După ce, spre stupefacţia întregii Europe civilizate, Guvernul Ungariei a anunţat, zilele trecute, că va construi un zid de-a lungul frontierei sale cu Serbia pentru a bloca afluxul de imigranţi, imediat, un parlamentar din partidul Jobbik, pe care partidul premierului Orban se bazează, a sărit ca Ildiko din baie şi a salutat decizia, după care a cerut măsuri suplimentare similare şi la graniţa cu România şi alte state vecine ţării sale.
Nu, nu suntem în perioada imediat următoare ultimei conflagraţii mondiale, când Winston Churchill lansa, la Fulton, pe 5 martie 1946, celebra sa formulă „Cortina de fier”, prin care delimita frontiera simbolică dintre Europa Occidentală, SUA şi ţările europene plasate sub influenţă sovietică. Ne aflăm în anul de graţie 2015, când, în toată Europa, zăngăne mai multe arme decât sau existat vreodată după 1945, când, pentru a stăvili migraţia din Sudul extrem de sărac, Ungaria construieşte un zid ce-l concurează pe cel al Berlinului, când politica de austeritate absolută impusă de unii lideri ai UE, în frunte cu Angela Merkel, a adus Europa în pragul falimentului, când partidele populiste cu discurs anti-imigraţie, precum cel din Danemarca, adică într-un stat recunoscut pentru toleranţa şi deschiderea lui, obţin succese electorale clare.
Firesc, pornind de la fiecare dintre enunţurile de mai înainte, mă întreb ce se întâmplă cu Europa şi, înainte de toate, dacă ţările de pe Vechiul Continent au lideri capabili să dea răspunsuri coerente şi de pe măsura confruntărilor de azi. O spun răspicat şi fără ezitare: CATEGORIC NU! Încremeniţi, deliberat ori nu, în proiectul ucrainean, ros de un cumplit cancer al corupţiei generalizate, liderii europeni ignoră problemele continentale, reale şi profunde, acestea s-au acutizat, au apărut şi altele, iar acum nu mai ştiu cu ce şi de unde să înceapă pentru a redresa situaţia şi a readuce continentul pe linia de plutire. Cinism ori cecitate, liderii europeni merg la Bruxelles ori în vreun alt oraş exotic la întâlniri cu ordine de zi informală sau foarte încărcată, dar pleacă de acolo exact cum s-au dus, rivalităţi sau interese ciudate ori, mai curând, ignoranţa lor neducând la nimic concret. Recentul „summit” dedicat migraţiei ce a crescut în cascadă datorită aceleiaşi politici nerealiste, lipsite de coeziune şi adecvare la realitate, este o dovadă peremptorie. Dezacordurile tot mai mari apărute după summit privind cifrele de imigranţi repartizate fiecărei ţări din UE arată unde ne aflăm şi ce (nu) suntem în stare să facem.Adică, aşa cum procedează Ungaria – fiecare e de capul lui, întrucât, aşa cum îşi justifica ea decizia, UE ezită, nu are un răspuns comun şi clar, iar Budapesta nu poate aştepta şi trebuie să acţioneze.
Nu este, deci, deloc surprinzător că, miercuri 17 iunie 2015, această ţară din UE a optat pentru o manieră forte pentru a stăvili afluxul de migranţi ce trec prin Serbia, stat aspirant la UE, şi a anunţat că închide frontiera cu Belgradul şi începe să construiască un zid înalt de 4 metri, lung de 175 de kilometri, adică de-a lungul întregii frontiere cu ţara respectivă. Budapesta este categorică, are stabilite date concrete pentru finalizarea proiectului, lucrările pregătitoare trebuind să se încheie până miercuri, 24 iunie. Cum se vede, Ungaria nu a ezitat în faţa valului migraţiei, ea susţinând că este vorba de 54.000 de refugiaţi din ianuarie până acum. Numai că măsura ridicării zidului loveşte o ţară de tranziţie, dat fiind că Serbia a depăşit de mult vremurile cumplite ale războaielor provocate după 1990, care au dus la dispariţia fostei Iugoslavii şi mai ales la apariţia sutelor de mii de imigranţi din această zonă a Europei.
Sigur, Ungaria drapează decizia dictată de moleşeala UE, ştie, aproape ca nicio altă ţară de pe continent, să şi-o justifice, ea consideră gestul „important şi necesar”, după cum declara Szilard Nemeth, vicepreşedintele Comisiei pentru Securitate Naţională a Parlamentului de la Budapesta. Tot el ţinea să liniştească Europa, precizând că zidul respectiv va respecta… standardele NATO!
Marturisesc că oricâte pagini am citit despre Alianţa Nord-Atlantică, oricâte discuţii am avut cu diverşi oficiali ai săi de la Bruxelles, când am fost invitat la sediul NATO, nu am întâlnit referiri la standardele NATO în domeniul ridicării unor ziduri de protecţie anti-migraţie în mijlocul Europei şi în anul 2015! Cred că, mai curând, o atare poziţie excesivă, dar pragmatică, precum cea adoptată de Ungaria prin Guvernul Viktor Orban se datorează amintitei bulibăşeli de pe continent şi fragilităţii exasperante a liderilor Europei.
Pe urmă, vrem nu vrem, ne place sau nu, însă, în Europa de azi, Guvernul Orban, sprijinit bine pe pilonii partidului ultra-extremist Jobbik, care îşi trage seva consistentă din horthysm, face ce vrea, când vrea şi cum vrea.
A doua zi după anunţul ridicării zidului la frontiera cu Serbia, parlamentarul Adam Mirkoczki din Jobbik opina că el se justifică pe deplin şi că împotriva migraţiei clandestine se impun măsuri suplimentare şi la frontiera cu ROMÂNIA, Croaţia şi Ucraina.
Se revine în forţă la Războiul Rece, perioadă în care, puţin mai ştiu, România era despărţită de URSS de 360 km de sârmă ghimpată, construiţi din ordinul lui Stalin. Gardul a fost anterior Zidului Berlinului, ridicat de liderul comunist est-german Walter Ulbricht în august 1961, şi i-a supravieţiut aproape două decenii! Din păcate, folclorul politic a reţinut doar Zidul Berlinului, în vreme ce isprava bolşevică similară ce a divizat poporul român de pe ambele maluri ale Prutului a fost ignorată aproape cu desăvârşire de aceeaşi Europă… democrată şi unită, care azi abia mârâie în surdină în faţa Budapestei!
Aceeaşi Europă a stat cu braţele încrucişate când, în 1974, a apărut zidul care desparte în două Nicosia, capitala Ciprului şi a „Republicii Turce a Ciprului de Nord”, nerecunoscută de nimeni pe plan internaţional, în afară de Turcia. Aşa cum nu s-a sinchisit din cale afară când, în vara lui 2002, Israelul a început să construiască o barieră de separare de Cisiordania, lungă de 700 de km. În fine, în 2006, Statele Unite, care se preocupă imens de drepturile omului, dar pe plan internaţional, au început să construiască o barieră la frontiera cu Mexicul, spre a bloca imigraţia ilegală, pe care o considerau „cel mai important flux migrator din istoria umanităţii”.
Relicve ale războiului Rece? Nicidecum, realităţi ale lumii de azi, care, deloc surprinzător, se înmulţesc într-o Europă în care, din nenorocire pentru ţară şi popor, liderii români, de la preşedinte la premier, nu mai vorbesc de ministrul de Externe sau de cel al Apărării, sunt nişte simple păpuşi ori marionete!
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.