Putin, crahul rublei, lumea şi Rubiconul

Preşedintele Vladimir Putin are programată joi tradiţionala sa conferinţă de presă anuală, eveniment foarte aşteptat, date fiind criza mondială provocată de problema ucraineană şi implicit de problema Crimeii, implicaţiile sancţiunilor antiruseşti adoptate de Occident, criza gravă financiară cu care se confruntă ţara sa din această cauză. Este un moment delicat pentru ţară, popor şi chiar pentru liderul de la Kremlin, despre care se spune că, în 2014, a trecut Rubiconul.

Ultimele ştiri din Moscova vorbesc despre prăbuşirea rublei, în pofida intervenţiei radicale a Băncii Centrale a Rusiei, ceea ce, spun unii analişti, ar dovedi incapacitatea lui Putin de a jugula o criză cu consecinţe dramatice pentru populaţie. Astfel, specialiştii financiari susţin că prăbuşirea rublei este de o amploare asemănătoare celei din 1998, din perioada confuzei preşedinţii a lui Boris Elţin. După cum se arată, criza financiară actuală este o consecinţă directă a sancţiunilor economice dictate de Occident, dublate de căderea preţului petrolului. În mod firesc, plonjonul istoric al rublei a creat nelinişti fără precedent printre ruşi, situaţie nemaiîntâlnită după venirea lui Putin la Kremlin, în 1999. Se vorbeşte deja despre „pre-falimentul Rusiei”, „situaţia din ţară fiind complet instabilă, ceea ce creează foarte mare teamă”, după cum informa o agenţie străină de ştiri.

Dincolo de retorica propagandistică există fapte de netăgăduit. Astfel, luni, rubla a căzut cu aproape 15%, şoc de o amploare ce nu s-a mai întâlnit de 15 ani. Practic, situaţia pare a scăpa de sub control, ceea ce a făcut ca, în mod neobişnuit, la jumătatea nopţii de luni spre marţi, să intervină Banca Centrală. Totuşi, pe pieţele financiare, calmul a durat mai puţin de două ore: astfel, rubla a înregistrat noi recordri de slăbiciune, euro ajungând la 83,23 ruble, iar dolarul la 66,99 ruble. În atare condiţii, oricine îşi poate da seama că marea problemă a autorităţilor în frunte cu Putin este să recâştige încrederea populaţiei, care, din ce în ce mai mult, îşi transferă economiile în dolari. Pe urmă, tot populaţia este foarte afectată de creşterea serioasă a preţurilor cu 10%, procent care, din păcate, nu s-a stabilizat. Deja, unele magazine afişează preţurile în valută străină, la fel ca în anii ’90. În acest context, autorităţile nu au altă soluţie decât să facă apel la răbdarea concetăţenilor, ceea ce, după cum recunoştea preşedinta Băncii Centrale, Elvira Nabiullina, „va lua timp”. La rândul lui, Aleksei Kudrin, fost ministru al Finaţelor în Guvernul Putin, foarte respectat în cercurile financiare, a aprobat creşterea taxelor, dar a prevenit că ea „trebuie urmată de decizii ale cabinetului care să mărească încrederea investitorilor în economia rusească”.

În faţa gravităţii evenimentelor financiare, Banca Centrală a Rusiei a avertizat, luni, că, dacă cursurile petrolului vor rămâne la nivelul lor actual, adică de 60 de dolari barilul, produsul intern brut al ţării ar putea scădea cu cel puţin 4,5%. Este din ce în ce mai presant ca guvernul să vină cu un plan de reforme şi în primul rând să susţină economia. În acest sens, Putin a anunţat deja un moratoriu fiscal de doi ani pentru întreprinderile nou create şi o amnistie pentru capitalurile care revin în Rusia, promiţând că nu se va pune problema originii lor. Măsurile respective au fost primite cu mult scepticism de specialişti şi analişti financiari, care le apreciază drept derizorii în faţa marasmului care se anunţă. Pentru ei se pun două probleme mari: pe de o parte, eficacitatea politicii economico-financiare a guvernului în cazul nivelului de viaţă al populaţiei şi, pe de altă parte, credibilitatea Rusiei pe pieţele internaţionale. Cum se va ieşi din această criză?

