Raed Arafat, despre intervenția de la Colectiv, la Bruxelles

Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat, a vorbit, la Bruxelles, despre intervenția de salvare care a avut loc la tragedia de la Colectiv, scrie Bursa.

Arafat menționează duminică, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că, aflat în misiune la Bruxelles, joi, 4 februarie, a fost invitat de colegii săi de la Universitatea Liberă din Brussels să facă o prezentare despre intervenția care a avut loc la clubul bucureștean ”care să includă lecțiile învățate și aspectele deosebite care au caracterizat intervenția și managementul pacienților din tragedia respectivă”.

”Prezentarea mea s-a axat pe aspectele legate de intervenția, managmentul la UPU și transferul internațional al pacienților fără să fie neglijate și aspectele mediatice și de manipulare și dezinformare care au apărut pe parcursul zilelor ce au urmat tragediei, cum a fost povestea cu cadavrele ascunse de exemplu. Prezentarea mea a fost urmată de două prezentări ale colegilor Belgieni de la Spitalul Militar care au explicat rolul lor în selecția și tratamentul pacienților”, spune Arafat în postare.

Potrivit acestuia, dr. Van Trimpont, medic specializat și în medicina de dezastre, ”a explicat unei doamne, de origine Română, care este diferența între o intervenție la un caz obișnuit și una la o catastrofă, menționând că o intervenție la o catastrofă nu are cum să fie perfectă și este caracterizată printr-o discrepanță între resurse și nevoi”. ”El a continuat că din ce a auzit și a văzut consideră ca intervenția a fost una „optimă” în condițiile date și că multe țări nu ar fi reușit să reacționeze la același nivel cum au reacționat serviciile de urgență și autoritățile Române”, adaugă secretarul de stat în MAI.

De asemenea, Arafat susține că prof. Todorov, de origine bulgară, ”profesor cunoscut în medicina de urgență, a subliniat faptul că România a avansat mult față de alte țări și a avut de zis numai cuvinte frumoase la adresa României și a sistemului de urgență din România”.

”Unul din colegii de la Spitalul Militar din Brussels a subliniat faptul că pacienții erau bine îngrijiți în România și a explicat modul de selecție al pacienților și modul de colaborare între autoritățile Române și cele Belgiene. El a subliniat faptul că primul contact cu Spitalul Militar s-a efectuat chiar începând cu ziua de Duminică deci la o zi după tragedie și a explicat pregătirile complexe care trebuiau efectuate ca să primească pacienții Români. Acesta a ținut să explice că pacienții mari arși pot fi transferați pe distanțe lungi fie în primele ore, ce era imposibil în noaptea de Vineri spre Sâmbătă, fie după ce se stabilizează la câteva zile, exprimându-se părerea că transferul pacienților din România către Belgia s-a efectuat la momentul optim! Astfel de schimburi de experiență între noi și colegii din alte țări ne fac să știm unde ne situăm în comparație cu alții, să învățăm din experiența altora și să încercăm să fim mereu mai buni și mai performanți. S-a observat, în sens pozitiv, și modul în care sistemul nostru este integrat și cum funcționăm sub o singură umbrelă comparativ cu alte sisteme”, scrie Arafat.

El menționează că prezenți în sală au fost reprezentanți de la Ministerul Sănătății din Belgia, de la Spitalul Militar care a preluat o parte din pacienții transferați afară, de la Pompierii din Brussels precum și medici și asistenți din spitalul Erasme și din alte spitale. ”Au mai participat colegi care au fost cu mine la întrunirea NATO care am avut-o în cursul zilei respective”, notează secretarul de stat în MAI.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.