Rafinăria Petromidia și benzinăriile Rompetrol intră în era chineză

KMG International NV (KMGI), acţionarul majoritar al societăţii Rompetrol Rafinare, operatorul rafinăriei Petromidia, anunţă că negocierile dintre compania naţională KazMunayGas din Kazakhstan (KMG NC) şi compania chineză CEFC (China Energy Company Limited) pentru tranzacţia de cumpărare a 51% din acțiunile KMG International NV au ajuns în etapa finală.

„De aceea, acordul între KMG NC şi CEFC care atestă angajamentul ferm de a efectua tranzacția urmează să fie semnat, împreună cu un set de documente, confirmând astfel parteneriatul solid dintre cele două companii. Activele deţinute și operațiunile desfășurate de KMGI în Europa și în regiunea Mării Negre vor servi drept platformă de dezvoltare şi vor viza atât creșterea performanțelor operaționale și financiare ale KMGI, cât și extinderea activităților și operațiunilor efectuate de către CEFC la nivel internațional. Parteneriatul strategic va aduce beneficii pentru KMG NC, CEFC și KMGIși va stabili cadrul necesar pentru viitoarele proiecte comune, contribuind la creșterea economică și socială în zonele în care aceste proiecte vor urma să fie implementate, cele mai multe dintre ele fiind în România”, se arată într-un comunicat KMGI.

Chinezii vor plăti 680 de milioane de dolari pentru achiziția a 51% din KazMunayGas Internaţional. Suma a fost dezvăluită de partea chineză într-un comunicat de presă. Conform înțelegerii, compania din China își asumă o serie de obligații, prin care aceasta va efectua investiții în dezvoltarea de noi proiecte în Uniunea Europeană şi ţările adiacente Drumului Mătăsii. Subdenumirea «SilkWay» (DrumulMătăsii), proiectul comun al companiei naționale din Kazahstan – KMG și al companiei din China – CEFC se va dezvolta având ca bază platforma Grupului KMGI. O echipă mixtă de lucru formată din experți din Kazahstan, China și România a realizat un volum important de activități pregătitoare – semnarea în 14 decembrie 2015 a Memorandumului de Înțelegere în prezența prim miniştrilor din Kazahstan şi China, dar și validarea pe 29 ianuarie 2016 de către părțile semnatare a Condițiilor principale ale tranzacției (TermSheet).

Conform directorului executiv al CEFC, Jianjun Zang, parteneriatul dintre CEFC şi KMG are ca obiectiv o dezvoltare stratregică care va face din KMG International o platformă comună pentru obţinererea de resurse şi efectuarea de investiţii strategice. Conform celor stabilite de ambele părți, guvernarea societății mixte se va face pebază de paritate.

KazMunayGaz a cumpărat în 2007 grupul Rompetrol de la omul de afaceri Dinu Patriciu în cadrul unei tranzacţii estimate la acea vreme de 2,7 miliarde. dolari, din care s-au scăzut datoriile istorice ale Petromidia, de 603 milioane de dolari.

Chinezii vor deţine o rafinărie care are o capacitate de de 100.000 de barili pe zi şi facilităţi de producţie de 400.000 de tone de fertilizatori în România. De asemenea, ei vor controla aproape 1.000 de benzinării în România, Moldova, Spania, Bulgaria etc.

Rafinăriile Petromidia și Vega reprezintă peste 43% din capacitatea de rafinare a României. Investițiile totale realizate de KMG International și KazMunayGas pe platforma Petromidia se ridică la peste 1,3 miliarde de dolari, potrivit reprezentanţilor grupului kazah.

CEFC a fost înfiinţată în 2002. Compania a raportat în 2014 venituri anuale de 220 miliarde Yuani (circa 30 miliarde euro) la peste 20.000 de angajaţi. CEFC a angajat mai mulţi foşti directori de rang înalt din companiile petroliere chineze de stat PetroChina şi Sinopec, scrie Reuters. Compania chineză intenţionează să investească „miliarde” de dolari pentru extinderea reţelei de retail la peste 3.000 de benzinării, a spus sursa. O parte din finanţare va proveni din fondul de dezvoltare a infrastructurii „Drumul Mătăsii” al Chinei, în valoare de 40 de miliarde de dolari. „Kazakhstanul este bogat în petrol şi gaze şi este un vecin bun al Chinei. Acordul corespunde strategiei guvernamentale”, a arătat sursa. China vrea să relanseze vechiul Drum al Mătăsii, cun un plan ambiţios de construcţie de linii ferate, autostrăzi, facilităţi de petrol şi gaze, reţele electrice şi alte legături cu ţările din Asia Centrală, Vestică şi de Sud, în cadrul iniţiativei „O centură, Un drum”.

Cea mai mare parte a companiei este deţinută de către Shanghai Energy Fund Investment Ltd (SEFI). Ultimele informaţii făcute publice indică faptul că firma chineză CEFC a făcut achiziţii în acest an în Cehia, cumpărând un pachet de 5% în grupul de investiţii J&T Finance Group, apoi a urmat preluarea unui pachet majoritar într-un producător de bere, un pachet de 60% din clubul de fotbal Slavia Praga, operatorul aerian de linie Travel Service, respectiv o serie de active de pe piaţa imobiliară cehă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cosmin Pam Matei 4563 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.