Raed Arafat, despre postul de ministru

Raed Arafat a declarat, joi, că a acceptat postul de ministru al Sănătăţii pentru a asigura „continuitate” la minister, însă nu-şi doreşte să mai ocupe această funcţie şi după alegeri. Arafat crede că ministrul Sănătăţii trebuie să fie o „persoană politică care să reprezinte politica Guvernului”.

Întrebat de ce a acceptat postul de Ministrul al Sănătăţii, Raed Arafat a răspuns că „este o situaţie care trebuie privită la rece”, scrie rtv.net.

„Domnul Ponta a fost ministru interimar şi eu am avut o delegaţie la minister, Constituţia nu permite să fie numit un al doilea ministru interimar şi atunci soluţia a fost şi după cea mai bună analiză, să avem continuitate la minister. Am acceptat postul de ministru până la alegeri pentru a putea să asigur continuitate şi să reuşim să implementăm câteva idei din cele pe care le-am tot spus în ultima lună: respectiv spitalele de urgenţă, planurile de investiţii, cu finanţarea, astfel încât să nu existe o întrerupere. Ar fi durat prea mult dacă ar fi venit o nouă conducere, iar până să se adapteze veneau din nou alegerile”, a spus Arafat.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.