Rămas bun, Romulus Vulpescu!

A dispărut dintre noi unul dintre cei mai autentici şi rafinaţi intelectuali, poetul, prozatorul, dramaturgul şi traducătorul de elită Romulus Vulpescu.

Personalitate spectaculoasă, interlocutor strălucit, celebrând mereu arta şi viaţa, navigând cu dezinvoltură între Dante şi Rabelais.

Cu mulţi ani în urmă, genialul poet Nichita Stănescu scria despre prietenul său: “.R.V. este unul dintre foarte rarii scriitori care sunt în acelaşi timp şi propriul lor personaj. R.V. este invenţia lui R.V., aşa cum Don Quijote este invenţia lui Cervantes… Ceea ce frapează peste tot cu constanţă e suavitatea vehementă, puritatea groasă, angelismul exprimat cu brutalitate al unei structuri rimbaldiene… întotdeauna delicat, strigătul este acela al sensibilităţii acute, convertită în parabole, în pilde, în aluzii şi uneori în mituri… Fantezia cultivată a scriitorului preferă grotescul gigantic şi absurdul cazuistic, umorul negru traversat nu o dată de melancolie”.

Un portret complet şi complex, căruia abia dacă i se mai poate adăuga ceva. Există în el scriitorul şi omul, intelectualul şi personajul îndrăgostit şi rănit de viaţă, iubitorul de cărţi, de bibliotecă şi efervescentul implicat în viaţa breslei şi a cetăţii.

Mi-l amintesc, în anii ‘70, fermecând publicul, într-o seară, la Muzeul Naţional de Artă, cu o fină exegeză a operei lui Omar Khayyam şi recitând, cu voluptate, “Lauda vinului”. Mi-l amintesc, altădată, mai recent, la Uniunea Scriitorilor, perorând furibund împotriva agramaţilor şi intelectualilor improvizaţi stâlcind citate latineşti.

Volumele lui de versuri, apărute la intervale considerabile (“Poezii”, 1965, “Romulus Vulpescu şi alte poezii”, 1970, “Arte & meserie”, 1979, “Armura noastră – cartea”, 30 de poezii scrise şi rostite de autor, disc, 1986, “Versuri (1948 – 1993)”, “Vraiştea”, 2004, “Vechituri & novitale”, 2005), sunt o încântare nu numai prin sunetul poemelor încărcate de dragoste şi de dramatice aplecări asupra declinului, dar şi pentru ochi. Artistul se implica cu talent şi originalitate asupra redactării cărţilor sale (şi ale altora), asupra aspectului lor grafic, într-un fel de apologie a artei tipografului.

Cel care i-a tradus ca nimeni altul pe Villon sau poeţii Pleiadei medita în propriile scrieri asupra condiţiei umane, asupra înstrăinării de noi înşine şi de ceilalţi. “În fiecare zi, ne batem joc/ De păsări, de iubire şi de mare,/ Şi nu băgăm de seamă că, în loc,/ Rămâne un deşert de disperare”.

Versurile lui le-au murmurat, de multe ori fără să ştie cine este autorul, mii de oameni care au fredonat cântecele bardului Tudor Gheorghe.

Polemicile, controversele, opiniile sale, nu odată incomode, au făcut obiectul volumelor “Zodia Cacealmalei” şi “Praznicul puşlamalelor”. Să mai amintim “Exerciţii de stil (proză şi teatru)” şi “Procesul Caragiale-Caion (teatru-document)”, relevante pentru dramaturgul în care se ascundea o veche dorinţă de a urca pe scenă, dar şi pentru subtilul cunoscător al teatrului, dezvăluit, pentru cei care nu i-au citit volumele, în spectacolul Teatrului Naţional din Bucureşti, “Molto, gran’ impressione”, în care Romulus Vulpescu “conversează” cu umor şi nostalgie cu Costache Faca, Matei Millo şi Costache Caragiali.

Împătimitul de limba română, ale cărei savori şi subtilităţi le cunoştea în profunzime, mărturisea odată, într-un interviu: “M-am împăcat mai demult cu gândul inexorabilei plecări obşteşti, deşi un alt gând, poate-acelaşi, nu-mi dă pace, stârnindu-mi neliniştea: viitorul limbii române. Mă tulbură destinul ei legat de veşnicia acestui neam binecuvântat de Pronie. Strădaniile mele, scrisul îndeosebi, au avut (mărturisit sau nu) doar un ţel: glorificarea limbii naţionale, bun patrimonial ce mi-a îmbogăţit existenţa – într-un fel trag nădejde pilduitor şi pentru alţi împătimiţi de aceeaşi dragoste. Căci am învăţat să-mi exprim gândul şi gândurile graţie unor dascăli iluştri de la care am deprins-o: atât barzii populari anonimi cât şi scriitori clasici şi contemporani, cu toţii rude ale mele din marea familie de creatori ai cuvântului românesc scris şi rostit. Dânşii mi-au sădit în suflet sentimentul patriei şi sensul eternităţii ei”.

Romulus Vulpescu, fascinat de scenă

Dar gloria Romulus Vulpescu a obţinut-o cu traducerile sale. François Villon şi Rabelais, Dante Aligheri şi Alfred Jarry, Charles d’Orléans şi Poeţii Pleiadei, braziliana Carolina María de Jesús sau poetul spaniol Marcos Ana. Traduceri delicate sau savuroase, semnate de un cunoscător imbatabil al limbilor autorilor respectivi, de un scriitor pentru care limba franceză nu avea secrete, indiferent de epoca în care fuseseră scrise operele.

Regizorul Silviu Purcărete l-a evocat pe Romulus Vulpescu asociindu-l succeselor spectacolelor sale inspirate de Rabelais sau Jarry.

“Literatură originală – poezie, proză, dramaturgie – au scris mulţi, mai bine sau mai prost. Eu sînt unul dintre ei. Cine garantează că peste 100 de ani, dacă viitorul omenirii va exista, lumea o să se bată pentru un volum de poezii al lui Romulus Vulpescu? Nicolae Manolescu nici nu m-a inclus în «Istoria literaturii» sale, dar sunt şi absenţe care onorează. Lumea însă – sper – va vrea să citească şi peste 100 de ani şi Rabelais, şi Jarry, şi Villon. Şi atunci nu-i mai bine să exist prin ei? Nu e problema să durez eu, ci să dureze ei! Să aibă cine să-i citească nu mai e problema mea. De-aia spun eu că literatura n-o face numai scriitorul…”, afirma acest extraordinar tălmăcitor într-un interviu din “Jurnalul Naţional”.

Romulus Vulpescu, cel care spera că “destrămat în moarte,/ să mă prefac în colb de carte”, a murit într-o zi de septembrie. Lună pe care a cântat-o, cu acelaşi amestec de vrajă şi nostalgie care i-a dominat opera şi viaţa:

“Septembrie arde-n păduri aurii,/ Se mistuie vara din pomi în pârjol./

Chipul toamnei e plumb. De-atât fum se-nnegri./ Cocorii s-au dus. Toamna, cerul e gol:/ Septembrie cade-n septembrie gri // Septembrie, septembrie gri/

Septembrie cald, nu muri, nu muri!/ Nu muri!”

A murit un intelectual de elită, unul dintre puţinii rămaşi de o asemenea anvergură. Cu plecarea lui, cultura românească a rămas mai săracă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Victoria Anghelescu 1046 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.