Raed Arafat a luat apucături de România

Cînd l-am auzit pe Raed Arafat că doctorul Zamfir este de vină pentru că nu a comunicat coordonatele exacte pentru ca epava avionului prăbuşit să fie găsită mai repede, a mai căzut un mit în care, cu naivitate, începusem să cred! Doctorul de la SMURD părea a fi unul dintre puţinii oameni de pe la noi care nu erau interesaţi decît de meseria şi pasiunea lor.

Acum nu mai este deloc aşa. Plecat din ţară în timpul accidentului aviatic, nimeni nu l-a făcut responsabil de nimic, mai ales că oamenii lui de la SMURD alergau pe munte cu un rucsac de 18 kg în spate, luîndu-se după sfaturile imbecile ale celor de la Romatsa. Am văzut cu toţii cum doctoriţele de la Cluj urcau gîfîind muntele, după ce mai escaladaseră cîteva culmi, încercînd să dea o ultimă şansă Aurei şi celorlalţi răniţi, ele fiind între primii ajunşi la locul catastrofei. Nu avem decît respect pentru efortul lor.

Ajuns, însă, acasă, doctorul Raed Arafat şi-a permis luxul de a face ce nimeni nu îndrăznise: să-l acuze pe doctorul Zamfir, singurul rămas aproape întreg după prăbuşirea de la 2000 m, că a indicat nişte coordonate incomplete celor care căutau epava! Cum naiba de i-a trecut prin minte o asemenea enormitate?

Un medic care a văzut la viaţa lui numeroase accidente de circulaţie, în care victimele abia mai respirau, se minuna acum că doctorul prăbuşit din cer printre brazi nu reuşea să facă o adevărată muncă de radiolocaţie! Un medic, adică un coleg de-al său!

În primul rînd, era o minune că doctorul Zamfir mai trăia, se mai mişca, astfel încît a putut să sune pentru a anunţa prăbuşirea avionului. Apoi, te închini cînd auzi că, după ce şi-a revenit cît de cît din şoc, i-a scos pe pasagerii răniţi dintre fiarele contorsionate ale avionului ce putea exploda în orice moment. Şi asta nu e tot! Cu un sînge rece demn de respect, a sărit în ajutorul Aurei, încercînd s-o smulgă din braţele morţii!

Şi, acolo, în pădure, pe întuneric, alături de colegul său, încerca să facă un foc din hainele găsite într-un rucsac; doctorul Zamfir a reuşit să se poarte atunci ca un turist rătăcit în pădure, uitînd că, practic, se prăbuşise din cer!

Cum să-i reproşezi acestui adevărat erou că nu a trimis către organele statului datele pe care nici măcar aparatele nu le-au putut oferi? Ce avea doctorul la dispoziţie, în afara telefonului mobil? Avea staţii de radiolocaţie? Putea face el triangularea necesară stabilirii poziţiei exacte?

Ştiind bine în ce stare se afla doctorul Zamfir, doctorul Raed Arafat a încercat să-i minimalizeze eforturile, reproşîndu-i pe faţă că el ar fi principalul vinovat pentru întîrzierea echipelor de salvare!

Am crezut mai întîi că e vorba de o formă hidoasă de invidie, după care am înţeles ce sta în spatele acestei halucinante declaraţii. Raed Arafat nu voia să supere vreo autoritate. Auzise deja că presa şi opinia publică îi acuzau pe prim-ministrul, pe ministrul de Interne, pe ministrul Transporturilor, pe cei de la Ministerul Apărării Naţionale că nu au făcut ceea ce legea spunea explicit că erau obligaţi să facă.

Raed Arafat se putea abţine, văzîndu-şi de cele specifice meseriei sale, dar el a ţinut să arate autorităţilor cît de mult le iubeşte! Atît de mult, încît nu-şi permite să le acuze de nimic! Ba, chiar, că le poate scoate de sub orice bănuială!

Aici, în acest moment de cumpănă, i-a pus în talere, pe de o parte, pe doctorul Zamfir, iar pe de altă parte autorităţile dovedite incapabile! Raed Arafat a ales autorităţile!

Şi, uite-aşa, Arafat a devenit ca oricare dintre noi. Din simbolul care era acum doi ani, cînd toată ţara a ieşit în stradă pentru a-l susţine în bătălia cu Traian Băsescu, Raed Arafat a devenit acum un adevărat şmecher de România, frate!

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ion Spânu 1818 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.