„Putinismul este un fascism”

“Putinismul este un dughinism. Şi, prin urmare, este un fascism. Stricto sensu un fascism”, este concluzia principală trasă de filozoful francez Bernard-Henri Levy, în cadrul unei recente conferinţe dedicate mişcărilor Rusiei şi putinismului, cu referire la Aleksandr Dughin, unul dintre ideologii regimului Putin. Nu este vorba despre o renaştere a fascismului sub conducerea lui Putin, ci despre “un” fascism, împotriva căruia filozoful francez sugerează că este necesară o intervenţie militară, mai cu seamă că, în opinia sa, doar 17% din armata Rusiei este cu adevărat pregătită.

Cu menţiunea că Bernard-Henri Levy a caracterizat până acum drept fascism nu numai putinismul, ci şi stalinismul, doctrina lui Gaddafi, Miloşevici, Saddam Hussein, a palestinienilor, precum şi anti-americanismul, pentru ca apoi să susţină puternic intervenţiile militare în fosta Iugoslavie, Irak, Afganistan, Gaza, Siria, redăm în continuare discursul lui Bernard-Henri Levy.

În mintea lui „Arturo Putin”

„Cu condiţia de a nu amesteca lucrurile şi de a păstra spiritul absolut unic al hitlerismului, este oricum adevărat că între personajul lui Putin şi cel al lui Hitler, între strategia primului şi cea a predecesorului său există puncte comune reale şi ar fi absurd să le trecem sub tăcere.”

“Hitler a fost un bandit – Brecht a demonstrat-o pentru totdeauna. Dar Putin este la fel – şi va fi usor de demonstrat”, consideră Bernard-Henri Levy, care face referire la “Ascensiunea lui Arturo Ui poate fi oprită”, de Bertolt Brecht. „Luaţi, spre exemplu, cazul Annei Politkovskaia, la fel şi cazul celor cinci colegi de la Novaia Gazeta, singurul adevărat ziar de opoziţie din Rusia, cu toţii asasinaţi, la fel ca şi ea, în condiţii bizare. Luaţi cazul lui Serghei Magniţki, acest avocat curajos care a denunţat corupţia sistemului pe cale de a se forma sub Putin şi care a fost arestat, aruncat în închisoare şi torturat până la moarte, în 2009, în inima Moscovei – cu adevărat torturat, pentru că era singura modalitate de a-l face să intre în prăpastia secretelor pe care încerca să le reveleze. Luaţi cazul oligarhilor eliminaţi unul câte unul, uneori izolaţi, alteori asasinaţi, cu poloniu sau nu, noapte a cuţitelor lungi de durată, întinsă pe parcursul a ani de zile – luaţi cazul lui Gusinski, Berezovski, Hodorkovski: toate astea miros a gangsterism, a «arturo uism»!”

“Sau gândiţi-vă la modul în care tâlharii intră în casele din estul Ucrainei, fără identitate, cu faţa acoperită, pentru a bate, pentru a semăna teroarea şi, speră ei, pentru a-i împiedica pe oameni să voteze. Nu cumva acesta este, de fiecare dată, un huliganism pur? Nu este asemănător cu Chicago şi cu apucăturile huliganice mai degrabă decât cu metodele folosite în politica normală, în relaţiile internaţionale normale. Resping chiar şi ideea unui «război civil» din Ucraina: banda Conopidei nu este război civil, secţiile de vot nu au nimic de-a face cu un război civil. Nu avem nevoie de un Brecht pentru a demonstra, evidenţa este flagrantă; dimenisiunea de mare banditism a putinismului sare în ochi şi răsună în urechi”, continuă Bernard-Henri Levy comparaţia dintre Putin şi Hitler, sau Arturo Ui, personajul lui Brecht.

“Mă îndrept acum spre strategia externă pusă în practică de fostul kaghebist devenit şef de stat şi pentru care Ucraina este acum, din nefericire, scena predilectă. Secvenţa aceasta a început ceva mai devreme, în 2008, în Georgia, prin ocuparea Osetiei de Sud pe motivul unei pretinse ofensive armate a lui Saakaşvili, care ar fi pus în pericol populaţia provinciei. Dar apoi a urmat Crimeea, cu acelaşi argument, uşor perfecţionat, dar care este exagerat, odată ce intervenţia rusă a fost justificată prin prevenirea unui «masacru», pentru a nu spune un «genocid» orchestrat de «junta de la Kiev». Iar acum avem exemplul oraşelor din estul ţării, unde se pretinde că se vine în ajutorul minorităţilor rusofone ameninţate de asasinii fascişti abominabili din Maidan.”

