Putin și-a uluit consilierii

Vladimir Putin i-a uluit pe principalii oficiali ruși din domeniul economic la prima întâlnire din ultimele luni, dedicată crizei prin care trece Federația Rusă, scrie Bloomberg.

Ministrul Economiei, Alexei Uliukaiek, i-a spus președintelui că recesiunea este iminentă, că inflația este în creștere și că rubla și prețul petrolului sunt în cădere liberă. Concluzia ministrului a fost că sancțiunile impuse Rusiei trebuie ridicate. Putin a replicat: Alexei Valentinovici, stii cum să faci asta? Nu, a replicat ministrul. Speram că dumneavoastră să știți. Putin a replicat sec că nu știe si, mai mult, le-a cerut oficialilor prezenți să găsească soluții pentru ca Rusia să facă față unui deceniu de sancțiuni, chiar și mai dure.

Astfel relatează agenția Bloomberg o presupusă întâlnire dintre Putin și factorii de decizie de la Moscova.

Si apoi continuă adăugând că miniștrii au venit cu două planuri anticriză. Spre suprinderea tuturor, Putin ar fi ales un plan numit ”liberalizarea economică”, menit să reducă corupția. ”Asa spune lumea”, completează Bloomberg.

Presupusa politica preferată de Putin presupune renunțarea la inspecțiile autorităților statului si la alte forme de intimidare și de extorcare de fonduri, care păgubesc întreprinzătorii din Rusia cu miliarde de euro în fiecare an. Cei care se vor deda actelor de corupție vor imediat condamnati.

”Risipa și incapacitatea managerială și chiar mita, furtul nu vor mai trece neobservate”, a spus Putin, marți, la o întâlnire cu susținătorii săi.

Purtătorul său de cuvânt neagă însă că ar urma să fie adoptat un plan de liberalizare. ”Încercăm să reducem cât mai mult din povara birocratică”, a fost singurul indiciu dat de acesta din urmă.. Cât îl priveste pe ministrul Economiei, acesta a refuzat să comenteze.

În cazul în care președintele Putin se va îndrepta către o politică de reducere a corupției și de liberalizare, aceasta ar marca o revenire la politicile din timpul președinției lui Dmitri Medvedev, care încercau o apropiere de UE și SUA, un proces care acum eșuează, pe fondul sancțiunilor economice și al conflictului din Ucraina. Din grupul care susține această politică face parte ministrul Economiei, Alexei Uliukaiev.

Celălalt program propus de oficialii ruși președintelui ținea de investiții masive în megaproiecte, o politică care i-ar îmbogăți și mai mult pe oligarhii deveniți în ultima vreme abonați la fondurile publice, precum Ghenadi Timceko (un apropiat al lui Putin), care, la fel ca si Arkadi Rotenberg, figurează pe lista cetățenilor ruși supuși sancțiunilor SUA.

Putin a declarat, în urmă cu o săptămână, că Rusia este pregătită să facă față unei scăderi ”catastrofale” a prețului petrolului, în situația în care prețul petrolului tranzacționat la Londra a scăzut cu 30% față de luna iunie. Este exact procentul cu care s-a devalorizat și rubla în acest an în fața dolarului american.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.