Reacția fostului președinte al Republicii Moldova la reținerea fiului său

Petru Lucinschi, fostul președinte al Republicii Moldova, a calificat drept „show” reținereafiului său de către DNA, spunând ironic că „e cam puțin ce se întâmplă în România și mai este nevoie încă de unul”. Lucinschi s-a declarat „pur și simplu șocat”.

„Eu știu numai ceia ce cunosc, cunosc că fiul meu are un business și eu nu înțeleg un lucru, un litigiu de business este prezentată ca la un nivel politic. Probabil că e necesar de un show, e cam puțin ce se întâmplă în România și mai este nevoie încă de unul, fiindcă s-ar părea că e un litigiu economic. Din ceia ce știu eu feciorul meu un an și jumătate în urmă mi-a spus că el pe partenerii lui i-a dat în judecată fiindcă i-au furat businessul. Pe parcursul acestui timp tot îl mai întrebam, iar el răspundea că nu vor să-l ia în examinare. Nu-l examinează. Peste un an și jumătate pleacă procurorul care s-a ocupat cu chestia aceasta, așa și nu l-au pus pe rol acest dosar. Apoi au vrut să se împace și amabil să rezolvăm această problemă. A trecut timpul, iar apoi feciorul îmi spune că gata ne-am înțeles. Ei au recunoscut că îi sunt datori și parcă problema a decăzut, ca peste câteva săptămâni să aud această informație la televizor. Eu pur și simplu sunt șocat! El s-a adresat în judecată că l-au furat, ca peste un an și jumătate să se întâmple ceia ce s-a întâmplat acum. Detaliile o să le vedem, dar eu sunt foarte mirat. În toate domeniile sunt niște limite. Eu îl cunosc pe feciorul meu, el nu are calitățile acestea, este un om foarte deschis, întotdeauna este disponibil să discute”, a declarat fostul președinte al Republicii Moldova pentru site-ul moldovean prime.md.

Fiul fostului preşedinte al Republicii Moldova, Sergiu Lucinschi, a fost reținut pentru 24 de ore de DNA, fiind acuzat de trafic de influenţă şi şantaj. Sergiu Lucinschi a fost reţinut pentru că ar fi constrâns un om de afaceri să-i dea patru milioane de euro, pentru a-şi retrage o plângere la DIICOT.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
George Anghel 1101 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.