Putin cere Republicii Moldova și Ucrainei să ridice blocada împotriva Transnistriei

Președintele rus Vladimir Putin a cerut Republicii Moldova și Ucrainei să ridice blocada împotriva Transnistriei, informează joi ITAR-TASS. Putin consideră că locuitorii din Transnistria trebuie să decidă singuri viitorul lor.

„Este una dintre cele mai complicate probleme moștenite după destrămarea URSS. Transnistria are o populație de peste jumătate de milion, iar oamenii au puternice atitudini proruse. Mulți sunt cetățeni ruși. Oamenii au propriile convingeri referitor la modul în care să-și construiască viitorul, soarta. Aceasta nu este altceva decât o manifestare a democrației, dacă le vom permite să facă după cum doresc”, a spus Putin în cadrul unei sesiuni televizate de întrebări şi răspunsuri.

“Desigur, dialogul trebuie purtat și cu Moldova, și cu Ucraina, trebuie intensificate negocierile pe linia ‘5+2’, trebuie ridicată blocada ale cărei urmări negative sunt resimțite de oamenii care locuiesc în Transnistria”, a mai spus Putin.
Putin nu a exclus posibilitatea trimiterii armatei în Ucraina

Vladimir Putin  a declarat joi că „speră foarte mult” să nu fie nevoit să trimită armata rusă în Ucraina.

Preşedintele rus  a mai spus  că singura soluţie pentru puterea de la Kiev este „dialogul” şi nu folosirea forţei.

Putin a respins, de asemenea, acuzaţiile privind implicarea forţelor ruse în revoltele din estul Ucrainei.

Afirmaţiile autorităţilor ucrainene privind implicarea forţelor speciale ruse în evenimentele din estul ţării seamănă cu „paranoia”, a declarat joi ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu.

„Consiliul Federaţiei ruse (Camera superioară a Parlamentului) a acordat preşedintelui dreptul de a folosi forţele armate în Ucraina. Sper foarte mult să nu fiu obligat să recurg la acest drept”, a mai declarat preşedintele rus.

Rezultatul crizei din Ucraina depinde de garantarea drepturilor populaţiei rusofone, a mai spus Putin.

„Problema este să fie garantate drepturile şi interesele legitime ale cetăţenilor ruşi şi rusofoni din sud-estul Ucrainei” .(…) nu este ce se va întâmpla mai întâi, un referendum privind descentralizarea şi federalismul şi apoi alegeri sau mai întâi alegeri’, a mai spus preşedintele rus.

Putin: „Nu ne este frică de NATO”

Vladimir Putin a mai declarat joi că nu-i este frică de NATO, răspunzând comentariului unui jurnalist care a prezentat Alianţa Nord-Atlantică drept o „tumoare canceroasă” în creştere.

„Nu ne este frică. Mie nu mi-e frică şi nu trebuie să-i fie frică nimănui”, a declarat Putin, răspunzând unei întrebări.

„Putem să le înăbuşim cu toţii, de ce vă este frică?”, a adăugat preşedintele Rusiei.

În cadrul declarației sale, Putin a mai afirmat, potrivit UNIMEDIA: „După cum știți, anterior, am lucrat în cadrul KGB. Pe noi ne-au învățat acolo să luptăm pentru țară și să fim devotați”

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.