Floyd Mayweather a reacționat dur, după ce sportivul pe care îl impresariază, Badou Jack, a remizat cu Lucian Bute, în meciul de duminică dimineață.
Americanul i-a criticat pe cei doi arbitri care au decis că scorul a fost egal și a spus că este nevoie de o schimbare majoră în boxul profesionist, fiindcă simte că tratamentul nu este unul egal, potrivit digisport.ro. L-a văzut învingător pe Badou Jack, care și-a păstrat centura WBC la categoria supermijlocie.
La rândul său, Badou Jack a fost și el destul de tranșant, spunând că a câștigat clar meciul și a vorbit și ceva despre „afacerile murdare” din box.
„Totul este despre corectitudine. Știm că Badou Jack a câștigat clar acest meci, prin decizie unanimă (n.r. deși doi arbitri au decis că a fost egal, iar unul singur a decis că a fost în favoarea lui Jack). Vrem să fim tratați corect. 117-111 a fost mai degrabă scorul celor 3 judecători. Așa cum am mai spus-o, în acest sport ne trebuie noi judecători, pentru că nu este corect pentru box”, a declarat Floyd Mayweather, la finalul meciului dintre Lucian Bute și Badou Jack.
„Desigur că ar fi trebuit să câștig meciul. Întrebați-l pe Bute care era decizia normală, știe și el. Începusem puțin să obosesc, dar loviturile lui nu m-au rănit. Una singură m-a făcut să-i simt forța. Poate că am pierdut ultima repriză sau poate am avut un scor de 8-4, dar am câștigat meciul. Lupt pentru familia mea și am câștigat. Nu e vina lui Bute, ci a judecătorilor, dar astfel de lucruri se mai întâmplă, sunt lucruri murdare. Ce poți face? Mergem mai departe. Oamenii au văzut cine a câștigat meciul”, a spus și Badou Jack, care și-a păstrat centura de campion mondial la categoria supermijlocie, versiunea WBC.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.