Rhenania-Anschluss-Sudeţi sau Osetia de Sud-Crimeea-Donbas

Bernard-Henri Levy vorbeşte apoi despre asemănarea dintre două triade: Rhenania-Anschluss-Sudeţi şi Osetia de Sud-Crimeea-Donbas.

”Să trecem peste faptul că ameninţarea din Osetia era imaginară. Să trecem peste comparaţia scandaloasă făcută de Putin şi de zbirii săi cum că ei au făcut în Crimeea ce au făcut occidentalii în Kosovo: kosovarii au fost victimele unei epurări etnice; în rândul musulmanilor din Kosovo erau morţi în fiecare zi; eu nu ştiu că guvernul lui Arseni Iaţeniuk să fi ameninţat pe cineva! Ce mă interesează este că această secvenţă aduce aminte de alta: aceea a remilitarizării Rhenaniei, a Anschluss-ului şi apoi a Sudeţilor şi a anexării Klaipedei, în vestul Lituaniei. Acelaşi discurs al ameninţării resortisanţilor germanofoni, aceeaşi conturnare a dreptului popoarelor de a-şi hotărî soarta sau cel al salvării civililor, al responsabilităţii de a proteja. Chiar şi referendumurile trucate care legitimează lovitura, oferindu-i lui Arturo Putin acelaşi scor de tip nord-coreean, ca şi cel de 99% cu care a fost acceptat Anchluss-ul.”

Scopul “dughino-putinismului” este destabilizarea UE

“Există o ideologie putinistă. Una adevărată. Una structurată. Ea nu este formulată în totalitate, iar când este formulată astfel, ea nu este pe deplin asumată. Dar ea există şi îi inspiră pe consilierii preşedintelui rus. Această ideologie este euroasianismul. Vă amintesc, în câteva cuvinte, ce este euroasianismul. Timothy Snyder a atras atenţia asupra eurasianismului şi asupra profesorului Aleksandr Dughin, cel care a inspirat-o. Totul începe cu înfiinţarea, în 1993, a PNB. Nu PNB-ul economiştilor, ci Partidul Naţional Bolşevic, creat de un personaj pe care îl cunoaşteţi bine – Eduard Limonov. Câţiva ani mai târziu, profesorul Dughin, un aliat al lui Limonov, se delimitează de acesta în unele texte, în care scrie că «trebuie să dizolvăm Partidul Naţional Bolşevic, pentru că şeful său este un vampir» sau că şeful în cauză a fost prins pregătindu-se să se spele cu «sângele virginelor», crezând că acesta este secretul eternei tinereţi.”

“La începutul anilor 2000, el a refondat Partidul Naţional Bolşevic pe baze mai serioase, bazate ele însele pe două volume. Prima se intitulează «A patra teorie politică: Rusia şi ideile politice ale secului XXI». A doua se numeşte «Apelul Eurasiei». În mare, ideea este de a opune geopoliticii constitutive ale Uniunii Europene un ansamblu eurasiatic reunind în jurul Rusiei Kazahstanul, Belarusul, Ucraina şi, poate într-o zi, mai multe state. Cunoaşteţi faimoasa frază a lui Putin despre sfârşitul URSS, perceput drept «cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului XX»? Ei bine, Dughin a răspuns la asta. El este repararea catastrofei. Este instrumentul ideologic al unei revanşe luate în faţa Europei, care poartă împreună cu SUA responsabilitatea disoluţiei URSS. Putin nu a fost niociodată european. La început, când i-a urmat lui Elţîn, era partizanul unei apropieri de UE şi de NATO.”

„Dughin a mers mai departe. Putinismul a devenit un dughinism. Şi cred că scopul ultim al putinismului este de a destabiliza, adică de a dizolva, această Uniune Europeană pe care o consideră responsabilă pentru disoluţia URSS. Primii ameninţaţi sunt polonezii. Apoi balticii. Dar după ei, nu vă îndoiţi, va urma la rând proiectul european în colimatorul acestui dughino-putinism, care opune eurasianismul europenismului.”

