Reacţie supărată din zona PNL

Prima reacţie după decizia CCR a venit de la deputatul PNL, Tinel Gheorghe (fostul lider al deputaţilor PDL), care a făcut următoarele precizări pentru „Ştiripesurse.ro”.

„În primul rând n-ar trebui să comentez decizia Curții. Eu am crezut că respectul față de lege, așa cum este prevăzut la Articolul 1, Alineat 5 din Constituție, este constituțional. Văd că uneori Curtea spune că nu este, este unul facultativ.Dacă a spus Curtea așa, dacă a spus domnul Zegrean, asta este, de acum încolo numai ce vor zice domniile lor este neconstituțional, ce zicem noi nu mai este neconstituțional. De aceea sunt ei judecători la CCR să hotărască ce este constituțional și ce este neconstituțional. Sincer, eu am crezut că respectul față de lege este obligatoriu și un principiul constituțional. Noi am ridicat aspecte de fond. Am spus că Guvernul nu a respctat legea când trebuia să depună bugetul, nu a respectat legea când trebuia să depună strategia fiscal-bugetară. Noi am spus chestiile astea. Acum, dacă Curtea pasează responsabilitatea și spune că este un vid legislativ, asta este o altă problemă. Noi am invocat un principiu constituțional, anume că legea este obligatorie pentru toți oamenii din România. Dacă Curtea spune că nu acesta este aspectul pe care trebuia să-l reglementăm, să se pronunțe domnul Zegrean și să ne spună ce trebuia noi să spunem noi și nu am spus”, a precizat deputatul liberal. (L.G.)

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.