Radiografia unui jaf național. Ioana Băsescu, vacanță în Cuba cu banii sustrași de la Oil Terminal

Procurorii au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi măsura controlului judiciar pentru 60 de zile, cu începere de la data de 22 septembrie 2016, pentru Ioana Băsescu pentru instigare la abuz în serviciu și două fapte de instigare la spălare de bani.

În acest dosar fiica președintelui se va reîntâlni cu fostul său logodnic, omul de afaceri Giovanni, anchetat și el pentru evaziune fiscală și două infracțiuni de spălare de bani.

În cauză mai sunt anchetați și Elena Udrea, fost ministru al turismului și dezvoltării regionale și fostul secretar de stat de la același minister Gheorghe Nastasia. Acesta este acuzat de procurori de luare de mită în timp ce Udrea, aflată deja la al patrulea dosar penal este cercetată pentru spălare de bani.

La rândul său fostul președinte al Consiliului Județean Tulcea Victor Tarhon este și el acuzat de luare de mită de către procurori în aceast dosar.

Lor li se adaugă și Silviu Ioan Wagner la acea dată director general al Oil Terminal Constanța, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”abuz în serviciu dacă funcționarul a urmărit obținerea unui folos pentru sine sau pentru altul”.

De altfel sub conducerea lui Wagner, Oil Terminal, societate cu capital de stat a fost unul dintre principalii sponsori ai Galei Bute.

DNA rezumă acuzațiile aduse celor șase inculpați astfel ”în 2009, în contextul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale, au fost colectate sume de bani despre care există suspiciunea că au provenit din săvârșirea unor infracțiuni și care au fost folosite ulterior pentru plata unor servicii prestate în campania electorală”.

Dijmuirea contractelor sau cum se plătește o campanie electorală în România

În fapt, pe parcursul lunilor octombrie – noiembrie 2009, Gheorghe Nastasia în calitate de secretar general al ministerului condus de Udrea i-ar fi cerut unui om de afaceri care avea contracte cu Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului în valoare de 20 de milioane de euro, 900 de mii de lei, a decalarat acesta procurorilor. În schimbul acestor bani, martorul afirmă, că Nastasia i-ar fi promis că nu va avea pe viitor probleme cu achitarea contracteleor de către minister care va vărsa banii la timp în conturile firmei sale.

Tot Nastasia ar fi cel care i-ar fi indicat afaceristului martor în contul cărei societăți să verse suma de 900 de mii de lei.

Până la urmă martorul ”la insistențele secretarului general” al ministerului condus de Udrea ar fi virat către firma indicată 918.864 lei, în doă tranșe în perioada 27 noiembrie – 21 decembrie 2009.
Plata ar fi fost mascată sub forma unui contract fictiv de publicitate, asta în condițiile în care firmele martorului nu aveau nevoie de publicitate națională deoarece activitatea lor era doar locală.
Acești bani spun procurorii ar fi fost însă folosiți pentru plata campaniei electorale a lui Traian Băsescu. Care și-ar fi cumpărat cu cei 900 de mii de lei publicitatea stradală.

Tot la camapania electorală a lui Traian Băsescu ar fi ajuns, susțin procurorii și banii recoltați de Victor Tarhon, fost preşedinte al Consiliului judeţean Tulcea.

Folosind aceeași metodă, Tarhon ar fi cerut unui alt om de afaceri, și el martor, în cauză 700 de mii de lei. Ca și precedentul afacerist și acesta avea un contract încheiat anterior cu Consiliul județean, și care era finațat tot de la ministerul Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, condus de Elena Udrea. De această dată, suma pe care afaceristul ar fi trebuit să o încaseze de la stat era de 50 de milioane de lei.

În acest caz societatea omului de afaceri ar virat banii în conturile a 4 firme. Aparența de legalitate ar fi fost creeată tot prin încheierea unor contracte fictive de consultanță și servicii de publicitate pentru care martorul ar fi plătit peste 691 de mii de lei. Și serviciile au fost la fel de fictive ca și contractele, spun procurorii, banii ar fi ajuns tot în campania lui Traian Băsescu.

Fata lu’ tata și-a făcut bani de vacanță

După încheierea campaniei electorale în decembrie 2009, ”inculpata Ioana Băsescu, fiica președintelui României în funcție la acel moment”, i-a cerut inculpatului fostului director al Oil Terminal Silviu Ioan Wagner să achite o factură fiscală în valoare de 419 mii de lei. Ea i-ar fi spus acestuia, susțin anchetatorii că este vorba de niște sume restante din campania electorală desfășurată cu două luni îninte și care nu putuseră fi acoperite pe parcursul acesteia.