“Am citit acum câteva săptămâni un text de Dughin care justifica lovitura de forţă din Crimeea, evocând cazul, aşa în treacăt, cazul unei «minorităţi valone» ameninţate de ipoteza «deportării» şi a «genocidului» de către flamanzi, care obliga astfel Europa să vină în ajutor. Ar fi putut să-i amintească pe catalani, pe cei din Transilvania României. Ar fi putut să citeze toate minorităţile, foarte numeroase, din două sau trei ţări ale Uniunii… Modelul există. Scenariul este scris. La fel şi ameninţarea, care abia de este voalată…”

Coloana a cincea a putinismului în Europa

“Am exagerat oare importanţa dughinismului? Nu cred. Am citit cele două cărţi. Şi, din nefericire, nu sunt proaste. Deloc”, spune Beranrd-Henri Levy, care insisită pe un amănunt. Prefaţa ediţiei franceze a primului volum al lui Dughin a fost scrisă de Alain Soral, iar prefaţa celui de al doilea de Alain de Benoist. Primul este “prin excelenţă ideologul nazist al Franţei contemporane”, iar al doilea este “unul dintre ideologii cei mai articulaţi ai extremei drepte franceze”. “Cel care îl inspiră pe Putin şi-a ales doi fascişti francezi (…) Vă recomand să priviţi acum scena politică vizibilă, cea a marilor alianţe şi a corespondenţelor dintre partide. Singurul personaj politic important din Franţa care îl susţine pe Putin şi nu pierde nicio ocazie de a-şi exprima admiraţia faţă de el este Marine Le Pen. În Ungaria se întâmplă acelaşi lucru cu liderii Jobbik, partid neonazist şi antisemit, şi, într-o mai mică măsură, cu Viktor Oprban. În Bulgaria, Ataka vrea să fie corespondentul putinismului.”

Putin este slab

“În acelaşi timp, spun, precum Brecht, că ascensiunea lui Putin poate fi oprită. Iar aceasta din doua motive. Primul – Putin este slab. Al doilea – Occidentul este puternic. Putin slab? Demografia Rusiei este în scădere. Economia este slăbită. Putin asistă de trei luni la retragerea capitalului, care începe să-i îngrijoreze chiar şi pe observatorii cei mai favorabili Rusiei. Armata sa este mult mai puţin performantă decât ce spun dughino-putiniştii occidentali: o armată nu se reface astfel, nu înlăturăm printr-o bătaie din palme dezastrul de amploare care a fost perioada sovietică. Iar experţii consideră că doar 17% din armata rusă are astăzi capacităţile ofensive perfect pregătite! 17%… Putin este cu adevărat slab, cum au fost mereu fasciştii…”

“Dacă Putin este mai slab decât crede, noi suntem mai puternici decât credem. Un exemplu. De ce nu suspendăm contractele noastre militare, în special cele pentru cele două nave franceze Mistral? De ce să nu utilizăm această armă puternică pe care o avem? Un alt exemplu. Cupa Mondială din 2018, la care Putin ţine cel puţin la fel de mult ca şi la Jocurile Olimpice de la Soci din acest an. De ce să nu lăsăm să planeze ameninţarea unui posibil boicot, dacă nimic nu se mişcă în Ucraina, dacă el persistă în proiectul de integrare eurasiatică şi fascistă? De ce să ne pretăm la această mascaradă? Un alt exemplu: faimoasa noastră dependenţă energetică faţă de Moscova. Imaginaţi-vă că ne unim şi aici forţele, noi europenii consumatori de gaz rusesc. Imaginaţi-vă că facem un consorţiu pentru negociere, ne diversificăm sursele şi ne angajăm într-un program de diversificare, chiar dacă nu va avea efecte decât dupa 10 ani, dar care poate trimite un semnal clar şefului bandei Conopidei, adică maestrului cântăreţ care pretinde că ne ia ostatici. Un alt exemplu: Mario Draghi, preşedintele Băncii Centrale Europene. Imaginaţi-vă că Mario Draghi are un sfert sau chiar o zecime din imaginaţia pe care a avut-o când a găsit 800 de miliarde de euro pentru a salva sistemul bancar european. A fost o urgenţă absolută. Dar le fel de indiscutabilă este şi necesitatea de a ajuta Ucraina pentru a se elibera din strânsoarea dughino-putinismului şi pentru a împiedica planul de destabilizare a Europei, în care atacarea Ucrainei este prima etapă. Aceasta costă 25-30 de miliarde de euro. Adică doar câteva procente din planul de salvare a sistemului nostru financiar. Credeţi că este peste puterile noastre. Credeţi că Europa nu are forţa de a i se opune lui Putin pentru a-şi apăra valorile democraţiei, libertăţii, valori pentru care ucrainenii sunt acum santinele? Nu. Avem aceste mijloace. Suntem atât de puternici pe cât Putin este de slab.”

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.