Realitatea TV a comis-o din nou în doar 24 de ore

Realitatea TV a mai lansat miercuri seara o bombă pe piaţă, dar la fel ca şi cea de marţi seara, s-a dovedit nu doar că nu avea focos, ci că era una de jucărie.

L-au pus pe Ponta sub control judiciar

După ce marţi seara l-a „întâlnit” live pe Vasile Blaga cu Gabriel Oprea în timp ce liderul PNL se afla la aniversarea unor colegi de partid, după numai 24 de ore, Realitatea TV a mai dat un fonfleu de zile mari. Şi evident tot pe „surse”. Dar la fel ca şi marţi seara, nu preluate de la alţii, ci din „surse” proprii. De această dată l-a „pus sub control judiciar pe Victor Ponta” şi bonus, „şi cu interdicţie de a intra în sediul guvernului”. Pentru ratting, „ştirea” era tare pentru o oră la care toate celelalte televitiuni de ştiri „duduiau”. Ghinion însă. Dacă marţi seara „informaţia” a fost imediat preluată de site-uri „interesate” şi ulterior rostogolită pe altele din provincie sau site-uri „specializate” în reluări, acum, cu prudenţă, un singur site a preluat-o.

Pe post de Caliu, a fost însuşi Rareş Bogdan

Dacă marţi seara „întâlnirea Blaga-Oprea” era relalată „live” (dar cu informaţie zero) de Cristina Caliu (achiziţie recentă de la B1 TV), acum în rol de reporter frenetic a fost însuşi şefu’, adică Rareş Bogdan. O astfel de minunăţie de ştire nu putea fi lăsată pe mâna unui reporter, nici măcar pe cea a comisăresei din Parlament care zilnic atentează la urechile telespectatorilor prin tonul inchizitorial. Acum însuşi Rareş în persoană a dat „alarma” şi a cerut „locotenenţilor” Marincea, Oreste 1 (Oreste 2 are prestaţii total diferite când e în platou la B1), dar şi şefului suprem (Cozmin Guşă) să intre telefonic pentru comentarea subiectului. Acum, fatalitate. Şeful cel mare, nu s-a aruncat cu capul înainte şi a dat la iveală „sursa”, adică tromboanele lui Sebastian Ghiţă aruncate în public de la propria televiziune. Dezumflare totală pentru realizatorul care cu puţin timp înainte reintrase în pielea unui reporter frenetic. Chestiunea este că nici nu ar fi avut ce să se „dezumfle”, dacă înainte de a arunca fonfleul pe piaţă, cineva l-ar fi tras de mânecă pe Rareş Bogdan şi să-i spună că o punere sub control judiciar se dispune de către procuror doar de faţă cu persoana în cauză. Şi cum aceasta (adică Victor Ponta) era tot pe malul Bosforului, iar procurorii nu aveu jusrisdicţie prin respectivele ţinuturi, nici punerea sub control judiciar nu avea cum să fie intituită. Başca era şi o oră cam târzie în noapte. Acum ce a fost, a fost. Întrebarea este următoarea: le ce să ne aşteptăm, evident pe „surse”, diseară. Nu de alta, dar se pare că Realitatea TV ţine morţiş să se apropie de Antena 3 la capitolul non-ştiri şi gogonate.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Andreea Cristescu 134 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.