Oil Terminal fiind o societate cu capital majoritar de stat,Wagner s-ar fi conformat acestei solicitări și ar fi încheiat la 30 decembrie un alt contract fictiv pentru publicitate cu o firmă indicată de fiica președintelui. Tot ea i-ar fi indicat directorului de la Oil Terminal și valoarea contractului, pe care, de altfel, l-ar fi și intermediat, în calitatea sa de notar, afirmă procurorii.

Două luni mai târziu, la 16 februarie 2010, în baza acestui contract, Oil Terminal ar fi și achitat o parte din bani, mai exact 119 mii de lei. Diferența de 300.000 lei nu a mai fost virată însă deoarece Silviu Ioan Wagner nu a primit nici un document justificativ pentru cei 119 mii de lei, plătiți anterior.

Nici acest contract nu a fost efectiv onorat cu atât mai mult cu cât Oil Terminal nu avea nevoie reală de publicitate deoarece are consumatori captivi, adică doar firmele care importă și exportă petrol. Anchetatorii susțin că până la acea dată societatea nici macar nu mai achiziționase publicitate de o asemenea valoare.

Mai mult, firma “prestatoare” nu desfășurase anterior acestui moment activități comerciale semnificative și nu avea experiență relevantă în domeniul publicității.

Însă, la doar două zile după încasarea celor 119 mii de lei, firma care ar fi trebuit să facă publicitatea pentru Oil Terminal, a virat 100 de mii de lei către o altă societate comercială controlată de logodnicul- sau concubinul, cum îl numesc anchetatorii- de la acea dată al fiicei președintelui Băsescu, Giovanni Mario Francesco.

Procurorii susțin însă că între cele două societăți nu ar fi existat în realitate nici un fel de operațiuni comerciale, iar prin transferul bancar s-a urmărit exclusiv ascunderea originii infracționale a banilor proveniți din prejudicierea Oil Terminal.

Mai mult chiar, conform DNA, Ioana Băsescu și Giovanni Francesco ar fi folosit banii aceștia în scop personal pentru o excursie în Cuba, în februarie 2010.

Campanie cu bani furați de la statul român

Încă din iulie 2009, Givanni Francesco ar fi început să strângă bani pentru campania lui Băsescu. Procurorii susțin că prin una din firmele sale acesta ar fi încheiat un contract de prestări servicii cu o societate media, având ca obiect lansarea a două posturi de televiziune cu tematică muzicală și punerea la dispoziție de echipamente și aparatură audio-video.

Conform contractului, în schimbul acestor servicii societatea administrată de inculpatul Francesco Giovanni – Mario a încasat de la firma respectivă suma totală de 2.500.000 lei. Acești bani nu au mai ajuns însă niciodată în contabiliatea firmei lui Francesco susțin anchetatorii.

Din acest motiv nici impozitele corespunzătoare nu au fost plătite către bugetul de stat. Astfel, bugetul de stat a fost prejudiciat cu suma totală de 735.098 lei (TVA în cuantum de 399.160 lei și impozit pe profit în cuantum de 335.938 lei).

”La instigarea inculpatei Ioana Băsescu, suma astfel obținută a fost folosită de inculpatul Francesco Giovanni – Mario pentru plata unor servicii prestate în campania electorală desfășurată în cursul anului 2009 pentru alegerea președintelui României. Transferurile bancare către firmele care au prestat serviciile au fost justificate prin contracte fictive care aveau ca unic scop ascunderea provenienței infracționale a banilor”, afirmă DNA.

Intermediarul și pușculița campaniei

Elena Udrea s-ar fi ocupat în acel an, afirmă anchetatorii, de intermedierea legăturilor dintre cei care prestau efectiv servicii pentru campania lui Traian Băsescu și cei care ”obțineau banii pe cale nelegală”.

Udrea conducea la acea dată staff-ul de campanie informal al lui Traian Băsescu și coordona din această poziție achizițiile de servicii de campanie, dar și persoanele care ”au acționat ca intermediari pentru plățile realizate, astfel încât sumele de bani să ajungă la societățile prestatoare”.

”Remiterea foloaselor infracționale se realiza prin încheierea unor contracte fictive cu societăți care prestau în realitate servicii în cadrul campaniei electorale, respectiv publicitate stradală, tipărire de afișe, reclame publicate în mass media, realizarea unor pagini de internet, monitorizarea presei, organizarea de spectacole și prestarea de servicii de consultanță”, mai arată DNA.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Mihai Boeru 40 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.