Am primit de la senatorul Sorin Ilieşiu (ales pe listele USL din partea PNL, azi membru al Partidului Liberal Reformator, rămas la putere, lângă PSD) un e-mail imperativ pe 23 iunie 2014:
Stimate Domnule Liviu Ioan Stoiciu,
Doamna Aura Christi, redactor şef al revistei Contemporanul, v-a scris cu câteva săptămâni în urmă scrisoarea de mai jos, cu rugămintea de a răspunde întrebărilor pe care revista le-a adresat unor personalităţi. 18 dintre acestea au răspuns acestor întrebări, răspunsurile fiind publicate în numerele din aprilie, mai şi iunie ale revistei, sub genericul „Să ieşim din zodia totalitarismului comunist”... Ecourile acesteia se vor regăsi în memoria colectivă a totalitarismului comunist şi în dezavuarea lui oficială de la finele acestui an…
Vă rog foarte mult – inclusiv la rugămintea d-nei Aura Christi – să vă faceţi puţin timp pentru a răspunde celor cinci întrebări până joi, 26 iunie, inclusiv, astfel încât acestea să poată fi publicate în numărul următor al revistei Contemporanul…
Cu mulţumiri şi cu cele mai bune gânduri, al Dvs,
Sorin Ilieşiu
P.S. Redau mai jos mesajul e-mail pe care vi l-a trimis d-na Aura Christi, redactor şef al revistei Contemporanul:
Stimate Domnule Liviu Ioan Stoiciu,
Revista Contemporanul a publicat în ultimele două numere (nr. 2 şi nr. 3/ 2014) Apelul pentru condamnarea totalitarismului comunist de către membrii Parlamentului României, lansat de senatorul independent Sorin Ilieşiu, având ca fundament un raport elaborat de Academia Română, precum şi Raportul – redactat de Sorin Ilieşiu în 2005 – pentru condamnarea regimului politic comunist din România (1945-1989) ca nelegitim şi criminal. Am formulat cinci întrebări, adresându-le unor personalităţi ale vieţii sociale, culturale şi politice româneşti. Simbolic, în numărul de Înviere al revistei Contemporanul, am publicat răspunsurile Domnilor Călin Popescu-Tăriceanu şi Victor Ponta.
1. În acest an se împlinesc 25 de ani de la căderea comunismului. Ce şanse credeţi că are apelul senatorului Sorin Ilieşiu pentru condamnarea totalitarismului comunist de către membrii Parlamentului României? Este pregătită clasa politică românească să răspundă unui asemenea apel? Actualul context politic îi este favorabil?
2. Conform argumentării senatorului Ilieşiu, „România are nevoie de o adevărată condamnare a totalitarismului comunist pentru că, spre dezonoarea noastră, a tuturor, România a avut parte, în 2006, de o farsă a acestei condamnări, în condiţiile în care poporul român a îndurat cel mai cumplit regim comunist din Europa postbelică”. În măsura în care condamnarea comunismului din 2006 a reprezentat un eşec, care credeţi că au fost cauzele acestuia?
3. Acum, în 2014, ar fi tardivă o condamnare a totalitarismului comunist de către membrii Parlamentului României? Dacă ar fi necesară, care ar fi cele mai importante beneficii ale acesteia?
4. Este corectă propunerea senatorului Ilieşiu ca adevărata condamnare a totalitarismului comunist să fie adoptată în Parlament în baza unui raport elaborat de Academia Română – cel mai înalt for ştiinţific şi autoritate neangajată politic – cu sprijinul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi al Centrului Internaţional de Studii asupra Comunismului din cadrul Memorialului de la Sighet care este cel mai apreciat memorial de acest fel din lume, din punct de vedere ştiinţific?
