Putin: Vi se pare că sunt nebun?

Preşedintele Rusiei Vladimir Putin l-a întrebat pe jurnalistul unei televiziuni elvețiene care-l intervieva dacă i se pare că e „nebun”, după ce acesta i-a transmis liderului rus că unii spun că și-a pierdut minţile.

„În Europa, unii vă apreciază, alţii se tem de dumneavoastră. Uneori sunteţi comparat cu Stalin, un om cu privirea glacială, cu intenţii expansioniste. Unii spun că, după atâţia ani la putere, v-aţi pierdut minţile”, i-s spus moderatorul lui Putin, conform Digi 24.

„Şi? Vi se pare că sunt nebun?”, i-a replicat Putin. „Aceste aspecte fac parte, de ani de zile, din viaţa mea, din lupta mea politică. Încerc să nu le dau atenţie. Fac doar ceea ce cred că este necesar pentru protejarea intereselor ţării mele şi a intereselor poporului meu. Rusia nu caută o confruntare cu alte ţări, dar uneori suntem nevoiţi să ne apărăm interesele şi o facem. Noi nu căutăm calea unei confruntări armate, ci calea compromisului şi a soluţiilor acceptate de toţi”, a adăugat președintele rus.

Liderul de la Kremlin a dat vina pe americanii pentru curs înarmărilor.

Chestionat dacă atunci când a deschis discuţia despre arsenalul nuclear, a vrut, de fapt, să lanseze o ameninţare, Putin a afirmat: „Cei care cred acest lucru sunt într-o gravă eroare, nu au înţeles nimic. Această relansare a cursei înarmării este efectul direct al ieşirii unilaterale a Statelor Unite din tratatul de neproliferare a rachetelor balistice. Acest tratat era piatra de temelie a sistemului internaţional de apărare. Când Statele Unite s-au retras şi au introdus propriul sistem de apărare antirachetă, integrat în sistemul lor global de apărare strategică, am anunţat imediat că vom fi obligaţi să luăm şi noi măsuri pentru a menţine echilibrul strategic de forţe. Şi vreau să menţionez un alt aspect important. Facem acest lucru nu doar pentru a garanta securitatea Federaţiei Ruse, ci şi în beneficiul restului lumii, căci stabilitatea strategică este garantată de acest echilibru de forţe”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.