Putin afară!

Primăvara rusească. Ocupaţi Moscova. Protestele din Rusia, din aceste zile, au primit mai multe denumiri din partea Occidentului, unele ziare întrebându-se chiar dacă nu este începutul declinului pentru Putin. Un lucru e cert: e cea mai de amploare mişcare din ultimii 20 de ani. „Rusia va fi liberă” şi „Putin este un hoţ”, scandează manifestanţii. Peste 10.000 s-au strâns în Sankt Petersburg şi 20.000 în Moscova.

Aproximativ 10.000 de persoane s-au adunat, sâmbătă, şi în Sankt-Petersburg, pentru a contesta rezultatele alegerilor legislative câştigate de partidul premierului Vladimir Putin, informează AFP.

„Rusia va fi liberă” şi „Putin este un hoţ”, scandau manifestanţii. Cel puţin cinci persoane au fost reţinute.

E o demonstraţie a mâniei publice fără precedent în era lui Vladimir Putin, considerată, de altfel, un test pentru autorităţi, scrie RIA Novosti. Unul dintre opozanţii liberali ai regimului, fostul premier Mihail Kasianov, spune că protestul de sâmbătă de la Moscova reprezintă începutul schimbărilor politice în Rusia.

20.000 de manifestanţi, conform poliţiei, şi 40.000, potrivit organizatorilor, s-au adunat sâmbătă în centrul Moscovei pentru a denunţa rezultatul alegerilor parlamentare câştigate de partidul Rusia Unită, condus de premierul Vladimir Putin, informează AFP, citat de Mediafax.

Potrivit unei surse din cadrul poliţiei citată de agenţia Itar-Tass, numărul protestatarilor era de 20.000 la ora 15.00 (13.00, ora României).

Este cel mai amplu protest din Rusia ultimilor 12 ani, de când Vladimir Putin domină scena politică a ţării. Cel puţin 50.000 de membri ai forţelor de ordine au fost mobilizaţi în capitala rusă cu această ocazie.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.