5. Cum ar trebui să fie raportul adoptat în 2014 de Parlament, prin comparaţie cu cel propus în 2005 de Sorin Ilieşiu (de 12 pag.) şi cu cel asumat în 2006 de preşedintele Băsescu („Raportul Tismăneanu”, de 666 pag.)? Ar fi recomandabil un raport scurt sau unul detaliat? Ar fi binevenite ambele versiuni? Ar fi de dorit un limbaj accesibil sau unul academic? Raportul ar trebui să includă regimul comunist impus de Uniunea Sovietică în Basarabia şi în Bucovina de nord începând din 1940, aşa cum propune senatorul Ilieşiu? Ar fi realizabilă propunerea acestuia ca o versiune scurtă a raportului să fie oferită gratuit de statul român, la 25 de ani de la căderea comunismului, fiecărei familii de români din România şi din afara ei?
Răspunsurile mele la această anchetă n-au fost publicate de revista Contemporanul, nu mă întreb din ce motive, nu mă interesează opţiunile ei politicianiste, în plin an electoral (întrebată de ce n-a fost publicat, redactorul-şef Aura Christi mi-a transmis indispusă: „Cu numărul pe iulie ancheta a fost încheiată”). De aceea îl prezint publicaţiei dumneavoastră, crezând că ele sunt de interes public.
România e deja o ţară abstractă
1. Sunt 25 de ani de la Revoluţie. E greu de spus, însă, că sunt şi 25 de ani de la căderea comunismului, atâta vreme cât după Revoluţie s-au reciclat securiştii şi activiştii PCR în funcţii publice, fiii şi rudele lor ocupând inclusiv spaţiul economic-financiar de stat (băncile comerciale fiind şi ele pe mâinile lor, nu numai capitalul fostelor investiţii de stat, viabile şi azi). Foştii membri PCR şi pupilele lor sunt la putere şi azi, politica ridicându-i în rang. Lasă că şi lecţiile de morală socială ni le dau tot foştii comunişti, cu pielea schimbă. Apelul pentru condamnarea trecutului comunist al actualului senator Sorin Ilieşiu (când a iniţiat acest apel nu era senator; sper să fi primit voturi să fie ales senator fiindcă a iniţiat acest apel) rămâne o faptă bună, fără acoperire în realitate. Condamnăm comunismul şi gata, pe cine mai deranjează el azi? L-a condamnat demagogic şi Parlamentul, l-a condamnat şi Preşedinţia ţării… S-au adăugat nuanţe? Românii de rând o ţin pe a lor că numai N. Ceauşescu a făcut şi a dres (industrie şi locuinţe de stat, servicii obligatorii şi salariu asigurat; azi industria e în ruină, am văzut în acest an ce a rămas din Roman Autocamioane Braşov şi Tractorul Braşov, întinse pe un teren enorm, la poalele muntelui: doar clădiri părăsite, ruină; pe terenul Tractorul s-au înălţat iluzii imobiliare), ce să condamne? Că azi, pe vremea capitalismului socialist al premierului Victor Ponta nu mai au parte de un concediu de odihnă, au pensii de mizerie şi locuiesc în blocurile lui Ceauşescu care aşteaptă să treacă şi proba marelui cutremur anunţat? Pe când tinerii (îndeosebi familiştii) pleacă la muncă în condiţii de sclavie în ţările Uniunii Europene să aibă ce să mănânce ai lui, lăsaţi în ţară, să-şi cumpere o maşina la mâna a doua şi să-şi ridice o casă ieftină la marginea oraşului? Condamnarea comunismului rămâne o marotă şi pentru intelectualii tineri de la noi (eseişti, scriitori, critici; e binecunoscută polemica lui N. Manolescu cu o seamă de lideri critici douămiişti cu ideologie de stânga), cu memorie occidentalizată, care confundă comunismul de tip sovietic, azi, cu stânga politică, socialistă (nu mai pun la socoteală că refuză să condamne gulagul sovietic sau chinez, morţii politici ai comunismului nu sunt egali cu morţii holocaustului nazist).
