Luna aceasta, Casa de licitaţii Fraysse a scos la vânzare prestigioase porţelanuri europene şi peste 30 de miniaturi şi obiecte rare aparţinând cunoscutului colecţionar american Richard Baron Cohen.
Probabil astăzi ar fi imposibil să strângi peste 2.500 de piese, cât numără colecţia lui Richard Baron Cohen. Prima şansă a colecţionarului, care s-a îndreptat întâi către portretul în miniatură, a fost interesul lui pentru porţelanuri, începând din 1994, an de relativă cădere a pieţei de artă. A fost atras mai ales de producţia europeană a primelor decenii ale secolului al XIX-lea, perioada neoclasică care interesa atunci mai puţin atenţia amtorilor de artă. Oportunităţile pieţei n-ar fi fost de ajuns, dacă Richard Baron Cohen n-ar fi fost o persoană carismatică.
Botezată Twinight, după numele proprietăţii sale din Long Island, inspirate de Micul Trianon de la Versailles, colecţia, singura din lume care, susţine criticul Herve Grandstart, rivalizează cu cea a Ermitajului, a fost expusă, parţial, sub titlul Rafinament şi Eleganţă, într-un turneu triuimfal, între 2007 şi 2009, la Berlin, în Palatul Charlottenburg, la Viena, în Palatul Lichtenstein, la Paris, la Muzeul Ceramicii de la Sèvres, apoi la New York la Metropolitan Museum.
Crescut într-o mare familie a unui om de afaceri în domeniul imobiliarelor din New York, Richard Baron Cohen, acest colecţionar excentric şi exigent, a deprins gustul de a colecţiona de foarte tânăr, constituind colecţii de timbre, monede, arbori exotici, plante rare, miniaturi…
Chiar dacă pasiunea lui este însoţită de un studiu temeinic al domeniului abordat, Richard Baron Cohen cumpără şi acum, de multe ori, piese de care se îndrăgosteşte la prima vedere. Pasiunea îl îndeamană să călătorească în permanenţă dintr-o capitală în alta, în căutarea pieselor excepţionale.
Dragostea pentru porţelan a început la Londra, la Camden Passage, unde a întâlnit-o pe Diana Huntley Ross. Acolo a descoperit porţelanurile Manufacturii Regale din Viena şi a fost subjugat de culorile vii şi de precizia desenului. De atunci, Diana şi soţul ei Marcus Ross au devenit buni prieteni şi, în acelaşi timp, consilieri ai colecţionarului american.
În dorinţa de a-şi îmbogăţi continuu colecţia cu piese rare, Richard Baron Cohen a parcurs toată lumea. A cumpărat porţelanuri de Sèvres din Australia sau Danemarca, numeroase porţelanuri de Berlin la desfacerea colecţiilor familiei Hanovra la Baden-Baden sau la Hanovra.
A frecventat asiduu sălile de licitaţie şi Saloanele din Paris, Londra sau München, adorând să participe direct la licitaţii.
Astăzi, colecţiile lui Richard Baron Cohen au fost mutate dela Twinight într-o nouă reşedinţă, a cărei configuraţie l-a determinat să se despartă de unele piese, la Paris, unde colecţionarul a păstrat solide legături de prietenie şi în lumea muzeelor, şi în cea a pieţei de artă.
Gustul lui pentru miniatură l-a determinat, în 2006, să achiziţioneze un cofret fastuos, inedit până atunci, creat către 1826 de Alphonse Giroux Tatăl, celebrul negustor parizian de tablouri vechi şi de obiecte de lux. Decorat cu şase portrete în medalion ale membrilor familiei regale franceze, pictate în tehnicile guaşei şi acurelei pe fildeş, acest cofret, una dintre operele-far ale licitaţiei, fusese oferit de Ducesa de Berry (nora regelui Carol al X) surorii sale vitrege, Luisa Carlotta, infantă de Spania.
Triunghiul Sèvres-Viena-Berlin
Porţelanurile propuse în licitaţie sunt o mărturie a producţiei din prima jumătate a secolului al XIX-lea, această adevărată epocă de aur a porţelanului, care ar putea fi numită “era Brongniart”, după numele lui Alexandre Brongniard, fiul arhitectului Théodore Brongniart, care a fost directoul Manufacturilor Sèvres din 1800 până în 1847 şi care a apelat la o pleiadă de colaboratori şi pictori remarcabili.
La sfârşitul Revoluţiei, Brongniart a găsit manufactura într-o stare deplorabilă. Între timp, centrele de la Viena şi Berlin, ridicate în secolul al XVIII-lea la rangul de manufacturi ale Statului, ca şi Sèvres, ajunseseră să producă piese de înaltă calitate.
În 1803-1804, la Sèvres s-a folosit exclusiv pasta dură în caolin, în detrimentul celei artificiale. Brongniart a strâns relaţiile cu manufacturile din Berlin şi Viena, care folosiseră, încă de la început pasta dură. După căderea Imperiului, care a fost o perioadă fastă pentru manufactură, Sèvres şi-a reafirmat primul loc în domeniu, realizând patru luxoase sécretaires-bibliotecă cu plăci pictate, apanaj până atunci, în materie de mobilier, al meselor produse la Viena şi Berlin. Manufactura a profitat de perfecţionarea culorilor ce puteau fi vitrificate, capabile să dea iluzia picturii în ulei. Tehnica turnării, folosită deja în celelalte două centre importante, a permis realizarea plăcilor de format mare. Potrivit lui Brongniart. ”către 1814 a început să fie aplicată tehnica turnării la fabricarea plăcilor ce trebuiau pictate… Apoi, către 1831, s-au făcut plăci de peste 1,5 metri”.
