Reacția ambasadorului SUA la afirmațiile ministrului Justiției

Într-un interviu acordat AGERPRES, ambasadorul SUA la București răspunde declarației făcute joi de ministrul Justiției, Tudorel Toader, care a spus că ambasadorul SUA nu este jurist și nu cunoaște mecanismele statului de drept din România.

„Are dreptate, nu am studiat dreptul. Totuși, am pregătire în Economie. Munca în Economie se bazează pe fapte și statistici. Îngrijorările noastre referitoare la progresul statului de drept în România nu sunt bazate doar pe sentimente sau pe lipsă de cunoștințe sau pe ce s-a întâmplat în România”, a afirmat diplomatul.

Klemm a subliniat că „progresul ce a fost realizat în România în privința luptei anticorupție, în privința eforturilor de a avea un sistem judiciar independent, în privința eforturilor de a consolida instituțiile guvernării democratice și statului de drept sunt foarte apreciate de Statele Unite ale Americii”. „Iar acest progres poate fi cuantificat”, a punctat el și a făcut referire la indicatorii pe guvernare ai Băncii Mondiale.

„Dacă vă uitați la indicatorii lor pe guvernare, sunt șase indicatori, dar doi au implicare directă în această chestiune — monitorizează controlul corupției și statul de drept. Dacă vă uitați la statisticile Băncii Mondiale în perioada 2004-2015, când este cel mai recent, poziția României în ceea ce privește controlul corupției a crescut cu 20%. În ceea ce privește întărirea statului de drept, a crescut cu 30%”, a afirmat Klemm.

Totodată, el a vorbit și despre topul Transparency International: „România a urcat 30 de locuri în top. S-a îmbunătățit și a urcat 30 de locuri. Cred că mai sunt două sau trei țări care au avut un asemenea parcurs. Aceasta este o cuantificare a îmbunătățirilor substanțiale în ceea ce privește lupta anticorupție în România și întărirea statului de drept”.

Diplomatul a subliniat îngrijorarea Statelor Unite ale Americii cu privire la propunerile de modificare a legilor Justiției.

„Ce îngrijorează Statele Unite ale Americii este faptul că propunerile ce sunt în discuție ar întoarce România, ar trage înapoi instituțiile judiciare ale țării spre un punct în care nu stătea la fel de bine la capitolul anticorupție și stat de drept”, a arătat șeful reprezentanței diplomatice.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.