Putin: Rusia ar putea să facă uz de arme de înaltă precizie…

Rusia ar putea utiliza arme de înaltă precizie în cazul unei amenințări la adresa securității sale, iar partenerii săi trebuie să știe acest lucru, a declarat duminică președintele rus Vladimir Putin, într-un interviu acordat canalului public de televiziune Rossia-1, potrivit RIA Novosti.

‘În principiu, toți partenerii noștri, cel puțin la nivel de experți, știu că Rusia are astfel de arme. Dar una este să se cunoască aceasta la nivel de experți și cu totul altceva este ca (celelalte țări) să se convingă că ele există cu adevărat și că sunt într-adevăr de foarte înaltă calitate. Avem specialiști foarte bine instruiți și pregătiți care să le poată utiliza în mod sistematic. Și, nu în ultimul rând, Rusia are voința de a folosi aceste arme în cazul în care aceasta corespunde intereselor naționale ale statului și poporului rus’, a declarat Vladimir Putin, în interviul acordat cunoscutului jurnalist Vladimir Soloviov.

Federația Rusă a folosit în Siria arme de înaltă precizie împotriva Statului Islamic. Flotila rusă din Marea Caspică a lansat rachete de croazieră împotriva teroriștilor, scrie RIA Novosti, potrivit Agerpres.

‘Aceste rachete au intrat în serviciu în 2012. Raza lor de acțiune este de 1.500 km, dar acestea sunt desigur arme high-tech, de înaltă precizie. Intenționăm să reutilăm forțele noastre armate nu doar cu astfel de rachete, ci și cu echipamente moderne terestre, cu alte echipamente aeriene. Acestea sunt sisteme complexe și (…) sunt și eficiente’, a afirmat liderul rus.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.