2. Trebuie să insist, PSD (fost FSN, PDSR) e continuatorul comunismului în România, Ion Iliescu, Adrian Năstase şi pupila lui, Victor Ponta, au apărat interesele foştilor tovarăşi (activişti PCR şi securişti), au iniţiat şi votat legi care i-a îmbogăţit peste noapte clientela, care a pus mâna pe sectoarele cheie ale economiei şi finanţelor. S-au format structuri oculte postcomuniste de întrajutorare, care îi avantajează pe foştii tovarăşi şi urmaşii lor de sânge (eu sunt şi azi stupefiat că a putut să dispară banca de comerţ exterior, Bancorex, şi toţi cei care au luat credite de milioane de euro, numai „oamenii” celor de la putere, nu le-au mai returnat). Sigur, comunismul a fost condamnat declarativ, formal, să fie bifată o nouă parodie politică. În absenţa unei legi a lustraţiei, e pierdere de vreme, Parlamentul (la fel, parlamentarii europeni) e încă plin de foşti comunişti şi securişti. De ce a fost un eşec? Fiindcă avem o clasă politică de proastă calitate morală (a fi politician înseamnă a parveni, a fi corupt şi a face trafic de influenţă, devenind peste noapte domnul dracu), fără bun-simţ.
3. Beneficii ale condamnării comunismului în 2014? Niciunul, majoritatea celor care merg la urne votează şi azi, naivă, cu socialiştii noştri de piaţă (PSD), moştenitori ai ideologiei comuniste. Şi majoritatea populară impune politicienii, nu? Sigur, comunismul de piaţă a ridicat China pe cele mai înalte culmi, azi. Nu ne asemănăm cu el? Doctrina maoistă şi represiunea din Tien An Men n-au fost condamnate oficial în China comunistă… „Aşa a fost să fie”, e noua scuză a istoriei noastre (e poziţia populară, că „a trebuit să trecem şi prin comunism”) – ghinionişti au fost puşcăriaşii politici ai comunismului, „dar aşa le-a fost soarta, implacabilă”. Nu mai e PNŢCD (plin de puşcăriaşi politici) să se omoare cu firea, au avut grijă cei de la putere să-l distrugă. PNL face caz în continuare de democraţie pe cont propriu şi azi a umplut puşcăriile cu tot felul de politicieni corupţi ai lui. PDL şi Traian Băsescu au făcut praf România (sper din toată inima să-i văd traşi la răspundere penală). PRM (iniţial, partidul securiştilor) s-a dat la fund. Mai avem alte partide? De condamnarea comunismului ar trebui să beneficieze victimele lui? S-au dat indemnizaţii reparatorii… Altfel, România, ca stat, şi-ar mai spăla imaginea dacă s-ar delimita juridic de comunismul criminal de până în Decembrie 1989.
4. Scriitorii Ana Blandiana şi Romulus Rusan (iniţiatorii Memorialului de la Sighet) sau Marius Oprea (prin Centrul de Investigare a Crimelor Comunismului) au reuşit să developeze câte ceva din faţa hidoasă a comunismului. Numai încăpăţânarea lor a contat. Ar fi trebuit şi CNSAS, dacă politicienii noştri nu l-ar fi lăsat fără dinţi (schimbând legea după care funcţionează; las la o parte erorile de interpretare şi compromiterea unor nevinovaţi) să limpezească apele, Securitatea fiind organul PCR care trebuia primul condamnat la Revoluţie (au avut grijă Ion Iliescu şi ai lui, începând cu Virgil Măgureanu, să reabiliteze Securitatea). Condamnare ”ştiinţifică” a comunismului de tip sovietic? Vom avea topuri de documente ale cercetătorilor comunismului (fie şi academice) – şi? „Mortul nu se mai întoarce de la groapă” (mortul fiind comunismul de tip sovietic), el rămâne istorie.
5. N-au decât să fie reunite cele trei „condamnări” într-un raport unic, reacţia „în popor” va fi egală cu zero. Sincer, nu mai văd nici un interes, nici măcar din partea intelectualilor ideologi, faţă de condamnarea comunismului. Includerea Basarabiei şi Bucovinei de Nord în universul nostru totalitar ar ridica dramatismul cotidian trăit de români până la prăbuşirea comunismului (deportările în Siberia sunt de coşmar). Normal ar fi să-şi redescopere demnitatea poporul român (cel de rând), care să condamne comunismul de ocupaţie (cum a fost cel din România). Dar poporul român de rând trăieşte de azi pe mâine, când să mai aibă timp pentru a se respecta, moral? România e deja o ţară abstractă…
25 iunie 2014. Bucureşti
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.