Radu Vasile se întoarce în PNŢCD

Fostul premier Radu Vasile a anunțat luni, printr-un comunicat de presă că revine în PNŢCD.

Potrivit comunicatului, Radu Vasile a participat pe data de 21 mai la lucrările Comitetului Naţional de Conducere al PNŢCD, unde s-a hotărât convocarea Congresului Extraordinar al PNŢCD în data de 9 iulie.

Preşedintele Aurelian Pavelescu a declarat că nu va mai candida pentru un nou mandat de preşedinte, propunând candidatura pentru calitatea de preşedinte al PNŢCD a lui Radu Vasile, precizează comunicatul citat.

De asemenea, invitat la lucrările Comitetului Naţional de Conducere al PNŢCD, Marian Petre Miluţ, fost preşedinte al PNŢCD, şi-a declarat sprijinul pentru candidatura lui Radu Vasile.

„Atât preşedintele PNŢCD, Aurelian Pavelescu, cât şi fostul premier Radu Vasile au apreciat necesitatea unui congres care să lanseze partidul în competiţia electorală de anul viitor, făcând apel la toţi liderii marcanţi şi membrii partidului să-şi unească eforturile în acest sens. CNC al PNŢCD şi-a exprimat poziţia ca partidul să candideze prin forţe proprii la alegerile parlamentare din 2012, PNŢCD rămânând singurul partid care reprezintă în mod autentic principiile şi valorile de centru-dreapta în România”, se mai arată în comunicat.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.