RATB vrea să majoreze tarifele pentru transportul în comun

RATB solicită Consiliului General al Municipiului Bucureşti majorarea tarifelor pentru transportul în comun şi gratuitate doar pentru pensionarii care au până în 1.500 lei, în condiţiile în care ANAF a blocat conturile Regiei din cauza unei datorii de peste 270 de milioane de lei.

O călătorie ar urma să ajungă la 2 lei de la 1,3 lei cât este în prezent, iar un abonament lunar să coste 75 de lei, faţă de 50 de lei cât este în prezent.

Pe 24 iulie, Consiliul de Administraţie al RATB a aprobat varianta deblocării situaţiei prin eşalonarea la plată a obligaţiilor fiscale administrate de ANAF pentru o perioadă de cel mult cinci ani, iar în acest sens regia trebuie să constituie o garanţie care poate consta într-o scrisoare de garanţie bancară. Emiterea de către instituţiile bancare a unei scrisori de garanţie în numele RATB pentru eşalonarea datoriilor presupune, printre altele, „identificarea, reglementarea şi implementarea unor măsuri care vor asigura sursa financiară suplimentară necesară plăţilor lunare către ANAF”, potrivit Mediafax.

În acest sens, RATB cere CGMB să aprobe proiectul de hotărâre privind aprobarea politicii tarifare actualizate a regiei şi un alt proiect pentru acordarea de gratuitate la transportul cu mijloacele de transport ale RATB pensionarilor cu nivelul pensiei inferior unei limite, în anumite intervale orare, pe baza cardurilor de transport electronice.

Astfel, costul pentru o singură călătorie urmează să fie de 2 lei, un abonament lunar pe o linie – 45 de lei, pe două linii – 55 de lei, un abonament general pe toate liniile urbane – 75 de lei, iar un abonament general urban plus expres, adică pe toate liniile urbane şi expres – 180 lei.

Preţurile abonamentelor lunare nominale reduse ar urma să fie 22,50 lei pentru o singură linie, 27,50 lei pentru două linii, şi 37,50 pentru abonamentul pe toate liniile urbane.

Pentru cursele expres costul a două călătorii va fi de 10 lei, pentru 10 călătorii ar urma să se plătească 40 de lei, iar un abonament lunar ar costa 120 de lei.

De asemenea, un abonament nenominal pentru o zi ar trebui să coste 12 lei, un abonament nominal pentru 7 zile – 25 de lei, iar un abonament nominal pentru 15 zile – 40 de lei.

RATB mai propune şi o suprataxă pentru nevalidarea abonamentului de 10 lei, iar pentru călătoria cu mijloacele de transport fără achiziţionarea unui titlu de transport valabil, suprataxa ar urma să ajungă la 100 de lei, potrivit sursei citate.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Rares Constantinescu 2670 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.