Copii în porţelan ale tablourilor
În 1817, pentru a-şi demonstra capacitatea, Sèvres s-a lansat într-un program de copiere pe plăci – păstrate şi azi în muzeul manufacturii – a tablourilor vechi şi contemporane celebre. Ideea de a transcrie pe porţelan operele realizate întâi pe pânză nu era nouă. La Roma, un atelier pontifical reproducea în mozaic, de multă vreme, tablouri faimoase. Cerând de cele mai multe ori ani înregi de lucru, aceste plăci de Sèvres, foarte admirate în Franţa şi în străinătate, nu-şi găseau întotdeauna cumpărător. Apărând rar pe piaţă, patru dintre ele au figurat în licitaţia Baron Cohen.
Cea mai veche este o capodoperă pictată către 1834-1835 de Athenais Paulinier (1798-1889), una dintre elevele marii “preotese” a genului, Marie-Victoire Jaquotot, care a lucrat la Sèvres între 1801 şi 1842. Expusă la Salonul din Paris în 1835 şi aducându-i autoarei ei o medalie, placa reproduce în mărime naturală şi cu toată suavitatea spiritului rafaelesc, o Madonă de Anne-Louis Girodet, expusă la Salon în 1812, pânză pierdută astăzi.
Reproducerea portretelor membrilor familiei regale franceze a fost la mare căutare la Sèvres mai ales din timpul domniei lui Louis-Philippe până la cea a lui Napoleon III.
Vânzarea Richard Baron Cohen a cuprins trei exemplare din aceste plăci-portrete, toate realizate de un mare specialist al genului, Marie-Pauline Laurent. După ce debutase la Salon în 1838 cu un portret al lui Carol I al Angliei, după Van Dyck, ea a realizat către 1847 un portret în picioare al Reginei Marie-Amélie, soţia Regelui Louis-Philippe, pictat după un tablou din 1842 al lui Franz-Xaver Winterhalter. Această placă este astăzi singura de acest tip de reprezentare a reginei. Tot Winterhalter i-a furnizat lui Marie-Pauline Laurent şi modelele portretelor în picioare ale Împărătesei Eugenie şi al soţului ei, Napoleon al III-lea. Datate 1854 şi 1855 aceste plăci, prezentate a Salonul parizian din 1855, au fost achiziţionate de către împărăteasă.
Începând din 1830, manufactura din Berlin nu mai putea rivaliza cu Sèvres, exceptând vasele sale de mare succes care erau oferite de obicei drept cadouri dipomatice şi care erau decorate cu scene panoramice, mari monumente şi palate din Berlin.
În licitaţie au fost propuse două perechi de asemenea piese. Cea mai veche, pe fond roz, datată 1843-1844, este un derivat al formei fuselate, apărute la Sèvres în 1800. A doua pereche, pe fond verde, provenind din colecţiile markgrafilor de Baden de la Castelul din Karlsruhe, reia aceeaşi formă, dar cu toartele reunite pe buza vasului. Ambele sunt ornate cu vederi topografice reprezentând castelele Sans-Souci şi Charlottenhof, dar şi alte imagini din Postdan şi Berlin.
Colecţia cuprindea piese cu un vast repertoriu iconografic, de la portrete oficiale, la peisaje romantice şi la monumente emblematice sau naturi moarte.
Acest florilegiu de piese oferite la licitaţie n-a sărăcit prea mult colecţia lui Richard Baron Cohen, care a reluat mai recent marea tradiţie a serviciilor princiare de altădată, comandând manufacturii din Copenhaga un serviciu, în valoare de 500.000 de dolari, în întregime dedicat animalului său fetiş, hipopotamul.
Acţiunea lui de mecenat continuă la această manufactură, unde a cerut să fie transcrise pe porţelan ultimele planşe din Flora danica.
Şi cine ştie dacă, într-o zi, Richard Baron Cohen nu va reuşi să achiziţioneze masa-gheridon numită Palate regale, realizată la Sèvres între 1811 şi 1816 de pictorul Jean-François Robert, operă pe care a ratat-o, în 2007, după ce piesa a depăşit într-o licitaţie şase milioane de dolari.
Cofret-ul realizat de Alphonse Giroux cu portretele membrior familiei regale
Farfurie de Sevres provenind dintr-un serviciu din 1807
Farfurie din seria Flora danica
Madona de Anne-Louis Girodet, pictată pe placă de Sevres de Athenais Paulinier
Pereche de case de orate cu figurine de copii
Piesă din seria Palais Royaux
Platou din serviciul dedicat Hipopotamului
Vas de formă Campana decorat de Jean-Francois Regnier
Vas din serviciul Danica
Vase de la Manufactrura Berlin, pe fond roz
Interior din vila Twinight
Un colecţionar excentric
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.