Reacție inedită la participarea şefului Raiffeisen Bank la proteste

Reprezentanţii unui ocol silvic din Argeş au decis să închidă contul la Raiffeisen Bank în semn de nemulţumire faţă de faptul că preşedintele băncii în România, Steven van Groninger, a ieşit la protest împotriva Guvernului, transmite corespondentul Mediafax.

Dorin Mărăşoiu, şeful Ocolul Silvic Privat Stejarii Muscelului a declarat marţi corespondentului Mediafax că susţine acest demers şi vrea să fie un semnal de alarmă şi pentru alte entităţi.

„Eu sunt şeful Ocolului Silvic Privat Stejarii Muscelului, nu administrator. Asta înseamnă că sunt salariat în cadrul Ocolului. Conducerea Ocolului a luat o hotărâre pe care eu am susţinut-o. Din punctul nostru de vedere, domnul de la Raiffeisen nu avea ce să caute în Piaţă. Demersul nostru e o formă de protest. Avem acest drept”, a declarat Dorin Mărăşoiu..

Şeful Ocolul Silvic Privat Stejarii Muscelului a mai spus că acest cont la Raiffeisen Bank a fost deschis în anul 2015, pe motiv că banca avea sediu în Topoloveni, iar acum sunt şi altele care oferă condiţii mai bune.

„Oricum închideam contul pentru că nu ne folosea. Avem alte bănci cu care colaborarea este mult mai simplă, iar condiţiile sunt mult mai bune. Atitudinea CEO a băncii a pus capac colaborării. Probabil vor mai fi şi alţii care ne vor călca pe urme. Au fost multe reacţii în urma acestei decizii. Sunt foarte multe persoane care ne felicită, dar şi alţii care ne critică. E o decizie pe care am dorit să o luăm, aşa am simţit, ca români, să facem un astfel de gest. Am vrut să tragem şi un semnal de alarmă pentru alte entităţi. Considerăm că Steven van Groningen a făcut o gafă care trebuia sancţionată. La fel cum sancţionează şi cei din Piaţa Victoriei Guvernul, cum protestează şi cei de la Cotroceni, aşa am ales şi noi să adoptăm o astfel de poziţie. Suntem o societate comercială şi asta a fost atitudinea noastră faţă de un operator comercial. Noi am tras un semnal. Rămâne să vedem cum va fi perceput de lume, de de alte entităţi. Nu mai suportăm să fim luaţi în bătaie de joc, capitalul românesc să fie distrus în comparaţie cu cel străin. Vrem aceleaşi poziţii. Băncile cu capital străin să aplice aceleaşi taxe şi impozite în România, cum aplică în ţările mamă. Dacă suntem în Uniunea Europeană, să fim trataţi la fel!”, a mai declarat Mărăşoiu.

În prima săptămână din luna februarie, printre protestatarii din Piaţa Victoriei, care şi-au manifestat indignarea faţă de OUG 13 s-au numărat şi olandezului Steven van Groningen, CEO al Raiffeisen Bank România şi soţia sa, Valeria Răcilă van Groningen, directorul Maratonului Internaţional Bucureşti.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.