avut profesor celebru. Adică pe Traian Băsescu. Omul acesta este la un pas de a se scufunda în dispreţul românilor, dar el tot mai tânjeşte după primul scaun, după dat ordine şi indicaţii. Fără părerile sale, ţara derapează, crede el adormind la B1 TV. Toate belelele pe care cu greu i le protejează îndatoraţii nu cântăresc nici cât o broboană de transpiraţie sau un tremor de bărbie. Ca şi când ar fi fost întregitorul României şi duhul care a plasat toate bogăţiile subsolului românesc pe acolo pe unde sunt, el o ţine mai departe cu tupeul său de nou-născut şi atoateştiutor. România nu mai are altceva de făcut decât să plece urechea la clocotul de ambiţie din sufletul său speriat de penitenciar. Din acest punct de vedere, şi el seamănă cu Elena Udrea şi cu Roşca Stănescu (cândva buni prieteni). Ţipă şi fac tărăboi pentru a speria ameninţările justiţiei. Cine urlă cel mai tare are şansele cele mai mari să distragă atenţia de la adevăratul motiv. Şi să scape.

Culmea este că Dan Voiculescu şi din penitenciar dă sfaturi clasei politice, economiei şi presei. Şi încearcă să lanseze dezbateri publice de parcă s-ar afla la cea mai importantă catedră a naţiei. Cu o anume delicateţe, din acelaşi loc de care se tem şi Elena Udrea, şi Traian Băsescu şi de unde tocmai a venit Sorin Roşca Stănescu, Dan Voiculescu a izbutit să pună şi de o rupere a undei hălci din Partidul Conservator. Ba de acolo, de departe, spiritul său nevinovat şi gratuit a izbutit să determine înfiinţarea unui nou partid politic. Care partid de sub 1% să continue alianţele şi jocurile Partidului Conservator.

Adevărul este că, din penitenciarele ţării, românii de vază ai ultimelor decenii au lansat cele mai tari produse intelectuale. Drumul a fost deschis de Adrian Năstase cu ale sale opere scrise în detenţie şi cu ale sale comentarii plasate pe blog. Detenţia a declanşat şi neaşteptata operă a lui George Copos, a lui Ioan Niculae (în mai multe volume). La asta trebuie adăugată opera de cruci şi mătănii a lui Gigi Becali, revenit şi el, mai nou, în emisiuni de televiziune la altruista operă de diriguire a României.

Pe neaşteptate, în penitenciare, capacităţile intelectuale ale unor compatrioţi s-au descătuşat. Creativitatea şi cultura lor au explodat miraculos. Sau inexplicabil, ca să nu zic îndoielnic. Dacă am face o sumă a prestaţiilor publice ale membrilor Academiei Române şi ale membrilor Uniunii Scriitorilor, inclusiv ale cercetătorilor din institutele care au supravieţuit şi am compara-o cu cea a absolvenţilor de aresturi şi penitenciare, ar rezulta o prestaţie cu adevărat palidă şi nesemnificativă pentru academicieni şi intelighenţia. Clienţii aresturilor, ai penitenciarelor şi ai dosarelor penale au pus stăpânire pe microfoane şi pe studiouri şi dau lecţii unei populaţii încremenite în faţa tupeului acestora, incapabilă să le spună:

– Ia mai tăceţi din gură şi mai staţi o vreme pe marginea terenului!

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.