Putere, cât mai multă putere!

Rezultatul alegerilor din iarnă pare deja decis, dacă efectele climatice nu vor fi controlate, de agresivitatea mediatică a lui Traian Băsescu. Repetiţie cu final cunoscut. Descriind volute impresionante cu elanul său evident demagogic, omul acesta pune în discuţie tot ce a mai rămas din etern ruinata noastră viaţă publică. Identic unui Dan Diaconescu direct, dar prezentând mult mai multe riscuri decât acesta, e de neînţeles cum destinele nu le sunt asemănătoare în ordine juridică. Oricât au fost preşedinţii noştri de provinciali şi emanaţi, niciunul nu a intrat în conflict cu instituţiile în sens personal, ca Traian Băsescu, comparabil cumva cu megalomanul „democrat” Erdogan. N-au scăpat nici aliaţii americani, pentru că asemănarea nu este chiar gratuită, iar pentru obţinerea voturilor, la noi, delirul este principiul de bază.

Acest război al fostului preşedinte nu poate fi electoral, printre altele el nu se regăseşte în termenii unei reforme. În toată această pantomimă televizată este şi implozia unui regim pe care românii l-au dorit o alternativă la Adrian Năstase, care s-a constituit parţial drept o soluţie pe fundamentul căreia s-a altoit o corupţie de acelaşi soi. Un mandat, da. Două mandate, o aberaţie. Zăngănind armele unui conflict iresponsabil, al disperării, noul candidat pe piaţa electorală, dacă ar fi un om normal, nu un fost nomenclaturist comunist, ar trezi repulsia publică. Însă la noi foştii securişti, activişti, şefi de te miri ce, politrucii au o trecere în societate care pune sub semnul întrebării toate evenimentele istoriei trecute şi viitoare. Efectul-Băsescu este una dintre consecinţele justiţiei şi ale celor care refuză să înţeleagă firul rupt al activităţii sale de permanent mare diriguitor. Dacă nu pune în discuţie cele două mandate, cu crize exterminante moral, fostul preşedinte nu poate adăuga nimic demn de luat în serios. Insistenţa acestuia de a continua în politică împotriva declaraţiilor că se va retrage îl transformă în personaj de telenovelă care nu se mai termină.

Puterea actuală, aşa cum o regăsim peste tot, la nivelul primăriilor, judeţelor sau al funcţionarilor publici, este o parodie sinistră. Legalitatea se află sub incidenţa celor mai subiective decizii, legea însăşi fiind constituită pentru această siluire posibilă oricând şi la orice nivel. Unul ca Traian Băsescu, autodeclarat duşman al sistemului, compromite o întreagă campanie electorală, dacă nu cumva ţara. Construiţi pe amănunte juridice, ele însele dezarticulând justiţia, cei care poartă titulatura de oameni politici ar trebui să aibă în faţă starea lor morală de netrecut. Aceasta reprezintă cel mai corect şi eficient argument pentru deparazitarea clasei politice a cărei imagine corespunde stării infrastructurii, domeniu unde Traian Băsescu a avut multe reuşite.

Traian Băsescu se lansează într-o competiţie în care majoritatea competitorilor sunt ca el, însă situaţia sa este oarecum diferită din cauza poziţiilor publice pe care le-a ocupat de-a lungul timpului. Nu blocarea libertăţii sale de implicare este problema care se pune, ar fi o situaţie de neimaginat. Românii nu mai pot plăti nota de plată cuiva care vrea să îi umilească din nou prin propriul vot. Vivacitatea sa arată structura de politruc prin care s-a ridicat în politică, ajungând şi după deţinerea celor două mandate de nivel maxim, un potenţial pericol pentru democraţie.

Putere, cât mai multă putere, pentru a nu se reforma nimic! Această putere ar trebui să aparţină legilor valabile pentru toţi, fără excepţie, nu unor politicieni care deturnează interesul public. Demagogia lui Traian Băsescu ar trece cu recomandare obligatorie, în aceste condiţii, în zona asigurărilor pentru o binevenită terapeutică psihanalitică.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioan Vieru 1333 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.