Cum spuneam la început, joi, Putin urmează să ţină tradiţionala sa conferinţă de presă anuală, eveniment ce are loc în anul în care el a trecut Rubiconul, lansând o eră de confruntare globală între ţara sa şi Vest. Din această perspectivă, o rapidă trecere în revistă a evenimentelor începe, desigur, cu data de 27 de februarie, când Crimeea a trecut la Rusia, motivându-se că, în fapt, în 1954, când liderul bolşevic de la Kremlin, ucraineanul Nikita S. Hruşciov, o dăruise Ucrainei cu un prilej aniversar, operaţiunea se făcuse în interiorul URSS. Pe scurt, acum revenirea Crimeii sau ce este ea a însemnat în realitate o bulversare a hartei europene, aşa cum fusese ea stabilită în 1975, prin Carta OSCE, tulburată, totuşi, de reunificarea Germaniei, despărţirea Cehoslovaciei, dezmembrarea fostei Iugoslavii şi, evident, explozia URSS. Mai exact spus, chestiunea Crimeii a tulburat serios acel foarte cald modus vivendi între Rusia şi Occident. Analizele reci, la obiect şi curăţate de rusofobie încă sunt timide şi nu ţin seama de argumentele sau motivele ruseşti în momentul în care Ucraina, ţară din imediata vecinătate a acestei ţări, care, economic, depinde ombilical de ea, a trecut în tabăra occidentală. „Pentru mulţi, anul 2014 a fost anul Putin, cel al unei schimbări de natura şi statura şefului statului şi al unei revanşe a Rusiei pe scena internaţională”, scria ieri France Presse. Argumentele afirmaţiei respective? Atunci când a început criza ucraineană, Putin avea deja o lungă experienţă în fruntea statului rus. În 15 ani de putere, ca preşedinte (trei mandate) sau ca premier (în două rânduri), el a cunoscut, unii zic că a uzat, trei preşedinţi americani şi tot atâţia şefi de stat francezi şi şefi de guverne britanice. Războiul din Cecenia, preluarea presei independente, liniştea opoziţiei ruseşti ş.a. îi conferă reputaţia unui preşedinte autoritar. În ţară, el are o popularitate mare, îndeosebi după criza Crimeii şi felul cum a respins sancţiunile antiruseşti, el fiind considerat un campion al antiamericanismului. Mai ales după ce NATO a ajuns la porţile Rusiei, fapt greu – dacă nu imposibil – de acceptat de o ţară cu ambiţii imperiale, neînţelegerile dintre Moscova şi marile capitale vestice au luat amploare. Aşa s-a ajuns la o formulă care părea dispărută după 1991, anul prăbuşirii URSS – „războiul rece”. Deşi este clar că formula nu este fericită, dat fiind că, spre deosebire de URSS, în cazul Rusiei nu poate fi vorba de o ideologie şi un model politico-economic, Moscova de azi îşi asumă rolul de a vorbi lumii şi de a cere să fie ascultată. Occidentalii nu şi-au ţinut vorba de a nu extinde NATO până la porţile Rusiei, de ce atunci Rusia s-ar jena în acţiunile sale? Este întrebarea retorică a lui Putin. Eu aici nu spun, Doamne fereşte!, că are dreptate, dar putem ignora la nesfârşit ceea ce invocă el? În al doilea rând aş spune răspicat: ferească Dumnezeu de tulburări sociale de amploare şi de o criză politică gravă în Rusia! În bine cunoscuta lor ignoranţă, dovedită de veacuri, vesticii nu au înţeles mai nimic din acest imens spaţiu greografic şi politic.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.